Prima pagină / Oameni / Stil de viaţă  /  Cătălina Cazacu, sufletul de artist care „vrea să fie artă și să creeze artă”

Cătălina Cazacu, sufletul de artist care „vrea să fie artă și să creeze artă” imprimare

03.05.2019  

Catalina Cazacu este o tânără ce trăiește cu arta și prin artă, aceasta mărginindu-i fiecare celulă. E studentă la școala de actorie East 15 Acting School din Marea Britanie, o exploratoare de imposibil a sufletului uman și a galaxiilor din cer. Vă invit să citiți un interviu cu un om pe care ”Universul și stelele l-au sărutat în ziua în care s-a născut și i-au lăsat în ochi dorința de a crea – ARTA”.

Se spune că profesia de actor este una nobilă, de ce crezi că Universul te-a ales anume pe tine ca să duci nume acestei meserii?

De ce? De ce? De ce? Nu știu de ce marele Univers și stelele m-au sărutat în ziua în care m-am născut și mi-au lăsat în ochi dorința de a crea. Probabil au văzut în mine o acumulare de suflete, gata să iasă la iveala doar pe scene sau în fața camerei; sau prin mine ar fi vrut să dea lumii o lecție și să schimbe alte suflete. Cine știe. 

 

  Care ar fi acea altă profesie, dacă nu actoria? De ce?

gândeam și eu la asta recent. Daca nu arta, atunci ce? Iubesc stele și cerul. Într-o altă viața m-aș face astronom. Aș explora planetele, alte galaxii, dezvolta ecuații și poate aș tinde să descopăr cosmosul. 

 

Care a fost personajul care te-a marcat cel mai mult?  

Frida Kahlo. Mi-a rămas în suflet mult timp. A fost o femeie extraordinară, ce a creat din durere o opera de artă. Îmi amintesc nopțile nedormite in bibliotecă citind despre ea, încercând sa îmi imaginez cum ar fi vorbit, mers, ce gesturi făcea si cum și-ar fi aruncat privirea asupra celor din jur. Ca și personaj, m-a marcat pentru că, pentru prima data, am scris singură textul pe care trebuia să-l interpretez. Depusesem atâta suflet că nu mai voiam sa o las sa plece din mine.

 

Ce simte un actor în momentul în care apare pe scenă, luminile se aprind și nu mai e nimic decât el și spectatorul?  

Îl citez pe Caragiale aici: “actorii... când ies pe scenă, să fie niște posedați; să aibă un demon în ei; prin ochi, prin sprâncene, prin gură, prin vârful degetelor, prin toți porii, să scoată pe demonul acela și să-l sufle asupra mea.” Ce simt eu e de obicei o gălăgie alba, absentă. Câteodată uit ce trebuie sa fac sau ce mi-am planificat și merg ascultându-mi instinctele (demonii probabil). Încerc să iau de la alții și să dau de la mine. E o emoție ce mă copleșește complet. Uit de viață, de mine, de zi, noapte, chiar si de stele. Trăiesc. Acolo și acum.  

 

Recent ai jucat în scenă rolul lui Hamlet, cum a fost și ce a însemnat această experiență pentru tine?  

Când ești mic, stai in fata oglinzii și îți zici ție “A fi sau a nu fi?”. Zâmbești și te întrebi ce ar putea însemna. Doar acum, înțelegând, îmi dau seama de norocul ce îmi surâse. Am jucat Hamlet, rol de bărbat, rol sărit de pe fix, rol ce pune la îndoială sensul existenței umane și a vieții. Am învățat să vorbesc și sa visez în ‘Shakespeare’. Sună amuzant, însă engleza de acum si cea de atunci e… diferită. Am învățat sa simt diferit. Regizorul cu care am lucrat, schimbase conceptul piesei, astfel încât la sfârșit, atunci când Hamlet moare, se trezește din vis și decide să acționeze asupra deciziilor sale. Astfel ii ucide pe toți. Mi-a fost greu sa îl justific pentru că de la fiecare împușcătură vedeam cum sare sângele fals din colegii mei de clasă. Încerc sa termin pe o nota mai pozitiva: cu timpul m-am obișnuit.

 

Știu că ai și un spectacol semnat de tine, dacă ar fi să alegi între actorie și dramaturgie, ce ai alege? 

Aș alege actoria. Îmi place să scriu, și o fac des: poezii, eseuri, piese, gânduri, dedicații, scrisori etc. Însă mi-am dat seama că nu îmi place sa joc ceea ce am scris. Anticipez prea mult și pierd din substanța omenească și pură pe care un personaj ar trebui să o posede. “Amissa Alma” am scris-o dintr-o răsuflare. Pentru prima data i-am dat voie lumii să îmi între sub piele și să-mi descopere neajunsurile și fricile. Sincer, tremuram înainte de a intra pe scenă, însă a fost una dintre cele mai minunate experiențe. Am jucat o piesa ce venea din mine. Am văzut-o înflorind, iar acum vreau, chiar vreau să o aduc pe o scena din Moldova.

 

Ce altă artă te salvează pe lângă actorie? 

Arta, in orice forma, culoare, ne salvează pe toți de noi înșine și de cei din jurul nostru. În pictură și fotografie găsesc cel mai des inspirație. Sau chiar și atunci când filmez oamenii sau natura din jurul meu găsesc o liniște sufletească deosebită ce mă lasă să văd mai departe de propria-mi conștiință.  

 

Inspirația nu e un mecanism digitalizat, ce faci atunci când te simți pustie și cum îți încarci „bateriile”?  

Când mă simt pustie am nevoie de dragoste. Vreau să o simt traversându-mi porii. Îmi încarc bateriile fiind printre ființe (nu aș vrea sa exclud natura, de asta nu am zis oameni), iubind și fiind iubită. Probabil toți așa simțim. Nu vreau sa creez doar atunci când sunt tristă. Vreau să fiu artă si sa creez arta atunci când soarele îmi surâde.

 

Ce mesaj i-ai transmite Cătălinei de 16 ani? 

Fata dragă, nu ar trebui să știi cu precizie încotro mergi, pentru a fi îndreptată în direcția corectă.

 

Reporter: Ilinca Televca
Imagini: Arhiva personală 

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.