Prima pagină / Evenimente / Cultură  /  Buni la film și buni în toate

Buni la film și buni în toate imprimare

30.10.2014  

Pe Iana Strungaru, Dan Sârbu, Petru Munteanu și Constantin Hustei i-am cunoscut la festivitatea de premiere a Concursului Național „Apa și Filmul”, organizat de Asociația Solidaritate Europeană pentru Apă în Moldova.

Votează: 5.0/5 (1 Vot )

Iana Strungaru, Dan Sârbu, Petru Munteanu și Constantin Hustei sunt patru tineri din Hânceşti care şi şi-au unit forţele pentru a crea un video de scurt metraj. Filmul cu denumirea „Drink water and be happy”a obţinut premiul întâi al Concursului Național „Apa și Filmul”.

Puţini ştiu că pe lângă dragostea faţă de apă, tinerii mai au şi alte pasiuni: muzică, montare video, sport, blog sau actorie.

„Am filmat timp de o zi și ne-am înțeles perfect. Am transmis cât de importantă este apa pentru noi. Căci pare atât de multă și accesibilă, dar de fapt ea trebuie protejată”, afirmă Iana Strugaru.

Cealaltă mare pasiune a Ianei este muzica. Iana cântă la diferite evenimente, participă la seratele din liceu și se declară inspirată de muzica bună. Când vrea să se relaxeze – alege voleiul.

Dan Sârbu este eroul principal din filmuleț. „Apa este viața și noi așa am văzut importanța ei”, spune tânărul.

Dan scrie versuri albe. Îl inspiră natura, oamenii, sentimentele și publică articole pe cele două bloguri ale sale. „Scriu doar când vine inspirația. Am gânduri diferite de alții. Scriu ce-mi vine, nu caut rima”, zice el.

„- Când cumpărăm pulover?
- Atunci când plecăm...
- Se pare că o să ningă.
- Vrei să ieșim?
- Dar nu avem pulover.
- Și nici ce să punem în cap... hai dă-mi mâna!
- Simți?
- Ce?
- Ceva rece sub tălpi...
- Pământul... hai mărește-ți pasul.”

Lui Petru Munteanu i-a venit idea cu omulețul albastru în film și nu l-a supărat că oamenii din Hâncești îl priveau ca pe un personaj din filmele horor. „Am reprezentat picătura de apă și eram peste tot cu celelalte personaje”, adaugă Petru.

În timpul liber, Petru face sport. Preferă să joace volei.

„Fiecare a avut partea sa de muncă, fiecare cu rolul lui. Eu am montat filmul. Nu știu dacă mă pricep, dar am făcut ce am simțit și am câștigat”, spune Constantin Hustei.

Constantin este un om al artei. Tânărul cântă la chitară de la cinci ani și nu se jenează să dea mini-concerte chiar în mijlocul străzilor din Hâncești. 

Scopul evenimentului a fost  de a sensibiliza publicul cu privire la problemele de apă şi sanitaţie din Moldova cât și implicarea tinerei generații în managementul eficient al apei. 

Alina Găină

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.