Prima pagină / Lucruri / Stil de viaţă  /  10 lucruri din Berlin care pot inspira Chișinăul

10 lucruri din Berlin care pot inspira Chișinăul imprimare

01.09.2020  

Mădălina Tricolici este o tânără de 21 de ani din Republica Moldova, care s-a mutat în Germania cu un an și jumătate în urmă pentru a studia la Universitatea – „ESB Business School” din Reutlingen. Licențiată în „International Business”, fiind semestrul patru care este exclusiv de practică s-a mutat în Berlin pentru jumătate de an, pentru un internship. În acest articol, Mădălina a enumerat 10 lucruri din Berlin, care după părerea sa, ar putea inspira Chișinăul.

Votează: 0.0/5 (0 Voturi )

„Nu pot spune că Berlinul m-a cucerit din prima, în sens că nu este un oraș pe care îl visam pentru ceva aparte. Însă cu cât mai mult timp trece de când locuiesc aici, îmi dau seama că farmecul Berlinului nu constă în frumusețea vizuală, dar în oamenii pe care îi adună în jurul lui, în organizarea orașului și spiritul tânăr pe care îl inspiră”, povestește Mădălina Tricolici.

1. „Leben und leben lassen”

Acest concept de „trăiește și lasă-i și pe alții să trăiască” este practicat în orice domeniu de activitate în Berlin. Începând cu multitudinea de naționalități, care și-au făcut o casă din acest oraș și finalizând cu felul în care se îmbracă oamenii în fiecare zi. Berlinul este orașul tuturor, atât de divers și colorat. Aici găsești „oamenii tăi”, indiferent de cine ești, de unde vii sau care sunt lucrurile care contează pentru tine. Când mă gândesc la Berlin, un citat celebru îmi vine în minte: „Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar voi apăra până la moarte dreptul tău de a o spune”.

2. Reciclare                                                                                               

Faptul că populația Berlinului pune un mare accent pe reciclare nu este ceva nou, însă văzând cât de complex și bine pus la punct este acest sistem, mă inspiră de fiecare dată. Nu doar că fiecare bloc de apartamente, casă are cel puțin 4 tomberoane: hârtie, plastic și conserve, biodegradabile, și resturi, dar pe deasupra, există locuri speciale în tot orașul unde se poate recicla sticla, orice tip de materiale, baterii, dispozitive electronice, etc. Plus la toate, reciclarea este susținută și din punct de vedere financiar. Fiecare băutură care se vinde într-o sticlă de plastic, de exemplu, are un anumit procent din prețul total pe care îl primești înapoi dacă reîntorci sticla la supermarket după ce ai golit conținutul. 

3. Transport Public

Berlinul este unul din orașele în care poți trăi o viață fără mașină personală. Traficul este groaznic, însă motivul principal este că totul este atât de bine conectat că nu ai nevoie de o mașină. Ca să ajungi undeva poți merge pe jos, cu bicicleta, cu un e-scooter (care sunt disponibile pentru închiriat în orice colț al orașului) sau pentru distanțe mai lungi poți lua trenul, tramvaiul sau autobusul. Toate sunt punctuale, iar timpul de așteptare niciodată mai lung de 10 minute. 

4. Infrastructura de ciclism

Tot din capitolul transport, un lucru de apreciat la locuitorii Berlinului este ciclismul. Este estimat că orașul are undeva 700 bicicliști la 1000 rezidenți, iar orașul este printre primele locuri din lume la numărul de oameni care fac naveta în fiecare zi spre locul de muncă și înapoi pe o bicicletă. Pentru aceasta, orașul este bine echipat cu piste speciale pentru cicliști, sau chiar străzi unde bicicletele au prioritate, iar autovehiculele sunt limitate la 30 km/h. 

5. Parcuri și lacuri

Berlinul este orașul cu cele mai multe parcuri din Europa și are și câteva lacuri în jurul cărora se strâng mic cu mare în zilele călduroase de vara. Parcurile au o cultură aparte - mai ales seara, când după o zi de muncă, vezi oameni, singuri sau având companie, pur și simplu stând pe iarbă și discutând, citind o carte sau servind un pahar de vin. În weekenduri vei vedea mereu familii cu copii, picnicuri, întâlniri, grupuri de prieteni sau solitari bucurându-se de o zi cu soare. Mai sunt artiști locali care încearcă să câștige un ban cu muzica live și ridică dispoziția tuturor, astfel că toată atmosfera din parcuri este mereu una caldă și primitoare.

