Prima pagină / Lucruri / Cultură  /  Documente, cărți, albume din colecția Serviciului Arte și hărți ale BNRM au fost vernisate astăzi în cadrul expoziţiei cu genericul „Parcursul European al Republicii Moldova”

Documente, cărți, albume din colecția Serviciului Arte și hărți ale BNRM au fost vernisate astăzi în cadrul expoziţiei cu genericul „Parcursul European al Republicii Moldova” imprimare

08.05.2018  

În contextul celebrării Zilei Europei 2018 în Republica Moldova și a Anului European al Patrimoniului Cultural, Biblioteca Națională a Republicii Moldova a inaugurat expoziția cu genericul „Parcursul European al Republicii Moldova”.

Ceremonia a început cu imnul Europei, interpretat de două colaboratoare ale Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova.

„Scopul evenimentului de astăzi este de a sensibiliza publicul larg cu politicile și prioritățile Uniunii Europene În Republica Moldova, beneficiile integrării europene, programele și oportunitățile de finanțare oferite de UE și de a asigura vizibilitatea acțiunilor de informare și comunicare europeană ale Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova și ale Centrului Pro-european de servicii și comunicare al BNRM, care facilitează accesul cetățenilor la informația europeană.", a spus directorul general al BNRM, Elena Pintilei.

În cadrul evenimentului a fost vernisată o expoziție, care a cuprins: documente, cărți, albume din colecția serviciului Arte și hărți ale BNRM precum și publicații privind dezvoltarea relațiilor și cooperarea Republicii Moldova cu UE, disponibile în sala de lectură a Centrului Pro-european de servicii și comunicare.

La eveniment au fost prezenți: Fabien Schaeffer, Manager de proiecte pentru Educație și cultură în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova; Andrei Chistol, Secretar de Stat, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării; Daniela Cujbă, Șefa Direcției Integrare Europeană din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene cât și Lilia Snegureac, expert în informare europeană, președintele Centrului de resurse Dialog-Pro.

Manager de proiecte pentru Educație și cultură în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Fabien Schaeffer: „Este un eveniment important pentru noi toți. Uniunea Europeană este un spațiu prosper pentru toate generațiile, dat fiind faptul că la baza succesului european stau respectul, încrederea, susținerea reciprocă și cooperarea."

Secretarul de Stat în cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Andrei Chistol a menționat: „Biblioteca este un loc foarte potrivit pentru a discuta despre valorile europene. Este important ca despre aceste valori să se vorbească copiilor încă din școală, pentru a le înțelege sensul și importanța. Chiar dacă trăim într-o eră informațională, cartea mereu a contribuit decisiv la crearea ideii de Europa. Ziua Europei reprezintă pacea și unitatea în Europa."

Totodată, au fost expuse și unele documente disponibile la CPESC privind Consiliul Europei, un partener de bază al UE. Cooperarea dintre aceste două organisme reprezintă un proiect comun european, cu relații reciproce la un nivel înalt. Acestea oferă informații despre asocierea politică și cea economică a UE cu Republica Moldova, cât și asistență europeană, regimul liberalizat de vize, itinerariile culturale europene, etc.

Publicul prezent la sfârșit de ceremonie a asaltat expoziția amenajată în spațiul expozițional de la etajul 1, blocul central. Aceștia au făcut fotografii și cu atenție studiau cele vernisate.

 

Reporter: Tatiana Munteanu

Imagini: Alex Gurduza

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.