Prima pagină / Oameni / Stil de viaţă  /  Georgeta Galușca: „Înconjurați-vă cu oameni care vă inspira să creați o versiune mai bună a voastră”

Georgeta Galușca: „Înconjurați-vă cu oameni care vă inspira să creați o versiune mai bună a voastră” imprimare

08.04.2019  

Georgeta Galușca studiază la Facultatea Administrarea Afacerilor de la Universitatea din Tartu, Estonia, însă experiența de studentă internațională a început mult mai devreme. Când era elevă la Liceul Teoretic „Ion Vatamanu” din municipiul Strășeni, obține programul FLEX și petrece un an academic în Statele Unite ale Americii. De ce a ales să-și facă studiile în străinătate, cum este să fii un cetățean al lumii, dar și ce sfaturi are pentru tinerii care își doresc o bursă peste hotare, ne povestește într-un interviu.

Experiența de student internațional a început cu programul FLEX. Ce a însemnat pentru tine acest an de studii?

FLEX a schimbat cursul vieții mele în cel mai neașteptat mod. A fost primul pas spre a deveni un cetățean al lumii și de a realiza că hotarele succesului stau la discreția ambiției și voinței fiecăruia dintre noi. Această experiență mi-a redat încrederea în sine și mi-a insuflat curaj de mă îndrepta spre culmi pe care nici nu le visam. 

De ce ai ales să-ți faci studiile peste hotare?

Datorită experienței mele din SUA am avut parte de împrejurările necesare pentru a descoperi beneficiile atât personale, cât și profesionale de a crește într-un mediu multicultural, astfel realizarea studiilor peste hotarele țării a devenit o decizie evidentă pentru mine. Oportunitățile oferite la nivel internațional, mobilitatea pe care o am de a descoperi noi țări și noi culturi cât și cunoștințele dobândite în cadrul unei universități cu renume mondial au stat la fundamentul alegerii de a-mi continua educația în străinătate.

Cum este să înveți la University of Tartu? Ce avantaje îți oferă programul de studii?

Universitatea din Tartu îmi oferă mediul oportun de a deveni un specialist în domeniul ales cât și șansa de căpăta cunoștințe în alte sfere de specialitate. În cadrul universității sunt înconjurată de profesori calificați care sunt mereu gata să ne acorde asistența lor și de un colectiv de colegi internaționali și ambițioși. Pe lângă o varietate de ore opționale pe care le putem alege la discreția noastră, universitatea ne mai oferă cursuri a peste 20 de limbi străine pe care le putem prelua pe parcursul a celor 3 ani de studiu. Programul de studii Administrarea Afacerilor (Business Administration) încorporează un stagiu de lucru specializat care trebuie efectuat până la finele ultimului an licențiar. Adițional la programul de schimb Erasmus+, facultatea are parteneriate cu universități din SUA, America de Sud, Asia și Australia, astfel oferind studenților o gamă de locații pentru un schimb de studiu.  

Povestește-ne despre activitățile extra-universitare.

La scurt timp după sosirea mea în Estonia m-am asigurat că timpul după ore îl voi petrece util și plăcut. Cu mândrie pot spune că sunt Ambasador al Studenților Internaționali din Univesitatea din Tartu, reprezentând Republica Moldova, pe lîngă aceasta sunt un membru activ al ESN (Erasmus Student Network), organizație internațională neguvernamentală destinată pentru a facilita studenții de schimb din Tartu. Voluntariatul este de nelipsit din activitățile extracurriculare, iar oportunitatea de a fi voluntar la cel mai mare festival de business din regiunea baltică – sTARTUp Day – cât și la alte festivaluri cu tematică educațională atât în Estonia, cât și în Latvia, au adăugat valoare experienței mele de student internațional. Sunt mereu în căutarea a noi căi de a mă dezvolta multilateral și de a descoperi noi aptitudini.

Astfel pe parcursul a celor doi ani de studi am participat în diverse proiecte, începând cu Global Game Jam (eveniment destinat crearea jocurilor video) și Google AdCamp până la Tartu Model United Nations (simulare academică cu caracter diplomatic având ca scop familarizarea cu relațiile internaționale și Națiunile Unite).           

După finalizarea studiilor te vei întoarce în Republica Moldova? Ce te-ar motiva să faci această alegere?

Este mult prea devreme să raspund la această întrebare, luând în considerare faptul că sunt abia la început de cale în dobândirea studiilor dorite. Cu orice ocazie mă întorc cu drag la baștină, unde mereu sunt așteptată de familie, rude și prieteni, ei fiind motivul de bază pentru care Moldova are un loc aparte în inima mea.

Ce sfaturi ai oferi tinerilor care vor să obțină un loc de studii peste hotare?

Celor care doresc să își continue studiile peste hotare îi încurajez să fie activi în propria comunitate, nu contează dacă este în cadrul propriei școli sau în cadrul unui ONG, aptitudinile pe care le dobândești în urma interacțiunilor cu oamenii din afara cercului tău de prieteni, cum ar fi adaptabilitatea, vorbirea în public etc, vor fi de mare folos atunci când te afli într-un anturaj nefamiliar ție. Sincronizarea și gestionarea timpului este foarte importantă, deorece cu cât mai curând cunoști domeniul în care dorești să activezi în viitor și țara în care ai prefera să îți faci studiile, cu atât mai neîmpovărător va fi procesul de pregătire a materialelor necesare pentru admitere. Ultimul, dar nu cel din urmă, folosiți timpul pe care îl dispuneți la moment într-un mod productiv, înconjurați-vă cu oameni care vă înspira să creați o versiune mai bună a voastră, fiți curioși și nu încetați să acceptați noi provocări care v-ar dezvolta ca personalități.

Sursa foto: Arhiva personală

Reporteră: Paulina Gușan

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.