Prima pagină / Oameni / Vorbire directă  /  Valeriu Turea - Dor de Alexandru Gromov

Valeriu Turea - Dor de Alexandru Gromov imprimare

11.07.2016  

Directorul Biroului pentru Relații cu Diaspora, Valeriu Turea, și-a amintit de tinerețe, de nebunia adolescentină, de anii cei mai frumoși pe care i-a petrecut alături de oameni care i-au marcat destinul precum: Alexandru Gromov, Valentina Butnaru sau Ioan Mânăscurtă. Valeriu Turea a petrecut multe momente din viață alături de marele cărturar Alexandru Gromov, ceea ce l-a determinat să-și exteriorizeze emoțiile, dorul pe o rețea de socializare.

Votează: 5.0/5 (1 Vot )

În continuare, Directorul Biroului pentru Relații cu Diaspora, Valeriu Turea, povestește mai multe momente interesante, pe care le-a petrecut alături de cărturarul Alexandru Gromov:

awsdfg

„Mă predau din start: să cutezi a scrie despre Gromov după Valentina Butnaru sau Ioan Mânăscurtă este o aventură iresponsabilă, o nebunie adolescentină, dar prea mi-a fost drag omul ăsta ca să nu zic și eu ceva.

Alexandru Gromov a fost nu doar un mare cărturar, ci și un om de viață cum rar am întâlnit. Tineri și verzi la minte fiind, nu prea ne pricepeam să cheltuim cu socoteală, dar când ni se termina kapika-n pungă, știam că aveam de la cine lua cu împrumut. Fără termen de restituire a datoriei! E adevărat, nu am abuzat niciodată și dacă se întâmpla, rar de tot, să depășim puțin data promisă de noi înșine, el era cel care ne îndemna să nu ne facem procese de conștiință.

Când începea să râdă, la etajul cinci al Casei Presei unde se afla redacția revistei „Moldova”, îl auzeam la ”Tinerimea Moldovei”, la etajul doi. Avea un râs molipsitor condimentat cu comentarii de un umor fabulos, încât Mogorogea să fi fost că tot îți mai dădeai drumul la baiere. Discret, ne făceam treabă la etajul de sus: știam că nu degeaba râde Gromov, înseamnă că se pune de-un chef. Iar chefurile de la „Moldova” nu erau niște beții triviale, ci un fenomen cu totul și cu totul aparte în, pardon, chefologia sovietică moldovenească. În primul rând, se bea cu măsură. În al doilea, doar licori de calitate. Și, ceea ce-i mai important, se glumea copios, se discutau lucruri interesante și în genere... era tare bine de trăit.

Odată, am rămas după un asemenea „trulalai de inimă albastră în trei” – Gromov, pictorul Vasile Dementiev și eu, neisprăvitul ucenic. De fapt, eram patru: descoperiserăm cu nemăsurată mirare că nu știu cum și de unde se pripășise pe lângă noi o amărâtă sticlă de ”портвейн”, care nu se înscria nicidecum în ambianța nobiliară. Nici logic, nici estetic, nici enologic. Gromov o ridică în dreptul nasului ca zmeul pe Ghiocel-Voinicel și i se adresă lui Dementiev: „Bася, давай трахнем и эту!”. La care blajinul pictor, fecior de preot și evlavios cu măsură, îi răspunse oripilat: „Tî cito, Alik? Asta pentru rusu”. Dezamăgit, maestrul m-a rugat să-l conduc până în stradă, a oprit un echipaj de miliție, că poliția era copilă pe-atunci, a scos o bancnotă și i-a întins-o sergentului: „Băiețași, luați de la tăticul zece ruble și duceți-l acasă”. M-am convins și-n alte dăți că procedeul funcționa ireproșabil: „băiețașii” nu erau proști să renunțe la chilipirul care venea în buzunar singur și neîmpărțit cu nimeni.

wsertyui

Știa, în original, imnurile tuturor țărilor europene. Într-o noapte de iarnă, hăt după miezul nopții, a început să mi le cânte pe rând. Locuiam pe atunci la cămin, într-o odăiță miniaturală, dar care avea, în schimb, balcon. Ca să mă scoată dintr-o ușoară stare de frustrare că doar ascult și nu cânt și eu, mi-a propus cam pe neașteptate: „Știi ”Hristos a înviat din morți?” „Cum să nu”. „Atunci hai să-l cântăm pe două voci”. L-am cântat. Și nu rău. Mai delicat a fost să le explic a doua zi vecinilor.

Mă rog, chestii-trestii de viață trecătoare. Mi-au fost dragi și întâmplările de acest fel, erau mustoase, cu stil și imaginație. Dar clipele cele mai de neuitat le-am petrecut la celebra „pajiște verde”, biroul lui acoperit cu o bucățică de postav verde. Aici maestrul ne citea textele, aici trăgeam cu obrazul pentru năzdrăvăniile scrise, dar tot aici obțineam și micile noastre victorii, de care se bucura nu mai puțin ca noi. Ironic, dar nu și caustic, era extrem de atent la textele învățăceilor, care urmau să ajungă în paginile revistei și pe care le trata cu respect sincer. O virgulă, una, de-o găsea cu tâlc, o purta cu penița peste moluzul de cuvinte clăpăuge și incolore ca, într-un sfârșit, să-i găsească locul cel mai potrivit unde să sclipească. Mulțumit de ispravă, ca un copil, aștepta un cuvânt de prețuire: A? Frumosule!”

Îmi amintesc cum, revenit dintr-o miraculoasă croazieră pe Mediterană, am promis că scriu niște notițe de călătorie despre Cipru. Și cum nu reușisem să termin textul, am rugat-o pe nevastă-mea să citească ea împreună cu dânsul jumătatea scrisă deja, iar restul să-l „compun” cât de repede și să i-l dictez la telefon. Sărmana de ea, a trebuit să plătească oalele sparte de mine. Textulețul – de, nimic deosebit, dar când a ajuns la digresiunea autorului care rămăsese impresionat de „o îngrăditură îngrădită cu un gard îngrădit” (hai că n-am exagerat chiar mult), s-a sculat de la masă, a început să sară în sus plesnindu-se „pliosc!” cu palma pe chelia generoasă și să exclame: „Progresul tehnic în slujba talentului!” 

wsertyuio

L-am sunat la urmă, eram departe și știam de la prieteni că zace la pat. Vorbea greu de tot, abia-i deslușeam cuvintele, dar i-am simțit bucuria din voce. Am dedus un efort chinuitor ca să-și ia rămas bun astfel: ”„Gata, Valerică...”

...Aaaaaaaaa, da ce istorie erotică știu eu de la Alexandru Gromov, ce istorie! „Decameronul” lui Boccaccio este așa, un fel de „Albinuță”. Mouse-ul meu e ca și calul din poveste care a mâncat jăratec și abia de-l pot ține în frâu. Tot bate din copită și sloboade foc pe nări: „Avante, stăpâne, nu fi așa de nehotărât, să nu ți-o ia altul înainte”. N-are cine mi-o lua, că numai mie mi-a povestit-o. Nu am dezlegare, încă, povestește Valeriu Turea. 

Text și imagini de Valeriu Turea

Valeriu Turea Valeriu Turea Valeriu Turea
 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.