Prima pagină / Evenimente / Cultură  /  Ziua Copilului sărbătorită la Viena, Austria, cu un spectacol de poveste

Ziua Copilului sărbătorită la Viena, Austria, cu un spectacol de poveste imprimare

05.06.2018  

Ziua Internațională a Copilului a fost prilejul care a determinat Asociația „ProMoldova” să organizeze la 2 iunie 2018, în incinta Teatrului Pygmalion din Viena un minunat spectacol de teatru pentru copiii moldovenilor din Austria.

Micii spectatori au avut astfel ocazia să trăiască emoțiile unui spectacol deosebit de frumos, colorat și plin de povețe, oferit de către tinerii talentați ai trupei „Tril", condusă de Ion Nistor, din cadrul Centrului Cultural din Vadului lui Isac, Cahul. Copiii au interacționat cu tinerii actori prin cântece, dansuri și dialog despre personajele din poveste.

În cadrul spectacolului de la Teatrul Pygmalion din Viena, copiii au fost premiați cu diplome pentru prezența și contribuția lor la acest eveniment. La acțiunea organizată de Asociația „ProMoldova" a participat Excelența Sa, Victor Osipov, Ambasador al Republicii Moldova în Austria, și primarul satului Vadul lui Isac, Ion Iorga.

Atât diplomatul moldovean, cât și primarul au salutat acțiunea și au apreciat organizarea evenimentului de către Asociația „ProMoldova", angajându-se să susțină în viitor și alte activități ale moldovenilor din Austria.

„Asociația ProMoldova" din Viena aduce sincere mulțumiri comunității moldovenești din Viena și din Austria pentru receptivitatea de care a dat dovadă și mulțumește tuturor pentru faptul că au dat curs invitației noaste", afirmă Președinta Asociației „ProMoldova", Ludmila Sârbu.

Mulțumirile asociației se îndreaptă nominal către cei care au făcut posibil ca această zi minunată să aibă loc: Ambasadei Republicii Moldova în Austria; Teatrului Pygmalion, condus de Tino Geirun; Primăriei Vadul lui Isac, Cahul; Restaurantului Donaudelta din Viena; Valentin Norbert-Tarus, directorul FIVE PLUS Art Gallery; și Friedrich Lind.

Asociația „ProMoldova" mulțumește călduros echipei și membrilor acesteia care au dat dovadă de solidaritate și responsabilitate: Irina Iorga, Mariana Damaschin, Laura Papurova.

„Dragi prieteni, m-am bucurat foarte mult să vă cunosc și să aflu mai multe despre voi. Apreciez foarte mult solidaritatea voastră, dragostea pentru cultură și arta de a vă crește copiii frumos! Vă mulțumesc din inimă și vă așteptăm cu drag în continuare!", mărturisește Președinta Asociației „ProMoldova", Ludmila Sârbu.

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.