6. Apreciere pentru tot ceea ce înseamnă local

Dacă în Moldova, este „cool” să faci cumpărăturile la supermarket și nu la piața din sat, în Germania am observat o adevărată dragoste pentru cumpărăturile locale. Berlinul, în special, este plin de târguri locale, mici magazine biologice, și, chiar dacă ele sunt mai scumpe de regula decât produsele pe care le-ai găsi la un supermarket, oamenii sunt bucuroși să plătească mai mult pentru calitate, prospețime, și suport pentru antreprenorii locali. Cred că această mândrie de „ce-i al nostru” este de invidiat și un lucru de la care cu siguranță avem de învățat.

7. Abordarea risipei de alimente

Problema risipei de alimente (food waste). Având în vedere că 18.7 mil de tone de emisii CO2 sunt produse de către risipa de alimente în Germania în fiecare an, Berlinul încearcă să se implice în combaterea acestei probleme. Câteva dintre metodele de soluționare sunt aplicațiile – de exemplu:  „Too good to go”, în care multe supermarketuri, cafenele și restaurante participă și vând „cupoane” de mâncare pe care la sfârșitul zilei poți să le salvezi de la a fi aruncate la gunoi. Pe lângă acestea, diferite supermarketuri donează alimentele rămase la sfârșitul zilei, și care nu ar mai putea fi vândute a doua zi, diferitor organizații de caritate care, la rândul lor, le împart oamenilor nevoiași ai orașului.

8. Spirit Comunitar

Fiindcă am locuit și în Londra înainte de Berlin, pot cu ușurință să văd diferența dintre aceste două mari orașe când vine vorba de costurile de trai. Dacă Londra este faimoasă pentru stilul puțin burghez și sofisticat de a trăi, Berlinul are faimosul citat „poor but sexy”. Chiar dacă oamenii au un venit stabil și, în parte, deloc modest, nu vei vedea asta în îmbrăcăminte, prețuri la chirii, și mai ales, în atitudinea lor unii față de alții. Cultura oamenilor de aici de a dărui mai departe lucrurile pe care nu le mai folosesc mă impresionează. Sunt pagini de Facebook, aplicații, și site-uri web dedicate conectării celor care „caută” și celor care „dau”. Astfel, dacă te muți într-un apartament fară nimic, poți garanta că în câteva săptămâni vei aduna totul de la mașina de spălat la tacâmuri, grație dărniciei și spiritul comunitar al oamenilor de aici.

9. Start-ups

Scena start-up-urilor în Berlin este în floare. Cu aproximativ 5000 de doar „tech start-ups” noi în fiecare an, orașul atrage talente din toată lumea pentru a începe o afacere. Costurile de a începe o afacere sunt relativ joase comparativ cu alte orașe europene, diversitatea e excelența pentru a găsi cele mai inovative și progresive talente, iar, cu toate că birocrația este notorie în Germania, orașul asigura condiții optimale de dezvoltare pentru antreprenorii din întreaga lume. Și eu, de altfel, tot într-un start-up am decis să îmi fac practica pentru oportunitățile de a învăța într-o lună cât alții în zece, echipa mică care ajunge să fie ca o familie, și gradul înalt de responsabilitate și autonomie pe care un start-up îl oferă.

10. A fi vegan este un stil de viață

15% din emisiile cu efect de seră vin din sectorul agriculturii animaliere, iar Berlinul este conștient de lucrul acesta și nu doar. Odată fiind considerat un stil de viață scump și pretențios, a fi vegan a devenit noul normal pentru peste 80 000 de vegani care locuiesc în Berlin. Cu toate că motivele principale din spatele acestei mișcări sunt protecția mediului înconjurător și a animalelor din industria producerii în masă, a fi vegan în Berlin înseamnă mult mai mult decât atât - este un stil de viață care inspiră conștientizare și sustenabilitate în orice aspect al vieții cotidiene, fie că acestea sunt hainele pe care le porți, produsele pe care le folosești, sau alimentele pe care le consumi.

Fotografii: Arhiva personală

Foto coperta: Ingo Joseph @Pexels.com

Zinaida Capațina

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.