Prima pagină / Locuri / Stil de viaţă  /  Film documentar „Europa care inspiră”: LITUANIA

Film documentar „Europa care inspiră”: LITUANIA imprimare

29.09.2015  

Lituania înseamnă în traducere „ţara ploilor”. Roadele muncii însă se datorează aici nu doar ploilor. Ci mai ales oamenilor.

Votează: 5.0/5 (1 Vot )

Lituanienii au reuşit să obţină pentru economia lor una dintre cele mai rapide creșteri din Uniunea Europeană, începând cu 2004 atunci când Lituania a devenit stat-membru al Uniunii Europene.

„Puterea națiunii stă în unitate!” este deviza sub care cetăţenii Lituaniei îşi unesc vocile, energiile, iniţiativele, lucrurile mari şi mici pe care le fac. 

O Lituanie care, pentru o viaţă demnă a cetăţenilor săi, a investit în toate: agricultură, industrie, servicii, drumuri, infrastructură, obiective turistice, afaceri, educaţie, ştiinţă, cultură, păduri şi parcuri.

Şi toate acestea cu sprijin european.

Centrul vechi istoric din Vilnius se află de peste două decenii pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Şi tot aici, în inima capitalei, şi-a redeschis porţile, după o reconstrucţie cu asistenţă europeană, Parcul Bernardinu.

Ramune

„Istoria acestui parc a început mult timp în urmă, când Lituania era o țară păgână. Acest parc a fost întotdeauna o poiană sacră pentru popor, pentru oamenii păgâni. Apoi a devenit proprietatea mănăstirii o perioadă de 400 de ani. Și după aceea o parte a parcului a devenit proprietate a grădinii botanice. A fost o grădină botanică mare, care a încetat să funcționeze din 1863 și la sfârșitul secolului al 19-lea a devenit un parc public deschis. Acesta a fost proiectat de Alexander Strauss și a devenit un parc public deschis pentru persoanele în vârstă din Vilnius și apoi a devenit un parc public. Dar acest parc a trecut printr-o reconstrucție majoră în 2012 și s-a deschis din nou în 2013 așa cum îl vedeţi acuma”, povestește Ramune SANDERSON, arhitectul principal de landşaft al parcurilor urbane.

Europa_care_inspira._Lituania

Parcul şi grădina publică Bernardinu din oraşul Vilnius ocupă un loc de cinste în inima lituanienilor. Iar Castelul Trakai, aflat 30 de kilometri de capitala ţării, se află în topul celor mai frumoase castele din Europa. Oraşul Trakai, faimos pentru peisajul său pitoresc și legendarul Castel Trakai, este leagănul statalității lituaniene şi fostă capitală a ţării. Castelul Trakai, situat în Parcul Naţional din Trakai, este unul dintre cele mai frumoase castele construite în stil gotic în Europa. După renovarea sa în cadrul unui proiect european, castelul a devenit o destinaţie turistică renumită din această ţară europeană.

Kestutis

„Fondurile Uniunii Europene sunt o oportunitate de a face mai frumoase oraşele, satele noastre, locurile şi alte destinaţii. Această asistenţă a fost destinată deseori nu doar Lituaniei, ci de asemenea direct regiunii Trakai şi oraşului Trakai. Suntem fericiţi pentru că aceste resurse ne-au oferit posibilitatea de a renova şi decora aceste spaţii. De fapt, oamenii pot vedea foarte clar că sprijinul Uniunii Europene a contribuit la asta. Cei care au vizitat aceste locuri cu un deceniu în urmă şi au revenit acum întreabă despre sursele de finanţare. Ei sunt foarte surprinşi atunci când constată că s-au făcut lucrări multe şi complicate munci cu resurse foarte puţine”, spune Kestutis VILKALISKAS, Preşedintele Consiliului Local Municipal Trakai.

