Prima pagină / Lucruri / Societate  /  Autoritățile locale și băștinașii din Pelinia au lansat un model de afacere comunitară bazată pe meșteșuguri

Autoritățile locale și băștinașii din Pelinia au lansat un model de afacere comunitară bazată pe meșteșuguri imprimare

20.08.2018  

Un Centru de artizanat a fost deschis în satul Pelinia din raionul Drochia în cadrul primei ediții a Festivalului „Zestrea Nordului”. Astfel, cei 40 de meșteri populari din localitate vor practica meșteșugurile specifice zonei, confecționând straie populare, covoare și prosoape tradiționale în bază de comenzi prealabile.

Crearea Centrului de artizanat de la Pelinia a fost posibilă grație suportului financiar oferit de Guvernul Elveției în valoare de 25 mii USD, complementat de aportul autorităților locale (3.000 USD) și contribuțiile băștinașilor (2.500 USD), se arată într-un comunicat de presă difuzat de MiDL.

„Centrul de artizanat „Zestrea” este un model local de afacere care vine să răspundă provocărilor cu care se confruntă localitățile din Republica Moldova. Pe de o parte, produce sinergii între oportunități și necesități, iar pe de altă parte, contribuie la valorificarea potențialului cultural local,desfășurarea activităților generatoare de venit, scăderea ratei șomajului, reducerea nivelului de migrație și schimbul de experiență între generații”, a menționat Oxana Maciuca, managera proiectului „Migrație și dezvoltare locală”.

Situat în incinta Casei de Cultură din localitate, Centrul are o suprafață de 200 mp. Acesta a fost creat pentru a răspunde nevoilor localnicilor deja implicați în confecționarea de covoare, haine, încălțăminte și alte accesorii tradiționale. Astfel lansarea brandului local „Zestrea” va crea oportunități de angajare și va promova imaginea localității și a tradițiilor din nordul Moldovei, atât în țară, cât și peste hotare.

Pentru promovarea centrului, în premieră, la Pelinia a fost organizat Festivalul „Zestrea Nordului”.

”Prin organizarea festivalului, ne-am propus să arătăm tuturor băștinașilor și turiștilor care ne vizitează că Pelinia are tradiții unice în lume. Suntem siguri că valorificând acest tezaur vom dezvolta și localitatea. Este important că băștinașii au investit resurse în amenajarea acestui centru și vor fi activ implicați în promovarea creațiilor acestuia peste hotare, fiind și primii clienți fideli”, a spus Titus Sărăteanu, primarul de Pelinia.

În cadrul Festivalului, a fost organizată și o licitație de covoare vechi pentru a promova unul dintre serviciile centrului – țesutul covoarelor la comandă. În cadrul licitației, opt covoare tradiționale realizate cu 25 sau 60 ani în urmă au fost scoase la mezat. Mai mult, vizitatorii au putut admira o piesă inedită țesută la sfârșitul anilor 1700.

„Culorile de pe covor sunt naturale. Culoarea verde era obținută din troscot, cafeniu din coajă de ceapă, roșie - era extrasă din sfeclă roșie, iar galbenă din flori de mușețel”, a spus Liuba Parea, meșteriță din Pelinia.

În cadrul festivalului, vizitatorii au fost întâmpinați cu dansuri și cântece de cele 13 ansambluri folclorice locale. Gurmanzii au putut gusta bucate pregătite după rețete din străbuni precum baba neagră, învârtita cu brânză de oi sau alivanca.

Copiii au avut parte de masterclass-uri cu activități păstrate din bătrâni precum  confecționarea păpușilor și trânta căciulilor.

Crearea Centrului de artizanat este unul dintre cele 8 proiecte de dezvoltare economică locală realizate în cele 38 localităţi partenere ale Proiectului „Migrație și Dezvoltare Locală”, implementate cu suportul PNUD Moldova și susținerea financiară a Guvernului Elveției.

Fotografii: MiDL

 
DESCOPERIŢI MAI MULTE LA

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.