Prima pagină / Lucruri / Business  /  (VIDEO) Victor Buzatu, tânărul antreprenor care și-a dezvoltat afacerea cu suportul Uniunii Europene

(VIDEO) Victor Buzatu, tânărul antreprenor care și-a dezvoltat afacerea cu suportul Uniunii Europene imprimare

12.05.2020  

Victor Buzatu este un tânăr antreprenor din orașul Ialoveni care deja de șase ani gestionează propria sa fermă de prepelițe. A început totul dintr-o simplă curiozitate, iar mai apoi a înțeles că este un domeniu rentabil și interesant. Astfel, prin muncă și cu ajutorul grantului obținut de la Uniunea Europeană, Victor și-a dezvoltat afacerea și continuă să-și bucure clienții cu produse de calitate.

„Inițial am început această afacere împreună cu trei prieteni, eram la universitate pe atunci, aveam foarte mult timp liber și am decis să ne ocupăm cu ceva. Fiecare dintre noi venise cu o idee de afacere, inclusiv și creșterea prepelițelor. La moment nu cunoșteam atât de multe despre aceste păsări, dar undeva auzisem că sunt foarte solicitate. Am analizat această idee și respectiv am decis că această idee va fi cea mai rentabilă la moment și va fi cea care avea să ne permită să recuperăm cât mai curând investițiile”, spune Victor Buzatu, fondatorul afacerii BioVic

Student fiind, a început această afacere din pur interes și mult timp liber, iar mai apoi a decis să se dedice acestei ocupații și în continuare întrucât cererea era mare, fapt ce a permis creșterea și dezvoltarea afacerii. 

„Începutul afacerii a fost oarecum amuzant. Inițial am crescut prepelițele într-un apartament, întrucât pe atunci nu ne puteam permite să închiriem un spațiu destinat ocupației de profitul căreia nici nu eram siguri. Respectiv am procurat atunci 100 de prepelițe, am luat și câțiva pui, ca să testăm dacă va merge această afacere sau nu. După șase luni de întreținere a păsărilor în apartament, am decis să arendăm acest spațiu, pentru că deja văzusem că era cerere, de la 100 ajungeam la 500 de bucăți, respectiv am decis să continuăm această activitate”, povestește Victor Buzatu.

Deși creșterea prepelițelor necesită timp și atenție, pentru Victor această activitate este deja parte din rutina zilnică, iar lucrurile, respectiv, au devenit mai simple, chiar dacă aceste păsări sunt puțin mai capricioase decât restul, dup cum afirmă și tânărul: „Prepelițele sunt capricioase în felul lor, dar dacă le asiguri la timp tot de ce au nevoie nu este atât de complicat”.

Precum orice afacere, creșterea prepelițelor are și ea aspectele sale mai dificile, iar pentru Victor acest moment îl constituie întâmpinarea cererii cu oferta la momentul potrivit. „Cea mai dificilă parte ar fi vânzarea întrucât pentru noi să prezentăm produsul finit publicului este deja un proces pe care îl cunoaștem foarte bine și nu mai putem fi luați prin surprindere. Însă clientul și solicitarea produselor noastre continue mereu să evolueze. Noi mereu suntem în căutare de clienți pentru că produsul nostru necesită să fie propus la momentul potrivit, dacă noi păstrăm pasărea mai mult timp, după ce aceasta deja a acumulat o greutate necesară, ea nu mai crește, dar pur și simplu consumă”, susține tânărul.

Un plus valoare afacerii sale Victor a obținut datorită atitudinii față de clienți. „Noi foarte mult ne-am axat pe contactul cu clientul și pe fidelizarea acestuia, întrucât produsul nostru trebuie să fie calitativ și să fie livrat doar proaspăt, de aceea noi nu optăm pentru metoda de congelare a produsului. Probabil acest fapt și atrage clienții noștri – calitatea, atașamentul față de client. Cel puțin nouă ne place să credem că un plus afacerii noastre este contactul cu clientul”, spune acesta. Prin simplu fapt că acesta se conformează, pe cât e posibil, cerințelor clienților, tânărul a reușit să-și creeze o comunitate fidelă de cumpărători care mereu pot conta pe receptivitate, dar și calitatea produselor.

Nici situația de pandemie nu a reușit să reducă din numărul cumpărătorilor, fapt datorat modalității de interacțiune cu clienții și a livrării produsului la domiciliu pe care tânărul o practică încă de la inițierea afacerii. „Prin metoda livrărilor noi lucrăm încă de la bun început. Inițial o făceam chiar cu transportul public. A fost alegerea noastră, pentru că noi am înțeles atunci că așa ne este cel mai comod și este calea cea mai ușoară, clientul a ieșit la ușă, noi am transmis comanda, acesta doar printr-un apel sau mesaj reușind să facă comanda și să obțină produsul direct la ușa sa. Acum, în perioada de carantină, consider că am fost mai mult vizibili întrucât lumea a stat mai mult acasă și a accesat internetul, dar acest lucru a fost doar în prima lună pentru că în a doua lună numărul comenzilor a cam scăzut, însă mult probabil că un motiv au fost și sărbătorile pascale”, povestește tânărul.

Un pas important în dezvoltarea afacerii sale l-a constituit participarea în cadrul Programului raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni”, un program al Fundației Est-Europene care susține tinerii antreprenori.

„Procesul de participare în proiectul raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni” a fost unul interesant, întrucât toți care eram în proiect ne cunoșteam și am reușit să ne motivăm reciproc. Până la urmă am reușit să obținem acest grant care fost foarte util. A fost într-o perioadă când noi reușisem să contactăm rețeaua de magazine Metrou. La nivel de cantitatea ei solicită mult, iar noi cu ajutorul grantului ne-am îmbunătățit abatorul pentru a corespunde cerințelor de distribuire a produselor în magazinele lor. Grantul a fost exact ceea de ce aveam nevoie, la momentul potrivit și foarte comod. Dacă acest proiect va continua și sper eu că așa va fi, o să fie minunat pentru tinerii de la noi din raion”, a mai adăugat antreprenorul. Grantul în valoare de 3500 euro pe care l-a obținut, l-a investit în abator, fapt ce a deschis mai multe oportunități de dezvoltare a afacerii. 

Programul raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de către Asociația Obștească „Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul raional Ialoveni și susținut financiar de Fundația Est-Europeană din resursele acordate de Uniunea Europeană. 

Ana Fomov 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.