Prima pagină / Evenimente / Business  /  Forumul Economic al Tinerilor Antreprenori din raionul Sîngerei, ediția a II-a

Forumul Economic al Tinerilor Antreprenori din raionul Sîngerei, ediția a II-a imprimare

02.11.2017  

Forumul Economic al Tinerilor Antreprenori din raionul Sîngerei a ajuns în acest an la cea de-a II-a ediție. Proiectul susținut de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova în parteneriat cu Consiliul Raional Sîngerei și implementat de Asociația de Dezvoltare Durabilă "Mileniul - III" din s. Chișcăreni, Sîngerei.

La 1 noiembrie 2017, la "Hermes Prive" din or. Sîngerei, s-a desfășurat Forumul Economic al Tinerilor Antreprenori din raionul Sîngerei, ediția a II-a. Activitatea face parte din cadrul proiectului "Dorința & Perseverența Asigură Succesul", realizatde către Asociația de Dezvoltare Durabilă "Mileniul - III" din s. Chișcăreni și a fost organizată în cadrul Programului anual de Granturi pentru sectorul de tineret, finanțat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova în parteneriat cu Consiliul Raional Sîngerei.

În cadrul acestui Forum au participat tineri-beneficiari ai proiectului, reprezentanți ai Consiliului Raional Sîngerei, antreprenori.

Participanții evenimentului s-au bucurat de prezența a două delegații din străinătate - una din Republica Franceză, însoțită de Ludmila Prociuc, Manager Incubatorul de Afaceri Sîngerei și Liliana Gerghiță, coordonator proiecte, și alta din Republica Coreea, condusă de Han Ho Jin, Directorul Centrului „Se Jong" din cadrul ULIM. De asemenea, participanții au făcut cunoștință cu cele mai bogate experiențe și practici de succes ale antreprenorilor, care au deja afaceri înregistrate oficial.

De asemenea a venit o echipă de studente de la ULIM, care au prezentat în cadrul forumului un dans tradițional coreean, cu evantaie - Buchaechum. În cadrul vizitei, în biroul Președintelui raionului Vasili Marandiuc, fiecare dintre membri a prezentat domeniul de activitate și s-a pus în discuție oportunitățile de colaborare în domeniul agricol și de producere a materialelor textile. Coreenii au analizat piața de desfacere, căile de acces la transport aerian și feroviar din apropiere, existența unui parc industrial în zonă, a școlilor profesionale și tipul profesiei. Președintele raionului, Vasili Marandiuc a făcut o scurtă prezentare a raionului Sîngerei, arătând pe hartă obiectivele economice importante.

„Este o activitate din cadrul proiectului "Dorința  & Perseveranța Asigură Succesul!" unde cei mai activi antreprenori au prezentat poveștile lor de succes, fapt pentru care au primit diplome și premii. A fost un eveniment interesant și cu surprize frumoase, deoarece am avut oaspeți din Coreea și Franța.", a menționat Coordonatoarea proiectului Natalia Mereuță.

Parte componentă a Forumului Economic a constituit-o și Concursul Raional "Cel mai bun antreprenor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii", continuând cu nominalizarea și premierea a 12 tineri activi cu titlul "Tânăr Antreprenor de Succes al Anului 2017!". 

Sursă: Consiliul Raional Singerei 

Sursă foto: Natalia Mereuta Oslobanu 

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.