Prima pagină / Oameni / Stil de viaţă  /  10 lucruri din Irlanda care pot inspira Moldova: Măriuca Chira

10 lucruri din Irlanda care pot inspira Moldova: Măriuca Chira imprimare

28.11.2017  

Măriuca Chira a ales să plece în Irlanda, iar luarea acestei decizii i-a luat 10 minute. Nu știa mai nimic despre cultura, arhitectura, populația sau infrastructura acestei țări, dar a plecat să le descopere pe toate acolo. Tânăra. care este autoarea cărții „Ingineria metaforelor”, lansată la Chișinău în martie 2017, spune că nu îi pare rău nici o secundă că a mers în Irlanda despre care citise în cărțile lui Heburn.

Votează: 5.0/5 (2 Voturi )

„De ce Irlanda?

M-am obișnuit să aud această întrebare din clipa în care am spus că plec din țară.

Răspunsul meu e simplu. De ce nu Irlanda?" :) 

1.  Irlandezii zâmbesc

Indiferent de ce oră a zilei este, irlandezii zâmbesc frumos. Te privesc în ochi și-ți zâmbesc fără vreun motiv și-și continuă drumul. Uneori te și salută, întrebându-te cum ești astăzi sau pur și simplu îți povestește ceva, fără să-l fi văzut vreodată pe acel om. Nemaivorbind de cât de drăguți sunt când ai nevoie de un ajutor și îi întrebi ceva.

Mie asta îmi lipsea!

2. Sistemul de învățământ

Interacționând zilnic cu cadrele didactice de aici, sunt pur și simplu cucerită de felul lor de a educa. Copiii cresc cu o debordantă deosebită de a se exprima, știind că orice idee nu ar avea, ea e ok! Că e ok să te simți liber și să spui ce crezi, să fii sincer, iar dacă ai o întrebare, o neclaritate- e absolut necesar să întrebi profesorul. Să fii educat în maniera de a te axa(încă de prin clasa a V-a) pe ceea ce te pasionează și e absolut normal dacă la alte obiecte ai un rezultat mai slab.

Profesorii sunt modele de ceea ce înseamnă a fi un om bun!

3. Stilul

Am visat dintotdeauna să pot ieși dimineața, exact cum m-am trezit din pat, în pijama și să pot arunca un cardigan pe mine, să ies după pâine sau la farmacie, fără ca nimeni să nu se holbeze la mine.  Here I am!

Deci, moda în Dublin e chiar un subiect discutabil. La modă e ce vrei tu să fie și se poartă ce se simte!

4. Ordinea publică/ Arhitectura

a) Ordinea publică

Am fost surprinsă când zile la rând, dimineața la fel ca și seara. Curat, verde, proaspăt! Cu toate că nu găsești urne prin oraș (poate la distanțe mari una de alta) e surprinzător de curat!

b) Arhitectura,

începând de la simple case de locuit și până la teatre, muzee, hoteluri, e extraordinară! Datează de sute de ani și mă bucură faptul că o s-o regăsesc la fel chiar și peste ani.

5. Pub-urile irlandeze

Deci e bine cunoscut faptul că irlandezilor le place să se distreze mult. Dar, o fac într-un mod tare drăguț. Pub-urile lor sunt de-a dreptul desprinse de prin basme. Și, ce îmi e drag cel mai mult e că ele se închid toate în jurul orelor 2-2:30 am. Deci, distracția e responsabilă și are oră:)

6. Arta stradală

Fie că e vorba de o expoziție de tablouri, un maraton, un meeting, un concert sau vreun târgușor, ei fac din asta un adevărat spectacol! Totul aranjat minuțios ca oamenii să se bucure de timpul petrecut afară.

7. Dulciurile

La fiecare colț de stradă o să găsești câte o "DULCEGĂRIE" cum le-am botezat eu. Sunt patiserii micuțe, având un design deosebit de atrăgător, angajați plini de bunătate și cu produse taaaaaare gustoase. Testat!

8. Garda

Dacă o să întrebi vreodată un copil din Irlanda, cine e nenea? arătând spre garda(poliția) copilul o să-ți răspundă că e prietenul lor. Da! Poliția e prietenoasă, ea te întreabă dacă ai nevoie de ajutor, te poate conduce spre o direcție pe care o cauți sau poate să schimbe câteva impresii despre timpul de afară.

9. Pistele pentru bicicliști

Da, ele există!

Da, ele și sunt necesare!

Da, e fantastic să mergi pe bicicletă, fără să îți fie frică cum că ai fi în pericol!

10. Moldoveni în Dublin

Chiar mi-aș dori ca odată să se întoarcă în Moldova toți moldovenii care sunt plecați și au atât de mult bun simț și între timp au devenit (sau au plecat gata formați) specialiști atât de căutați! Sclipirea din ochii lor și pasiunea de trăi frumos, mereu îmi dau speranța că noi putem!

Consemnare: Tatiana Munteanu

Sursă foto: Arhivă personală

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.