Prima pagină / Evenimente / Societate  /  În Portugalia a fost organizat concertul consacrat Zilelor Culturii Republicii Moldova cu genericul „Scumpă ţară şi frumoasă"

În Portugalia a fost organizat concertul consacrat Zilelor Culturii Republicii Moldova cu genericul „Scumpă ţară şi frumoasă" imprimare

30.11.2017  

Pe 26 noiembrie în incinta Auditoriului Augusto Cabrita, din oraşul Barreiro, Portugalia a fost organizat concertul de încheiere consacrat Zilelor Culturii Republicii Moldova în Portugalia cu genericul „Scumpă ţară şi frumoasă".

Evenimentul a fost organizat de către Asociaţia Culturală a Imigranţilor Moldoveni MIORITA, preşedinta căreia este Rodica Gherasim. „Această sărbătoare a regăsirii noastre ca popor, la acest capăt de pământ, într-o simfonie unică, a fost posibilă graţie unor oameni de nădejde, parteneri pe care ne putem sprijini şi cărora le mulţumim în numele tuturor participanţilor la acest eveniment cultural”.



Graţie Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării R. Moldova, Primăriei oraşului Barreiro, BRD şi Înaltul Comisariat pentru Migraţie din Portugalia, dar şi datorită altor parteneri locali şi naţionali, s-a reuşit să se atingă scopul ediţiei din acest an, cea de-a VII-a - de a uni cele trei centre educaţionale ce activează pe teritoriul Portugaliei. Printre ele se numără Clubul Literar - Dramatic "MOSTENITORII" al Asociaţiei MIORITA, Centrul Cultural Ortodox din Algarve şi Centrul Educaţional al Diasporei Moldoveneşti din Cascais.
 
I-au încântat cu melodii şi dansuri frumoase pe cei prezenţi, copiii de la Parohia Sfântul Apostol Andrei din Setubal, dar şi grupul de dans "Hora moldovenilor" al Centrului Cultural Moldov; Asociaţia "Busuioc", Asociaţia "Doina", Asociaţia "Mica Romanie" ( cu interpreta de doar 13 ani Diana Damian ). 

Prietenii portughezi de la Universitatea Senior, grupul DANÇUTIB, cât şi corul B VOICE au împărtăşit cu cei prezenţi emoţiile acelei zile printr-un dans şi un cântec ce ţin de ceea ce se numeşte interculturalitate!

Şi dacă în acest an Maestrul Eugen Doga a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani, organizatorii, fiind ajutati de jurnalista Luminita Dumbrăveanu, au hotărât să facă o surpriză publicului cu o felicitare sonoră din partea marelui compozitor!

Un alt scop al acestei sărbători a fost participarea la campania "În braţele mamei" organizată de către Misiunea Socială Diaconia din R. Moldova. A fost organizată o tombolă, iar banii adunaţi au fost trimişi în ţară întru ajutorul mamelor minore sau rămase singure cu un prunc în braţe. 

Au fost prezenți la sărbătoare Excelenţa Sa Ambasadorul Republicii Moldova în Portugalia Dumitru Socolan; Consilierii Ambasadei Valeriu Ostafii şi Andrei Pălăduţă; Şeful Biroului Relații cu Diaspora Olga Coptu; reprezentatul Preşedenţiei R. Moldova Jana Ciolpan, reprezentantul Înaltului Comisariat pentru Migraţie Neila Karimo, Luisa Ucha - Adjunct al Secretarului de Stat pentru educaţie,  primăriile oraşelor Barreiro şi Moita, Consilierul Ambasadei Române la Lisabona Mihaela Craciun; Vicedirectorul ICR Gelu Savonea şi alţi reprezentanţi ai Administrației Publice Locale şi Naţionale din Portugalia.  



Excelenţa Sa, Ambasadorul Dumitru Socolan, a subliniat importanța implicării reprezentanţilor diasporei în procesul de promovare a culturii şi tradițiilor naționale. Surpriza cea mai mare au fost interpreţii Costi Burlacu şi Corina Tepeş care prin cântecele lor au adus o mică parte de casă pentru diasporă. 

Expoziţie de artizanat, expoziţie de confecţii ale Larisei Rendas, expoziţia de vinuri şi divinuri moldoveneşti ale firmei Atlantikdynamik, secvenţe de film, imagini ale Moldovei, cântece, dansuri şi poezii, prin care au demonstrat că încă mai există un popor, o credinţă, o limbă pe care le numim lucruri sfinte, iar cei de peste 700 de conaţionali prezenţi au plecat în suflet cu DOR-ul de casă şi dorinţa de revenire!

Acasă, frumoasă, sfântă... doar MOLDOVA poate fi!

Simion Croitoru 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.