Prima pagină / Locuri / Stil de viaţă  /  (Video, foto) Alexandru Podolski și job-ul de vis cu 36 de ţări vizitate

(Video, foto) Alexandru Podolski și job-ul de vis cu 36 de ţări vizitate imprimare

10.05.2016  

Alexandru Podolski are un job de vis. La doar 24 de ani, Alexandru a reușit să exploreze în lung și-n lat 36 de țări ale lumii. Ce nu lipsește din rucsac atunci când călătorește și ce procură din fiecare țară pe care a vizitat-o aflați din acest interviu.

Votează: 5.0/5 (2 Voturi )

Emiratele Arabe, Thailanda, Malaezia, Laos, Cambodgiia, Filipine, Indonezia, Singapore, China, Noua Zeelandă – sunt câteva țări unde a ajuns Alexandru Podolski datorită job-ului pe care îl are. Totul a început dintr-o întâmplare, ca și în majoritatea poveștilor. În anul 2012, Alexandru a călătorit în Sri Lanka, iar după ce a revenit în Moldova a înțeles că nu dorește să aibă un loc de muncă la birou, ci preferă un job care îi va permite să călătorească mereu, astfel el a început să organizeze călătorii în diferite colțuri ale lumii. A adunat un grup de oameni și ca urmare au exploarat meleaguri noi, apoi alt grup și astfel Alexandru Podolski „s-a angajat” la job-ul de vis. 

Alexandru Podolski

- Care a fost prima țară în care ai călătorit?

- Prima țară în care am călătorit a fost Sri Lanka. Eu nu am ales destinația, nici măcar nu planificam să mă pornesc undeva. Atunci ne-a strâns pe toți Max Lupaşcu. Eu venisem la el în ospeție în momentul în care el se uita de bilete: „- Mergi?”, „– Merg!”. Așa și a început povestea.

Alexandru Podolski

- Care țară te-a impresionat cel mai mult?

- Cea mai puternică impresie mi-a creat-o tot ea, Sri Lanka, având „stomacul gol”, ea repede mi l-a umplut cu impresii. Atunci pentru mine totul era nou, de la umezeala din plămâni până la faună și vegetație, de la transportul public până la mâncare. În călătoriile următoare aveam imunitate, așteptări, iar șocul cultural nu a fost la fel de puternic.

- A cărui popor mâncarea tradițională ți-a plăcut cel mai tare?

- Cea din Iordania. În expediția din pustiul Wadi Rum, beduinii ne-au gătit cartofi cu carne. Nimic neobișnuit? Ar fi așa dacă mâncarea nu s-ar găti timp de 24 de ore îngropată în nisip într-o gaură cu temperatură înaltă. Mega gustos!

- Ce nu lipsește din rucsacul tău atunci când călătorești?

- Căștile. Muzica e drogul meu.

- Ce putem învăța de la alte popoare?

- De la cei din Noua Zeelandă putem învăța cum să ne ocrotim meleagul, de la marocani arta de a vinde, de la Sri Lankeji starea spirituală, de la australieni simplitatea, de la italieni bucătăria.

Alexandru Podolski

- Care e partea cea mai frumoasă și pozitivă atunci când pășești într-o țară neexplorată de tine până atunci?

- Partea frumoasă e faptul că pășesc pe țărm nou. Amintirile și impresiile noi sunt garantate.

Alexandru Podolski

Alexandru Podolski

- Ce obișnuiești să achiziționezi dintr-o țară?

- Magnet pentru frigider și bani locali îmi las permanent. Călătoresc cu bagaj limitat și orice m3 de spațiu în rucsac contează.  

- Care popor este cel mai ospitalier?

- Sri Lankejii. Fusesem acolo de 4 ori și am fost invitat la masă de nenumărate ori. Așa sunt ei. Primesc plăcere de la faptul că un străin ia masa cu ei. O fac în primul rând din suflet, dar așteaptă și o răsplată.

Alexandru Podolski

- Când te găsim în Moldova?

- Cel mai des în luna mai. Îmi place Moldova în această perioadă, pentru mine arată cel mai „vino-ncoace”. Obișnuiesc să stau acasă. În rest e imprevizibil.

- De ce e frumos să călătorești?

- E frumos pentru că la bătrânețe cu siguranță nu voi avea regrete. Voi pleca pe lumea cealaltă fiind un om bogat. Am învățat să fiu Eu. Călătoriile m-au schimbat mult și Eul meu de până la 19 ani a rămas în una din țări, încuiat sub zeci de lăcăți.

Alexandru Podolski

Alexandru Podolski a creat o pagină pe facebook „WE GO”, iar acolo anunță despre călătoriile ce le organizează.

Foto: arhivă personală

Alexandru Podolski Alexandru Podolski Alexandru Podolski Alexandru Podolski Alexandru Podolski Alexandru Podolski Alexandru Podolski Alexandru Podolski Alexandru Podolski Alexandru Podolski Alexandru Podolski Alexandru Podolski Alexandru Podolski Alexandru Podolski Alexandru Podolski Alexandru Podolski Alexandru Podolski
 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.