Prima pagină / Evenimente / Societate  /  Simulare de dezbateri la Cahul: Academia de Liderism Feminin 2019

Simulare de dezbateri la Cahul: Academia de Liderism Feminin 2019 imprimare

16.07.2019  

Recent, la Cahul, s-a desfășurat o nouă rundă de dezbateri simulate în cadrul proiectului Women 4 Leadership, în care au fost antrenate patru femei care își doresc să ajungă în funcții de conducere. Participantele și-au prezentat obiectivele setate în campania electorală și au răspuns la întrebările adresate de către moderator, cât și de public.

Pentru beneficiarele Academiei de Liderism Feminin, simularea dezbaterilor electorale a fost un exercițiu potrivit pentru a-și prezenta abilitățile obținute în cadrul instruirilor anterioare.

Silvia Strelciuc, Directoarea Executivă a IP CRAION Centrul CONTACT-Cahul și moderatoarea dezbaterilor, a apreciat pregătirea participantelor Academiei de Liderism Feminin. Dezbaterea a trecut destul de bine, mă bucur că am avut și un public destul de activ care s-a implicat și a venit cu întrebări concrete către participante. Prestația candidatelor a fost una destul de bună și se vede că activitățile care au fost organizate în cadrul Academiei de Liderism Feminin au fost destul de benefice pentru pregătirea lor

Svetlana Busoioc este viitoare candidată independentă pentru funcția de consilieră în Consiliul Municipal Cahul și ne spune că este mulțumită de modul în care s-a prezentat, și anume Academia de Liderism Feminin i-a format abilitățile necesare. Sunt aptă de a face schimbări și asta mă bucură, ne spune Svetlana Busuioc. 

 

Eforturile și munca femeilor a fost apreciată și de către cei prezenți la dezbatere, care au ținut să remarce pregătirea doamnelor de a fi alese în calitate de consiliere sau primare. 

Dezbaterele de anul acesta m-au surprins plăcut pentru că am văzut chipuri cunoscute din localitățile noastre. Tot mai multe doamne se implică în procesul decizional din Republica Moldova și acesta este un lucru îmbucurător, ne spune Daniela Șeremet. 

Proiectul „Women 4 Leadership" este realizat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis" (IVC) și IP CRAION CONTACT-Cahul, în parteneriat cu UN Women în Moldova (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor) și finanțat de Suedia, și contribuie la abilitarea femeilor pentru participare în procesele decizionale la nivel local și național.


Reporteră: Paulina Gușan 

Imagini video: Alexei Gurduza

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.