Prima pagină / Evenimente / Societate  /  IREX a lansat proiectul Diversificarea Contentului de Divertisment

IREX a lansat proiectul Diversificarea Contentului de Divertisment imprimare

28.03.2019  

IREX a lansat proiectul „Diversificarea Contentului de Divertisment” pe 28 martie, în cadrul unei sesiuni de lucru. Evenimentului a reunit reprezentanți ai televiziunilor naționale și regionale, ai caselor de producții, creatori de conținut video independenți, cât și reprezentanți ai studiourilor de înregistrări.

 

Scopul acestui proiect este de a oferi o platformă pentru networking și diseminare de informații, și stimularea creării de potențiale parteneriate între diferite grupuri țintă ale proiectului.

Proiectul este organizat de către IREX, prin susținerea Ambasadei SUA în Republica Moldova. Directorul IREX DC, Mark Skogen, a salutat această inițiativă și a trasat câteva obiective pe care și le propune să le realizeze în țara noastră.

„Avem o experiență de lucru de peste 20 de ani în Republica Moldova și deținem o colaborare strânsă cu partenerii din Moldova pentru dezvoltarea sectorului media, dezvoltarea și promovarea accesului la internet, promovarea unei guvernări eficiente și a implicării civice, în colaborare cu diverse instituții publice, autorități de nivel local și central”, a declarat Mark Skogen.

Unul dintre principalele domenii de asistență pe care le propune Proiectul Diversificarea Contentului de Divertisment este de a stimula preferințele moldovenilor pentru conținut de divertisment dublat în limba română prin expunerea acestora la emisiuni, filme și seriale TV străine traduse și dublate în română.

Sunt câteva motive pentru care SUA suține acest proiect. Noi vrem să vedem diversitate în conținut și statisticile arată că și audiențele doresc același lucru, respectiv ne dorim să vedem și content american în Republica Moldova. Ne dorim prin acest proiect să susținem producerea mai amplă a produsului local, să vedem ideile locale și dezvoltarea talentelor de aici, din Moldova”, a subliniat Timothy O'Connor, ofițerul de informare a Ambasadei SUA în Republica Moldova.

Participanții au avut ocazia să participe la cele trei sesiuni de networking: Divertismentul TV în Moldova, Parteneriate și Experiența audienței, în dependență de interesul și domeniul de activitate al fiecărui. Au fost abordate temele de consolidare a parteneriatelor cu televiziunile locale, crearea noilor formate de conținut pe modele de succes deja existente, dezvoltarea abilităților creatorilor de conținut video online, dezvoltarea de strategii de marketing și promovare sustenabil și altele.

IREX este o organizație internațională non-profit dedicată construirii unei lumi mai juste, prospere și incluzive prin susținerea și abilitarea tinerilor, formarea liderilor, consolidarea instituțiilor și extinderea accesului la educație și informație de calitate.


 Sursa foto: IREX/Moldova

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.