Prima pagină / Evenimente / Societate  /  (Video) Masa rotundă „Femeile construiesc poduri peste Nistru prin abordarea problemelor practice” la Sănătăuca

(Video) Masa rotundă „Femeile construiesc poduri peste Nistru prin abordarea problemelor practice” la Sănătăuca imprimare

12.12.2018  

La data de 6 decembrie curent, femeile din localitatea Sănătăuca, raionul Florești, au avut ocazia de a participa la masa rotundă din cadrul proiectului „Femeile construiesc poduri peste Nistru prin abordarea problemelor practice” unde au discutat și identificat împreună soluții practice la problemele cotidiene din contextul diferendului transnistrean.

Vera Glijîn, reprezentanta societăţii civile din Sănătăuca afirmă: „Problemele comunității Sănătăuca le-am văzut cu mulți ani în urmă, dar foarte mult timp eu am acordat problemelor rezolvări cu tineretul și când ne-am dat seama că rămân în umbră persoanele în etate sau persoanele cu probleme economice și financiare.”

Una din participantele la masa rotundă, Svetlana Chițan motivează implicarea sa în cadrul evenimentului ca fiind una de interes în soluționarea problemelor locale: „Inițiativa de a participa la evenimentul de astăzi a apărut datorită problemelor cu care ne confruntăm zi de zi fiindcă noi locuim în așa o zonă unde apare o problemă legată de medicină, sau chiar de familie, personală, de prietenie şi ca să traversăm râul Nistru apar probleme de trecere liberă.”

„Ne întâlnim mai des cu probleme în medicină, spre exemplu când persoanele din Transnistria se adresează la noi cu o problemă de sănătate, toate investigațiile sunt efectuate gratuit în baza poliței, iar când noi ne adresăm la ei în Transnistria totul se face contra plată” punctează asistenta socială a Centrului de Sănătate Sănătăuca, Tatiana Zam. 

Sensibilizate de problemele frecvente, femeile s-au mobilizat și și-au propus să se facă auzite și să contribuie la prosperitatea localității lor prin soluționarea pașnică a diferendului transnistrean.

„Soluția eu văd că trebuie să fie de la conducere deoarece legăturile interculturale și interpersonale din partea stângă și cea dreaptă s-au păstrat” susține reprezentanta societății civile din Sănătăuca, Vera Glijîn.

Datorită platformei de dialog organizate, femeile din Sănătăuca s-au făcut interesate în soluționarea rapidă și eficientă a problemelor ce le apar în cale zi de zi.

„A fost o experiență foarte interesantă pentru că lumea care se ocupă de reglementarea politică a conflictului la nivel central de fapt se ocupă cu chestii mari, dar aici lumea se confruntă cu aceste probleme în viața lor cotidiană și înțelegerea problemelor și implicarea locuitorilor este la un nivel calitativ. Locuitorii sunt foarte activi și eu cred că ei vin cu multe soluții interesante, vorbesc despre multe probleme care merită să fie abordate în cadrul procesului de negocieri” relatează directorul Institutului pentru Inițiative Strategice, Vlad Kulminski.

 Proiectul „Femeile construiesc poduri peste Nistru prin abordarea problemelor practice”  la fel ca evenimentele similare de la Varnița, Coșnița și Rezina este implementat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis” cu sprijinul financiar al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova  și al Fundației Hanns Seidel. Seria de evenimente au drept scop identificarea și soluționarea problemelor ce țin de conflictul transnistrean, dar și punerea în valoare a potențialul femeilor, contribuind la implicarea acestora în rezolvarea problemelor din comunitate. 

 

Reporter: Ana Fomov
Imagini: Alex Gurduza

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.