Prima pagină / Evenimente / Societate  /  Provocările și realizările participanților în cadrul Consultărilor sub-regionale „Beijing+25”

Provocările și realizările participanților în cadrul Consultărilor sub-regionale „Beijing+25” imprimare

18.09.2019  

În cadrul Consultărilor sub-regionale „Beijing+25” au participat peste 100 de femei și bărbați din șapte țări – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Pe agenda de discuții au fost puse cele mai importante subiecte privind egalitatea de gen, provocările și schimbările din ultimii 24 de ani.

Consultările sub-regionale „Beijing+25” de la Chișinău reunesc promotoare și promotori ai drepturilor femeilor reprezentând societatea civilă din țările Parteneriatului Estic și România, oficiali și parteneri de dezvoltare într-un dialog deschis axat pe soluții, bune practici, exemple inovatoare pentru modul în care egalitatea de gen contribuie esențial la dezvoltarea țărilor. 

Acest proces este important pentru că sunt invitate persoane, organizații neguvernamentale active în domeniul egalității de gen, care vorbesc despre ce am reușit să realizăm, care au fost provocările în procesul de implementare și ce urmează să facem pentru ca să  putem spunem într-un viitor apropiat că femeile și bărbații, în Republica Moldova și în lume, beneficiază de condiții și oportunități egale și echitabile pentru dezvoltare, ne-a declarat Liliana Palihovici, Președinta Asociației Institutum Virtutes Civilis. 

Personal, am început să lucrez cu Națiunile Unite 25 de ani în urmă, atunci când ne pregăteam de Conferința de la Beijing, de aceea este foarte important evenimentul pentru mine. Este potrivit să vorbim despre probleme, egalitatea de gen, abilitarea femeilor. Este o oportunitate pentru noi de a vedea ce s-a întâmplat în ultimii 24-25 de ani și dacă guvernele au implementat angajamentele pe care și le-au asumat pentru a le transpune în viața femeilor, a spus Alia El-Yassir, Directoarea Biroului Regional UN Women pentru Europa și Asia Centrală. 

„Cred că este o oportunitate importantă ca să discutăm reușitele și provocările în domeniul egalității de gen”, a afirmat E.S. Anna Liberg, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, în cadrul Consultărilor sub-regionale de la Chișinău, consacrate Declarației de la Beijing și Platformei de Acțiune, adoptate cu aproximativ 25 de ani în urmă.

Astfel „avem oportunitatea de a avea consultări cu societatea civilă, cu organizații care au o multiple cunoștințe și care au o experiență bogată privind egalitatea de gen și drepturile femeilor”, a spus Ambasadoarea Suediei.

Iar în mesajul său adresat celor peste 100 de participanți și participante la evenimentul „Beijing+25” de la Chișinău, diplomata suedeză a reliefat și următorul aspect legat de parteneriate. „Ne mândrim că în Moldova avem asemenea parteneri în promovarea vocii și opiniilor tuturor femeilor”, a spus Ambasadoarea Suediei, o țară-donatoare care sprijină în statele din regiune inițiativele de asigurare a drepturilor femeilor..

 La eveniment a participat și Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Mihai Popșoi, cel care a trasat obiectivele la nivel național, specificând că  „egalitatea de gen este un drept fundamental care contribuie la dezvoltarea economică și socială a societății. Având în Republica Moldova circa 50% femei este bine ca ele să se regăsească într-o proporție comparabilă  atât în sfera politică, cât și în sfera de afaceri”. 

Declarația de la Beijing și Platforma de Acțiune adoptate, în 1995, în cadrul celei de a patra Conferințe Mondiale a Femeilor, sunt considerate unul dintre cele mai vizionare parcursuri de dezvoltare pentru femei și fete din întreaga lume. Atunci, 189 de țări ale lumii, inclusiv Republica Moldova, s-au angajat să combată stereotipurile de gen și să contribuie la asigurarea egalității dintre femei și bărbați. 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.