Prima pagină / Locuri / Timp liber  /  Orheiul Vechi. O destinaţie turistică pentru ochi, respiraţie şi mers

Orheiul Vechi. O destinaţie turistică pentru ochi, respiraţie şi mers imprimare

Chiar dacă este, probabil, cea mai cunoscută destinație turistică din Moldova, Orheiul Vechi nu încetează să încânte privirea şi să taie respiraţia

02.05.2012  

Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi este binecunoscută multora dintre conaționalii noștri și, la prima vedere, se pare că nu se mai poate afla nimic nou despre ea. Și totuși…

Votează: 5.0/5 (3 Voturi )

Mulți dintre noi suntem tentați să credem că rezervația Orheiul Vechi este situată doar între satele Trebujeni și Butuceni. De fapt, moșiile acestor sate reprezintă doar miezul rezervației peisagistice.

Știripozitive.eu | Elena Vrâncean-Șterbate

Jos, pe malul Răutului

De la gura sa din Rediul Mare, Răutul formează în cale meandre și peisaje uimitoare, în special, cele din aval de orașul Florești (în preajma satelor Cenușa, Roșietici, Domulgeni), dar și mai jos de orașul Orhei (pe moșiile localităților Păhărniceni, Piatra, Jeloboc, Furceni, Trebujeni, Butuceni, Morovaia, Mașcăuți).

Orheiul Vechi, Rautul

Astfel din preajma Păhărniceniului și până la Maşcăuţi, tot dăm de priveliști minunate dar mai puţin cunoscute, parte a complexului peisagistic Orheiul Vechi. Cine n-a văzut, trebuie să vadă peisajele frumoase din defileele Ivancea, Râpa Ciobanului, Morova, Râposu, Culicăuca sau Hucişca, locuri cunoscute mai ales de către localnici. Un loc tocmai bun pentru popas este și zona în care apele Drăghiniciului și ale Ivancei se varsă în Răut, ceva mai în sus de „Stânca Corbului".

Aici, de-a lungul mai multor kilometri, se întind arii naturale de o rară frumuseţe în orice anotimp. Valea Răutului din această regiune este pe placul multor alpiniști dornici de senzații tari, acesta datorită pantelor abrupte, care sunt foarte periculoase pentru cei mai puțin inițiați în arta escaladării. Canionul Răutului șerpuitor, cu landşafturile sale natural-arhaice, este printre principalele atracții turistice eco-rurale dintre Nistru și Prut. Iar de câțiva ani autoritățile depun eforturi pentru includerea acestei regiuni în lista Patrimoniului UNESCO.

Complexul Rupestru Orheiul Vechi

Complexul rupestru Orheiul Vechi

Patrimoniul natural al complexului Orheiul Vechi este completat și de obiectivele antropice istorico-culturale, reprezentate de schiturile medievale săpate în stâncă. Cel mai vizitat schit rupestru este Mănăstirea Butuceni, locaș sfânt așezat sub clopotnița devenită simbol al Orheiului Vechi.

Complexul Rupestru Orheiul Vechi

Merită a fi vizitată și Chilia lui Bosie. Pe pereții ei se află o un text, considerat cea mai veche inscripţie medievală din Republica Moldova. Prezintă interes și Chiliile lui Rafael, acestea au fost săpate într-o stâncă a satului Maşcăuţi, în imediata vecinătate a satului Butuceni. Totuşi, nu toate chiliile de aici sunt accesibile pentru vizitatori, astfel multe dintre ele pot fi periculoase pentru cei fără o pregătire alpinistă. Majoritatea schiturilor rupestre au fost săpate în stâncile calcaroase de origine sarmațiană în secolele IX-XV.

Urmează ca toate cavernele de piatra să fie conservate și valorificate atât pentru păstrarea patrimoniului național, cât și pentru dezvoltarea turismului.

File de istorie

Se presupune că în secolele XII-XIV în regiunea Orheiului Vechi exista o localitate cu o cetate din lemn și pământ. Așezarea a fost apoi cucerită de Hoarda de Aur, fiind botezată Shehr al Jedid, ce ar însemna Orașul Nou. Atunci au fost puse bazele unei cetăți din piatră. La sfârșitul secolului XIV, tătaro-mongolii sunt izgoniți, iar orașul oriental se transformă în unul moldovenesc. Cetatea devine sediul pârcălabilor orheieni. La nici două veacuri băștinașii abandonează Orheiul Vechi și se mută pe locul actualului oraș Orhei.

Până în zilele de astăzi se mai păstrează vestigiile orașului tătaro-mongol și ale celui moldovenesc, printre care și ruinele celor trei băi publice orientale.

Satul Butuceni

Turismul rural

Aici dotările turistice speciale nu sunt prea multe, însă în ultimii ani localnicii şi autorităţile pun umărul la dezvoltarea turismului rural prin confecționarea suvenirelor și deschiderea agropensiunilor. Astfel agropensiunile din satele Trebujeni și Butuceni sunt în plin proces de evoluție, mai ales că turiștii nu contenesc să le bată pragul. Acestea pot fi nu sunt doar hoteluri și cantine, ci oaze de cultură și tradiții, atractive în special pentru turiștii străini.

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.