Europa_care_inspira._Lituania

În Lituania nu există munţi, însă aici sunt peste 700 de râuri şi aproape 3 mii de lacuri. Iar la Trakai, Lacul Galvė, castelul şi întregul Parc Naţional creează un loc perfect pentru cei cărora le place istoria şi sunt îndrăgostiţi de natură. Iar o plimbare pe plaja orăşenească din Trakai, renovată la fel în cadrul unui proiect european, poate fi ceva absolut necesar pentru a merge mai departe.

Atunci când vizitezi compania „Meta” din localitatea Vaidotai, îţi îndrepţi privirea în primul rând spre drapelul imens al Lituaniei care veghează aici mersul bun al lucrurilor. În afacerea de familie a lui Mindaugas Vyskupaitis se regăsesc toate cele trei culori ale drapelului lituanian. Pentru galbenul câmpurile de grâu, Mindaugas produce pâine fără drojdii. 

Pentru verdele câmpiilor din steag – cultivă legume ecologice şi uleiuri eterice. 

Iar roșul care simbolizează pe drapel sângele vărsat pentru Lituania îi aminteşte lui Mindaugas Vyskupaitis despre timpurile grele în care a iniţiat această afacere a sa.

Minndaugas

„Până în anul 1993 am lucrat în gospodăria colectivă – căci sunt biolog de profesie – şef al secţiei de cultivare a legumelor. Şi atunci cultivam legume pentru condimente: mentă, melisa şi altele. Iar pe atunci, în Uniunea Sovietică, culturile condimentate trebuiau să fie în magazine, însă nimeni nu le cumpăra. Şi noi le cultivam, dar fără rost. Şi m-am gândit că trebuie cumva să ieşim din această situaţie”, zice Mindaugas VYSKUPAITIS, proprietarul afacerii de familie „Meta”.

Europa_care_inspira._Lituania

În sudul ţării, oraşul industrial Marijampole – al şaptelea ca mărime – dezvăluie o altă faţetă a Lituaniei europene: o ţară care produce, o ţară care oferă servicii de calitate.  

Ghidurile de călătorii în Lituania recomandă o oprire obligatorie în oraşul Marijampole. Măcar pentru vederea superbă asupra oraşului din hotelul „Mercure” şi restaurantul cu mâncare foarte-foarte bună.   

Europa_care_inspira._Lituania

Acest hotel de patru stele a fost renovat recent din bani europeni, spune directorul Daiva Simanavičiutė.

Daiva Simanaviciute

„Hotelul nostru activează sub marca „Mercure”, care aparţine brandului Acorr, lider în toată Europa. „Mercure” este un hotel cu 4 stele plus. Hotelul se află în inima orașului. Deci, este foarte convenabil pentru oaspeți. Avem 47 de camere, de diferite tipuri, standard şi de business clas, precum și apartamente. 

Avem un centru SPA, aceasta se află la etajul trei şi include o sală de gimnastică, camere de masaj, avem echipe de lucru pentru masaj… 

Un complex SPA, saună, aromaterapie, baie turcească, precum și jacuzzi. Există posibilitatea de a merge afară pentru a bea ceva şi pentru a se bronza.

Avem bar şi restaurant care lucrează în fiecare zi. Avem o mulțime de activități în restaurant, inclusiv muzică live, activități pentru copii. Organizăm lecții de gătit pentru copii, ei pot coace pizza singuri, precum și alte activități, cum este Festivalul Beaujolais Nouveau și Ziua Sfântului Patrick și altele. În fiecare zi vineri mereu organizăm ceva. Deci, în curând vom avea o degustare de vin astfel încât o mulțime de activități sunt organizate la restaurantul nostru”, explică Daiva Simanavičiutė, Directorul general al hotelului „Mercure”, Marijampole.

Europa_care_inspira._Lituania

Lituania care produce este exemplificată la Marijampole de grupul de companii „Arvi”.

La uzina de nutreţuri combinate „Pašarai Marijampole” lucrează în tură doar 2 oameni: şefa de producţie Ernesta Narušytė şi operatorul Deividas Maslauskas. Iar volumul de producţie este de 120 de tone pe tură.

