Prima pagină / Lucruri / Societate  /  Mărțișorul a fost înscris în patrimoniul cultural imaterial al umanității UNESCO

Mărțișorul a fost înscris în patrimoniul cultural imaterial al umanității UNESCO imprimare

06.12.2017  

Miercuri, 6 decembrie 2017, Comitetul Interguvernamental UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a votat înscrierea pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a dosarului multinațional „Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie" - dosar comun al Republicii Moldova, României, Bulgariei și FYROM (Macedonia).

La lucrările Comitetului ce are loc în Republica Coreea, în perioada 4-8 decembrie 2017, Republica Moldova este reprezentată de Secretarul de Stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Andrei Chistol.

În alocuțiunea sa, secretarul de stat Andrei Chistol a evidențiat valoarea de simbol a Mărțișorului, comună pentru Republica Moldova, România, Bulgaria și FYROM (Macedonia), simbol care de-a lungul secolelor a reușit să transmită un mesaj puternic de speranță și renaștere. De asemenea, Andrei Chistol și-a exprimat încrederea că, alături de colindatul de ceată bărbătească și de tehnica țesutului de scoarțe, recent incluse pe lista UNESCO, sărbătoarea Mărțișorului va reprezenta un element esențial în promovarea și salvgardarea patrimoniului cultural național, atât la nivel local, cât și internațional.

Astfel, în baza dosarului depus de Republica Moldova, România, Bulgaria și FYROM (Macedonia), experţii internaţionali ai Comitetului Interguvernamental UNESCO au apreciat valoarea universală de necontestat a „Practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie" și a rolului pe care îl au în îmbogățirea diversității culturale și promovarea comunităților locale.

În afară de „Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie", Republica Moldova se poate mândri cu introducerea a altor 2 elemente: „Colindatul de ceată bărbătească în România și Republica Moldova" (2013) și „Tehnicile tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova" (2016).

Sursă: Guvernul Republicii Moldova

            Ministerul Culturii

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.