Prima pagină / Lucruri / Stil de viaţă  /  10 lucruri din România care pot inspira Moldova

10 lucruri din România care pot inspira Moldova imprimare

02.09.2020  

Dumitrița Cojocaru este o tânără din Republica Moldova, care studiază în anul II la Facultatea de Științe Socio-Umane, specializarea Jurnalism la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. În acest articol, Dumitrița prezintă zece lucruri despre România, care după părerea sa, pot inspira Republica Moldova.

Votează: 0.0/5 (0 Voturi )

„Am ales să studiez în țara vecină, pentru că voiam să ies din zona de confort, să-mi depășesc limitele și să trăiesc așa cum simt, iar în plină pandemie când multe lucruri sunt incerte, un lucru știu sigur, a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o. Sibiul a devenit pentru mine a doua casă și orașul în care îmi voi petrece următorii doi ani cel puțin”, povestește Dumitrița Cojocaru.

Calmitatea care persistă în orașe

Primul lucru pe care l-am remarcat când am venit în România a fost să văd cum oamenii nu sunt atât de grăbiți, lucru pe care rar îl întâlneam la noi în țară, în special în capitala noastră-Chișinău. Bine, acesta a fost un scop de al meu, să fug de aglomerație și să fiu într-un oraș liniștit, iar Sibiul e un oraș în care mă regăsesc.  Într-o lume în care toți sunt în goană după ceva, calmitatea pe care am văzut-o acolo mi s-a părut ceva marcant, pentru că în fond, tot acolo ajungem, fie că ne grăbim sau nu.

Arhitectura orașelor

N-ai cum să treci prin România și să nu observi arhitectura specifică și veche a orașelor. Clădiri nemodificate în timp de nimeni, drumuri pavate și senzația că ai călătorit în timp numai privind ceea ce e în jurul tău. E frumos când se păstrează munca artistului care a făcut ceva unic ce dăinuie și în zilele noastre.

Transport gratuit pentru elevi și studenți

Nu mai e un secret că studenții și elevii români, cât și cei basarabeni se bucură de călătorii gratuite cu trenul și de reduceri la transportul local. Tot ce ai nevoie e o geantă în care să-ți pui câteva lucruri esențiale și visele, și poți admira toată România de la geamul trenurilor, uneori, făcând câte un popas pentru a imortaliza momentele și a le împărtăși cu prietenii virtuali. J

Burse mai mari pentru școlari și studenți

Universitățile din România oferă anual burse și locuri la buget pentru etnicii români. E o motivație atractivă pentru a continua studiile acolo. Atât bursa de etnic român care se oferă indiferent de media pe care o ai, cât și bursele de merit, care în comparație cu ale noastre, sunt mai mari și suficiente pentru cheltuielile care apar zi de zi. E o investiție în tineri care peste ani vor investi în țara lor.

Amabilitatea și căldura oamenilor

Ajunsă singură într-o țară străină și necunoscând locurile de acolo, singurul lucru care mi-a rămas de făcut a fost să întreb oamenii cum ajung undeva, ce autobuz să iau etc. Tare îmi place când primesc un răspuns amabil, iar oamenii se arată a fi foarte ajutători și aflând că sunt din altă țară, mă îndrumă și la final mai primesc și un zâmbet alăturat de ,,Multă baftă”! Ce să mai, energie pozitivă care mă însoțește pe tot parcursul zilei.

Respectul față de limba maternă

Deși suntem țări surori, unde vorbim aceeași limbă, în România nu vei întâlni oameni care trăiesc acolo de ani de zile și nu cunosc limba țării. Accentul lor sună melodios și curat, lipsit de rusisme sau oameni care atunci când îi întrebi ceva, nu te înțeleg, iar tu te simți străin în țara ta. Să ne iubim limba, zic!

Locuri care se promovează de vizitat

Da, sunt o mulțime de locuri pe care le poți vizita și care îți taie respirația. Începând cu Transfăgărășan, Cascada Bigăr (publicația online The World Geography din SUA, a pus cascada Bigăr pe primul loc în categoria „Opt cascade unice în lume” în 2010) , Castelul Peleș, Salina Turda, Sibiu (Capitală Europeană în 2007), Sighișoara, Brașov și alte zeci, poate chiar sute de locuri uimitoare.

Zeci de festivaluri cunoscute internațional și național

Fie că vorbim de UNTOLD, unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri de muzică electronică din Europa, sau NEVERSEA - cel mai mare festival de muzică care are loc pe o plajă din România, ori de festivaluri culturale, de muzică (jazz, clasică), gastronomie, teatru, cinema, literatură, toate acestea la un loc, adună mii de turiști din afară care rămân impresionați în fiecare an.

Caritate, voluntariat și o viață activă

E plăcut când ajuți oameni fără a aștepta nimic în schimb. În anul pe care l-am petrecut la Sibiu am avut ocazia să fac voluntariat și să particip la multe alte activități și festivaluri. ,,ShoeBox”- unul din proiectele care m-au marcat în perioada sărbătorilor de iarnă, o cutie de pantofi plină cu toate cele necesare și ceva dulce, egal cu un copil fericit. Sau sondajele de opinie unde în timp ce vizitam România, ascultam ceea ce-și doresc localnicii pentru un viitor mai bun. Apoi și când am fost la Aiud am rămas impresionată de micul muzeu memorial dedicat victimelor regimului comunist care au murit în închisoarea din Aiud, dar și a numeroaselor personalități ale vieții culturale publice române.

Orașe care nu dorm

Cluj-Napoca, București sau Timișoara, câteva din orașele cele mai active și orașe renumite ca fiind studențești. Nimic ieșit din comun să alergi seara după ora 22 în parc, vei întâlni mulți tineri care fac la fel, sau care doar ies la plimbări și petrec timpul așa cum știu ei mai bine.

Un alt aspect care îmi place este că, deși, ieși din casă la ore târzii, te simți în siguranță și nu te simți singur. Localuri care lucrează 24/24, așa că dacă ți se face foame la orice oră din noapte, poți alege dintr-o varietate destul de largă, iar dacă mai ai prieteni care sunt și ei nocturni, atunci viața de student devine și mai interesantă.

Fotografii: Arhivă personale

Foto copertă: prinvacanta.ro

Zinaida Capațina

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.