Prima pagină / Oameni / Timp liber  /  Ion Mihalache: Când spui un meșter artizanal bun, spui un om disciplinat, curajos, răbdător și creativ

Ion Mihalache: Când spui un meșter artizanal bun, spui un om disciplinat, curajos, răbdător și creativ imprimare

26.08.2020  

Ion Mihalache este un tânăr originar din satul Peciște, raionul Rezina. Este absolvent al Liceul Teoretic Peciște și al Colegiului Tehnologic din Chișinău. După specializarea în „Modelarea și Tehnologia articolelor din piele” nu s-a lansat îndată în acest domeniu, dar a combinat job-ul permanent cu pasiunea pentru prelucrarea pielii, ultima transformându-se într-o mini-afacere.

- De unde pornește pasiunea pentru prelucrarea pielii ?

- Am absolvit clasa a IX-a, părinții m-au sfătuit să aplic la Colegiul Pedagogic din orașul Orhei și să mă specializez în asistență socială, dar eu am fost împotrivă. Un prieten de familie mi-a recomandat Colegiul Tehnologic din Chișinău, această specialitate am ales-o întâmplător reușind să intru la buget. Primul curs a fost mai greu, dar când am realizat primele portmonee și genți am înțeles că practica bate gramatica. Atunci am înțeles că voi opta pentru această meserie și pe viitor.

- Care alte activități mai ai și cum reușești să le combini ?

- Lucrez la o companie de mezeluri în calitate de șef de tură în departamentul logistică. Timpul liber îl dedic confecționării articolelor din piele, încerc să proiectez noi modele, să combin noi culori.

- Care din accesorii îți place cel mai mult să le realizezi și de ce ?

- Pentru mine nimic nu este complicat, am însușit meseria și îmi place ceea ce faci atunci nu găsești nici un impediment de a realiza un accesoriu. Doar că portmoneele sunt primele accesorii pe care am început să le confecționez, de aceea le dau prioritate.

- De ce ai nevoie pentru a lucra cu pielea ?

- Un meșter care se ocupă de prelucrarea pielii în primul rând are nevoie de tiparele unei genți sau a unui portmoneu proiectat în AutoCAD sau proiectat manual, de materiale de înaltă calitate și desigur de instrumente necesare pentru a realiza un articol din piele.

- Cum ai reușit să capeți primii cumpărători?

- Primii clienți au fost prietenii și rudele, le-a plăcut ceea ce fac, astfel am început a primi comenzi. Mi-am făcut o pagina pe rețelele de socializare unde public diverse modele de portmonee și accesorii din piele, oamenii reacționează și de aici apar comenzi.

- Cum reacționează oamenii la lucrările tale ?

- Sunt mulțumiți de ceea ce fac, chiar dacă uneori sunt criticat acesta este spre binele meu și mă strădui ca data viitoare produsul să fie mult mai bun și calitativ. Conștientizez faptul că sunt abia la început de drum și că fiecare părere contează de aceea încerc de fiecare dată să fiu mai bun și creativ, să produc schimbări, căci până la urmă scopul principal este clientul să fie mulțumit.

- Cum vezi dezvoltarea acestei afaceri pe viitor?

- Vreau să deschid un atelier și să creez o marcă de produse aici în țară. Este nevoie doar de resurse și multă voință, încetul cu încetul sper să-mi realizez visurile.

- Cum crezi care ar fi calitățile care-l caracterizează pe un meșter artizanal bun ?

- Când spui meșter artizanal bun spui un om disciplinat, curajos, răbdător și creativ, capabil să-și expună produsele în fața tuturor, într-o manieră frumoasă, creativă și autentică cu care să se poată identifica cât mai mulți oameni. Ca și în oricare alt domeniu este nevoie de voință, dacă îți place ceea ce faci atunci ai și rezultate bune.

Reporter: Vlada Popsuico

Fotografii: Arhiva Personală

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.