Europa_care_inspira._Lituania

„Fabrica noastră este complet automatizată. Aşa cum puteţi vedea aici, doi oameni lucrează şi administrează întregul proces şi ei produc 120 de tone de nutreţuri combinate pentru animale pe zi. Şi putem produce până la 50 de mii de tone pe an. Deci, procesul este automatizat, cu circuit închis. Şi sunt aici doar puţine dispozitive. Noi, unii dintre primii în Lituania, am achiziţionat tehnologie de etanşare care procesează hrana microbiologic, ceea ce previne infectarea ei cu microbi”, Ernesta Narušytė, șefă de producţie, Pašarai Marijampole.

În cele 4 ferme de curci Aušra Simaityti şi colegii ei au în grijă peste 80 de mii de curci.

Europa_care_inspira._Lituania

„În această fermă sunt patru spaţii mari pentru păsări care adăpostesc în total aproximativ 30 de mii de păsări. Adăpostul se numeşte PKF2 şi este, de fapt, un spaţiu de îngrăşare pentru curci şi curcani. Aici sunt 8 mii de păsări. Totul este administrat printr-un calculator – ventilaţia, alimentarea cu hrană, alimentarea cu apă, dar în acelaşi timp aici lucrează şi oamenii în fiecare zi. Chiar dacă există mult aparataj automatizat, angajaţii locuiesc aici în preajmă şi monitorizează această fermă, care a fost fondată acum 10 ani. Este un model american de adăpost pentru păsări. Anume în acest spaţiu în care ne aflăm păsările cresc de la vârsta de 5 până la 21 de săptămâni. Păsările de peste 21 de săptămâni sunt transportate la abator.

Toţi oamenii de aici iubesc cu adevărat păsările şi au grijă de ele. Toţi angajaţii sunt foarte mari patrioţi ai cărnii de curcan. La uzina de producere a cărnii de curcan „ARVI KALAKUTAI” din Marijampole, creată cu investiţii europene, am urmărit întregul circuit al cărnii: de la pasăre până la produs ambalat”, Aušra Simaityti, șefă de producţie.

Dalia

„Atunci când am început acum 11 de ani, acest loc era un simplu teren – nu era nimic aici. Noi a trebuit să construim totul: să construim clădiri, să asfaltăm, să instalăm liniile de producție în interior. Uniunea Europeană a contribuit de-a lungul întregului proces. 40 la sută a fost o co-finanțare oferită de Uniunea Europeană din fondurile SAPARD. Cu aceste resurse, am construit fabrica, aceste clădiri, am cumpărat frigidere, liniile de producție şi am început să fabricăm produsele noastre. Tot ceea ce vedeţi este realizat cu sprijinul Uniunii Europene”, Todas JANKAUSKAS, Director „ARVI KALAKUTAI”.

Europa_care_inspira._Lituania

Prin tot ce a reuşit în anii de independenţă Lituania europeană poate inspira Moldova.

Algirdas

„La început aș vorbi despre sprijinul financiar. Miliarde de euro vin în economia noastră. Acesta este un sprijin important pentru cultura noastră, pentru educația noastă. Dar, probabil, nu mai puțin important sunt oportunitățile pe care ni le oferă apartenență noastră la Uniunea Europenea. Astăzi călătorim fără bariere, fără polițiști de frontieră, fără puncte vamale, fără vize și la fel o fac produsele lituaniene”, zice Algirdas Kumza, Semnatorul Actului de restabilire a independenței Lituaniei.

Acest video este realizat în cadrul proiectului „Europa care inspiră”, implementat de Asociaţia Obştească „URMA TA”, cu suportul oferit de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) prin intermediul Fundaţiei Est-Europene și FHI 360. Acest video este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziţia USAID, a Guvernului SUA, FHI 360 și/sau Fundaţiei Est-Europene.

Mulţumiri pentru:

Ambasada Republicii Moldova în Lituania: Igor Klipii

Ambasada Lituaniei în Republica Moldova: Rimantas Latakas, Lina Kačerauskienė

carton_final_-_Lituania

Algirdas Kumža
 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.