Prima pagină / Oameni / Stil de viaţă  /  (VIDEO) Nicu Țurcanu: „Pasiunea pentru teatru vine din familie”

(VIDEO) Nicu Țurcanu: „Pasiunea pentru teatru vine din familie” imprimare

18.08.2020  

Nicu Țurcanu este actor la Teatrul „Geneza Art” din Chișinău și prezentator de radio și televiziune. Se poate mândri cu distincția „Artist Emerit” al Republicii Moldova, dacă vrei să afli mai multe despre omul Nicu Țurcanu, vezi acest material.

„Un om ca toți oamenii care trăiesc pe planeta Pământ, care își dorește să aibă parte de reușite, de oameni buni alături de el, de o profesie bună, un job pe care să îl fac cu demnitate la mine în țară. Pasiunea pentru teatru vine din familie, noi obișnuim să cântăm, să recităm. La sărbători ne adunăm toți și începem lista cu cântece, poezii și cred că acest lucru s-a stratificat în subconștientul meu și m-a făcut să decid să merg la actorie, să fac arte”, spune Nicu Țurcanu.

Echipa din care face parte, familia și oamenii dragi sunt cei care îl fac pe tânărul actor să rămână în Republica Moldova.

„În primul rând este echipa în care profesez zi de zi și în al doilea rând este familia – fratele meu, nepoțelele, de care nu mă pot despărți și alături de prietenii mei, care te țin cumva conectat de acest pământ, de acești copaci, aceste cărări, asta mă face să rămân în țară”, povestește actorul.

Atunci când vine vorba despre fricile unui artist, Nicu Țurcanu povestește că în fiecare zi sunt momente în care își spune că renunță, dar asta face parte din retrăirile unui artist.

„Să mă las de teatru că nu sunt bun, asta face face parte din retrăirile unui artist că nu face așa cum trebuie, cum simte el că trebuie să fie. Este o încurcătură în suflet, în gând, în emoție, dar până la urmă rezultatul pe care îl văd spectatorii și feedback-ul pe care îl primim din partea lor – mesajele de mulțumire ne bucură, iar pe mine personal mă motivează să rămân la noi în țară și să fac în continuare ceea ce-mi place. Emoția este primul lucru care îl ajută pe actor sau îl coboară. Trebuie să fii foarte bine pregătit și să cunoști cum să-ți controlezi  corect emoția, să nu o lași pe ea să te manevreze, dar  să fii tu cel care o îndrepți spre ținta în care vrei  să ochești cu acest spectacol, cu acest mesaj”, explică tânărul.

Pe lângă actorie activează și în domeniul jurnalismului în calitate de prezentator de radio și televiziune.

„În jurnalism trebuie să respecți Codul Deontologic, dar în același timp trebuie să știi cum să manevrezi cu vocea ta, cu emoția, să înțelegi ce gândește intervievatul tău și cum să-l provoci să scoată la suprafață niște adevăruri pe care lumea nu le cunoaște”, afirmă prezentatorul.

 

Fotografii: Arhiva personală

Imagini: Alex Gurduza

Reporteră: Zinaida Capațina

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.