Prima pagină / Evenimente / Cultură  /  Premiul Observator Cultural 2017 pentru Eseistică/Publicistică a fost obţinut de Vasile Ernu pentru „Bandiţii”

Premiul Observator Cultural 2017 pentru Eseistică/Publicistică a fost obţinut de Vasile Ernu pentru „Bandiţii” imprimare

06.04.2017  

„Bandiții” – al doilea volum din „Mica trilogie a marginalilor” – i-a adus scriitorului contemporan Vasile Ernu, Premiul Observator Cultural 2017 pentru Eseistică/Publicistică. Asta după ce „Sectanţii” a luat în 2016 premiul „Matei Brîncoveanu” pentru Literatură. După patru nominalizări, Vasile Ernu a reușit în numai patru luni de la lansarea celui de-al doilea volum, să fie votat unanim de juriul de specialitate. Acest fapt îl onorează și-l obligă în același timp.

Votează: 5.0/5 (1 Vot )

Scriitorul român „născut în URSS” – Vasile Ernu – a obținut Premiul Observator Cultural 2017 pentru Eseistică/Publicistică. Juriul compus din șapte specialiști a decis ca „Bandiții” al doilea volum din „Mica trilogie a marginalilor” merită să obțină această nominalizare în care se regăsesc aspecte ale lumii dincolo de realitate.

tyuio

Vasile Ernu a precizat pentru Stiripozitive că premiul îl onorează și-l responsabilizează îl același timp. 

„În acest moment premiile Observator Cultural sunt poate cele mai importante şi profesioniste, mai ales, prin consistenţa juriului şi prin lipsa partizanatelor. Până în acest moment am fost un abonat la aceste premii: am fost nominalizat de patru ori. Am fost onorat să fiu nominalizat de fiecare dată. Pentru acest premiu au fost luați în vizor 4-5 autori, de un grup de critici importanţi. Anul acesta am avut şansa să fiu votat unanim de un juriu format din șapte membri, oameni de o valoare incontestabilă. Pentru mine e îmbucurător şi onorant. Mă bucur că volumul „Bandiţii”, al doilea din „Mica trilogie a marginalilor”, are un succes nu doar la public după 3-4 luni de la publicare, ci şi la critica de specialitate. Tot mai rar se întâmpla astfel de coincidenţe fericite. Mă onorează şi mă obligă în acelaşi timp”, a afirmat Vasile Ernu.

xcdfg

Scriitorul a mulțumit juriului, în mod special, lui Bogdan-Alexandru Stănescu pentru vorbele de încurajare.

Reamintim că „Sectanţii” a luat în 2016 premiul „Matei Brîncoveanu” pentru Literatură care avea şi un cec salvator. Şi a fost nominalizată la secţiunea Memorialistică al revistei Observator cultural, 2016.

xdfgh

Premiile Observator Cultural sunt în acest moment poate cele mai prestigioase şi profesioniste din domeniul literar.

Sursă foto: ernu.ro

Premiul Observator Cultural 2017 pentru Eseistică/Publicistică. Premiul Observator Cultural 2017 pentru Eseistică/Publicistică. Premiul Observator Cultural 2017 pentru Eseistică/Publicistică. Premiul Observator Cultural 2017 pentru Eseistică/Publicistică.
 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.