Prima pagină / Oameni / Stil de viaţă  /  Diana Grosu: „A venit timpul ca femeile să aibă ceva de spus”

Diana Grosu: „A venit timpul ca femeile să aibă ceva de spus” imprimare

07.11.2018  

Diana Grosu este femeia decisă să spargă stereotipurile ce țin de diferențele de gen. De la profesia de jurist a ajuns să fie Președinta Asociației pentru Drepturile Omului „LEX21”, axată pe activități de combaterea corupției și asigurarea transparenței.

Fiind în permanentă căutare de tot ce este nou, Diana Grosu a găsit anunțul privind Academia de Lidersim Feminin „Women 4 leadership” și a considerat că este ocazia perfectă pentru a demonstra societății că și femeile pot.

„Sunt întotdeauna în căutare de oportunități noi, deoarece am o echipă, mică, dar este, și vreau să ajut această echipă să fie mai eficientă, să fie mai vizibilă. Căutăm oportunități, sprijin, finanțări, iar Academia de Liderism Feminin ne ajută să fim mai bune, pentru că mereu este loc de mai bine”.

Proiectul „Women 4 leadership” i-a oferit șansa să se remarce și să aibă încredere în forțele proprii. „Academia de Liderism Feminin mi-a dat încredere, mi-a dat speranța că ceea ce fac este bine, că trebuie să continuu”.

Participanta se declară mulțumită de această experiență, încurajând femeile să își facă vocea auzită: „Datorită acestei instruiri și acestor oportunități, sunt mai sigură de forțele mele și cu mai multă încredere spun lucrurilor pe nume, și este foarte important ca femeile să fie încurajate. [...] Eu cred că noi suntem multe, noi suntem instruite și trebuie să avem un cuvânt de spus.”

Proiectul „Women 4 Leadership” este realizat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis” (IVC) și IP CRAION Contact-Cahul, în parteneriat cu UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor) în Moldova și cu sprijinul Guvernului Suediei.

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.