Prima pagină / Locuri / Cultură  /  Exemplu de bibliotecă – centru comunitar în Polonia

Exemplu de bibliotecă – centru comunitar în Polonia imprimare

09.06.2016  

Filmul documentar „Europa care inspiră: Polonia”, realizat de echipa „URMA ta” și partenerii săi, aduce în prim-plan și un exemplu în care bibliotecile din Polonia funcționează ca adevărate centre comunitare, iar acest exemplu poate inspira și Moldova.

Votează: 5.0/5 (2 Voturi )

Modernă şi frumoasă, utilă şi atractivă sunt calificativele care descriu cel mai bine Biblioteca Publică din Opole, care a beneficiat de fonduri europene pentru renovare”, zice Magdalena Szydłowska, Şefa Departamentului de monitorizare a proiectelor europene, primăria Opole.

Aspect original, arhitectură modernă, investiţii de 15 milioane de zloţi: toate acestea fac atractivă Biblioteca Publică Municipală din Opole, astfel încât practic fiecare al zecelea locuitor al oraşului este cititorul acestei biblioteci. Directoarea Elżbieta Kampa explică cum s-au întâmplat toate acestea şi ce i-a inspirat. 

Elzbieta_Kampa

„Biblioteca s-a schimbat în mod crucial. Întâi de toate, nu aveam spațiu suficient, dispuneam de o încăpere strâmtă în care era dificil să treci printre rafturi. Nu exista o bibliotecă centrală. Din acest motiv, am depus depuneam eforturi ca să creăm acest spaţiu. Nu era vorba de confortul nostru propriu, ci al cititorilor.

În acest an biblioteca a fost vizitată de 10 000 de cititori. Comparând această cifră cu numărul populaţiei oraşului Opole de 128 000 de locuitori, considerăm că este un număr impunător. Această tendință se păstrează până astăzi. 

Toată biblioteca este computerizată și folosește noile tehnologii. Fiecare carte conține un cip. Aceasta este protejată de cipul electronic și de porțile care semnalizează dacă vreo carte nu a fost împrumutată de la bibliotecă. Bibliotecarii sunt mereu gata să discute și să ajute cititorii. Cu toate acestea, avem un aparat numit „selfcheck” care permite împrumutul cărţilor de sine stătător”, afirmă Elżbieta Kampa, Directoarea Bibliotecii Municipale „Ioan Paul al II-lea”, Opole.

Un angajat al bibliotecii din Opole demonstrează funcţionalitatea acestui sistem.

Polonia

„Vreau să vă demonstrez aparatul nostru din bibliotecă care se numește „selfcheck” și este utilizat pentru împrumutul de sine stătător al cărților. Avem aici un cip, un cod de bare pe care îl posedă fiecare cititor. Deschide contul său. Se deschide contul  bibliotecarului, locul cărții şi reiese că cititorul are acces la detalii despre carte, informaţia inclusă în cipul dat. Datorită acestuia se știe pe al cărui cont este în prezent această carte. Apăsăm butonul: „Împrumută”. Și cartea automat trece pe contul nostru, vedem și data întoarcerii. După ce luăm cartea de aici, apăsăm: „Închide”. E posibil să alegi limba: poloneză, engleză și germană”, Wojtek Mieczysławski, angajat al bibliotecii.

Wojtek

În cadrul bibliotecii a fost creată sala de lectură computerizată și sala multimedia, unde pot fi împrumutate filmele care s-au bucurat de mare popularitate. Selectăm filmele după criterii precum: cele care au obţinut premii, cele care o valoare pentru cultură şi sunt aici filme din diverse țări. Avem multe cărți audio care se bucură de o popularitate tot mai mare. Avem, desigur, și cărți tradiționale, la fel și în format audio și electronic”, zice Elżbieta Kampa, Directoarea Bibliotecii Municipale „Ioan Paul al II-lea”, Opole.

Şi cine altcineva pot vorbi mai bine despre o bibliotecă decât cititorii săi.

Biblioteca Municipală din Opole oferă servicii pentru toate vârstele. Dar cea mai spectaculoasă şi atractivă este oferta specială pentru copii, fapt confirmat și de premiul obținut în Campania Naționala „Toată Polonia citeşte copiilor”.

Interiorul bibliotecii este funcțional, spaţios și aerisit. Metalul şi sticla creează o atmosferă incredibil de prietenoasă. 

Toate sălile sunt dotate cu tehnologii de ultimă oră. Dacă sunt vizitatorii care nu le pot utiliza, personalul este dispus mereu să ofere un sfat, ajutorul necesar sau o recomandare de lectură. Biblioteca din Opole are chiar şi animatori ai atelierelor de lectură, iar Lena este unul dintre ei.

Este un loc unde se întâlnesc prietenii: aşa este caracterizată Biblioteca Publică Municipală din Opole. De fapt, oraşul Opole, campion la atragerea fondurilor europene, este un loc unde se întâlnesc prietenii. Sceptici la început, acum toţi locuitorii orașului se bucură de spaţiul de linişte, siguranţă şi confort pe care l-au creat împreună cu autoritățile locale şi cu suportul financiar al Uniunii Europene.

„La început, locuitorii orașului priveau cu neîncredere și nesiguranță planurile noastre. Ne aflăm acum lângă canalul care este unul dintre elementele unui grandios proiect de infrastructură. Am reconstruit nu numai malurile canalului, am deschis și piste pentru bicicliști, am inaugurat plaja municipală. Am modernizat parcul. De asemenea, am dorit să creăm un oraș deasupra râului Odra pentru ca locuitorii să petreacă mai mult timp lângă apă, în aer liber.

Îi încurajez pe toți cetățenii Moldovei să beneficieze cât mai activ de fondurile europene. În același timp, menționez că proiectele nu sunt simple, iar banii nu sunt ușori. Procesul de scriere a unui proiect și obținerea finanțării este doar începutul succesului. E nevoie de o realizare competentă, fără probleme, ca apoi acesta să aibă un feedback pozitiv din partea locuitorilor, pentru a se merita realizarea acestuia, a se merita timpul, energia, angajamentul și banii pentru realizarea proiectului. Căci, nu ascund, datorită acestor proiecte orașul nostru se dezvoltă”, spune Magdalena Szydłowska, Şefa Departamentului de monitorizare a proiectelor europene, primăria Opole.

Filmul documentar „Europa care inspiră: Polonia” este realizat în cadrul proiectului „Europa care inspiră”, implementat de Asociaţia Obştească „URMA TA", cu suportul oferit de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) prin intermediul Fundaţiei Est-Europene și FHI 360. Acest film, realizat în anul 2015, a fost posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziţia USAID, a Guvernului SUA, FHI 360 și/sau Fundaţiei Est-Europene.

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.