Prima pagină / Evenimente / Societate  /  Câţiva tineri eroi ai expoziţiei „Foto la uscat” încep o carieră de invidiat

Câţiva tineri eroi ai expoziţiei „Foto la uscat” încep o carieră de invidiat imprimare

06.06.2014  

În pauzele dintre ploile de la începutul verii, câţiva fotografi din Moldova şi-au scos pozele în spaţiu public în cadrul expoziţiei „Foto la uscat”, aflată la cea de-a treia ediţie. Autorii au invitat în Grădina Publică „Ştefan cel Mare” prieteni şi protagonişti ai pozelor din expoziţie, iar portalul Stiripozitive.eu a constatat că aceste fotografii chiar i-au ajutat pe mulţi dintre tinerii şi tinerele din poze să se afirme la început de carieră.

Votează: 5.0/5 (2 Voturi )

Vizitatorii recentei expoziţii din aer liber „Foto la uscat” au avut șansa să aleagă fotografia care le-a plăcut cel mai mult și să o primească în dar de la fotograful autor.    

„Fotografiile la uscat” au aliniat o echipă de autori: printre ei Ion Pleș, Lidia Demian, Diana Savciuc, Dumitru Nanii, Grişa Nanii, Vlad Popovici, Roman Stadnic, Mădălina Botnari, Dumitru Bordeniuc, Nicolae Miniuc, Olga Andriuc, Serghei Timbaliuc, Olga Pavlova, Eugeniu Carabulea şi Alexandru Ralea, unul dintre organizatorii evenimentului desfăşurat de Uniunea Artiștilor Fotografi din Moldova.

Foto_la_uscat

Tânărul fotograf Ion Pleș a participat pentru prima dată la o asemenea expoziție în aer liber și i-a prezentat în poze pe aproape toți oamenii pe care i-a fotografiat în ultimii ani.

Foto_la_uscat

„Am expus fotografii tematice atât cu tinere modele, cât și cu locurile mele dragi – apusuri, peisaje, lacuri. Am alături în expoziţie și parteneri mult mai buni ca mine, ceea ce m-a bucurat nespus de mult, pentru că am avut de unde învăța ceva nou”, povestește Ion Pleş.

Foto_la_uscat

La eveniment au fost prezente, pe viu, și câteva dintre tinerele din fotografiile lui Ion Pleș.

 Daniela Rogovschi, care este studentă în Franța la Academia Internaţională de Comedie Muzicală, mărturiseşte că fotografiile lui Ion au ajutat-o să-și promoveze imaginea de artist.

Foto_la_uscat

 „După ce am lucrat cu Ion, mai multe persoane mi-au scris să-mi solicite colaborări. Asta m-a ajutat foarte mult în lumea modeling-ului”, povestește Anastasia Fotachi, absolventă a Liceului Teoretic „Vasile Vasilache” din Chişinău.

Foto_la_uscat

„Ca primă participare, a fost o experiență deosebită. Am avut parte şi de laude, şi de critici bune. Aș vrea nespus de mult să fie organizeze mai multe astfel de evenimente la Chișinău și să participe mult mai multă lume”, afirmă fotograful Ion Pleş.

Foto_la_uscat

„Participând la expoziția „Foto la uscat”, am avut prima mea posibilitate de a urmări  reacțiile oamenilor stând vizavi de pozele mele, trecând pe alături sau arătând cu degetul, pipăindu-le, recunoscând alți oameni pe ele”, povesteşte fotograful Dumitru Nanii.

„Sunt cu totul alte senzații decât atunci când, pur și simplu, le postezi undeva pe un blog sau pe rețea de socializare. Am petrecut un timp plăcut cu prietenii, criticând, admirând, bârfind și zâmbind. Şi în acelaşi timp am aflat și păreri noi despre lucrările mele și am avut parte şi de cea mai importantă lecție: totuși, „mărimea contează” și ar trebui să ne printăm lucrările în format mai mare pentru următoarea expoziție”, astfel face bilanţul acestei expoziţii Dumitru Nanii.

Foto_la_uscat

Și începătorul Vlad Popovici ne povestește că și pentru el a fost o adevărată experiență, „au fost lucrări care m-au pus pe gânduri și m-au inspirat ca pe viitor să fotografiez și eu ceva original și interesant. Fotografiez pentru că îmi place modalitatea asta vizuală de a reda momentele din viață”.

Foto_la_uscat

Organizatorii evenimentului, Diana Savciuc, Alexandru  Ralea, Anatol Poiată și Nicolae Miniuc susțin că în prezent, în Moldova se observă o explozie de fotografi, care comunică între ei în spaţiul virtual. Având în vedere că această comunicare pe internet are unele limite ei și-au dorit să creeze o comunitate unde se întâlnesc toţi cei pasionaţi de fotografie şi să dialogheze pe viu.  

„Ne-a impresionat interesul sporit al oamenilor faţă de expoziţie. Pasionaţii de fotografie au găsit o platformă originală pentru a face cunoştinţă unii cu alţii, a face schimb de idei şi de fotografii. Evenimentul a întrecut aşteptările noastre. Numărul mare al vizitatorilor şi cel al fotografilor implicaţi la fiecare ediţie ne bucură şi ne motivează să continuăm desfăşurarea acestuia”, ne spune unul din organizatori, Alexandru Relea.  

Cristina Robu, stagiară Stiripozitive.eu

Foto_la_uscat Foto_la_uscat Foto_la_uscat Foto_la_uscat Foto_la_uscat Foto_la_uscat Foto_la_uscat Foto_la_uscat
 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.