Prima pagină / Evenimente / Societate  /  COMpEC – Comunitatea pentru o Educație de Calitate: Educația în viziunea mediului de afaceri

COMpEC – Comunitatea pentru o Educație de Calitate: Educația în viziunea mediului de afaceri imprimare

28.11.2019  

Comunitatea pentru o Educație de Calitate, inițiată de Fundația Soros-Moldova, s-a reunit pentru un nou atelier de discuții, axat de data aceasta pe viziunea mediului de afaceri asupra educației.

Într-un efort de mobilizare a opiniei publice în favoarea unei educații universitare de calitate, participanții la dialog – profesioniști în domeniul educației, cercetători, rectori, manageri, lideri ai comunității de afaceri,– au discutat  despre diverse modalități de racordare a educației la cerințele curente și de perspectivă ale economiei naționale, abordând una din problemele sistemice care o afectează negativ - lipsa cadrelor calificate pe piața muncii.

Fundația Soros-Moldova este un partener constant și devotat în susținerea proiectelor și politicilor în domeniul educației, implicând diverși parteneri în inițiativele sale, care ar putea aduce o valoare adăugată discuțiilor susținute.

În mesajul său adresat participanților la atelierul de discuții, Directorul Executiv al Fundației Soros-Moldova a relevat atât beneficiile dialogului privind politicile educaționale, cât și nevoia de instruire a tinerilor care să contribuie, ca cetățeni, la dezvoltarea țării. „Astăzi tema discuțiilor este educația în viziunea mediului de afaceri. Suntem foarte bucuroși că în sală avem reprezentanți ai Consiliului Rectorilor din Moldova, ai diferitelor universități, dar și reprezentanți ai Alianței Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova”, a afirmat Petru Culeac.

„Întrebări sunt foarte multe și desigur că fiecare din aceste părți are propriile viziuni. Iar noi credem că este important ca despre aceste probleme să se discute cât mai des, pentru a evita situații în care după absolvire avem studenți dezamăgiți de calitatea locului de muncă sau de calitatea pregătirii universitare pe care au primit-o. Educația are drept scop să pregătească cetățeni, oameni care pot gândi critic, dar totodată oameni care pot contribui pozitiv la economia unei țări”, a mai adăugat Petru Culeac.

Reprezentanții comunității de afaceri au contribuit la dialogul axat pe o educație de calitate, oferind propria viziune asupra nevoilor și oportunităților pentru tinerii de astăzi. Astfel, în opinia angajatorilor, după absolvirea universității tinerii vin cu așteptări mari de salariu și condiții de muncă, dar, în schimb, adeseori nu sunt gata să ofere calitate și dedicație pentru munca pe care o îndeplinesc. În acest sens, directoarea executivă a Alianței Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova, Liliana Busuioc consideră: „Una dintre cele mai actuale probleme pentru mediul de afaceri este lipsa personalului calificat, dar și cel necalificat. O altă problemă este că la momentul angajării foarte mulți tineri vor salarii mari, însă ei nu corespund în tocmai nevoilor antreprenorilor, întrucât nu au abilități și cunoștințe practice. Altă problemă este că tinerii de foarte multe ori își doresc salarii mari, dar nu mereu sunt dispuți să muncească pe măsura salariului pe care îl cer”.

Există mai multe calități pe care mediul de afaceri le solicită de la tinerii de astăzi – de la atitudinea serioasă până la dorința de a învăța în continuare. „Indiferent de industria în care este nevoie ca persoana să fie angajată sau de calificările profesionale pe care le are, vorbim mai mult de partea de soft skills. În primul rând, se cere o atitudine foarte serioasă, se cere dorința de a vrea să muncească și cel mai important – dorința de a vrea să învețe”.

La rândul lor, instituțiil de învățământ superior din Moldova, care urmăresc și se conformează cerințelor de pe piața muncii, încearcă să facă față noilor provocări și, în măsura posibilităților, să se ralieze la necesitățile de pregătire a unor cadre competente, de aceeași părere fiind și președintele Consiliului Rectorilor din Moldova, Grigore Belostecinic: „Este o realitate din toată lumea că orice absolvent al universității urmează ca după absolvire, fiind angajat în câmpul muncii, să parcurgă o perioadă de adaptare la specificul activității fiecărui agent economic. Iar în acest sens noi nu putem organiza studii care să fie adecvate cerințelor fiecărui agent economic în parte”.

Domnul Rector a subliniat importanța esențială a dialogului cu comunitatea de afaceri și a povestit cum Academia de Studii Economice își adaptează abordările în acest sens și cât de importante sunt parteneriatele. „Mediul de afaceri, entitățile economice pentru care lucrăm devin mult mai deschise decât anterior și într-o măsură mult mai mare vor să se implice în ceea ce se întâmplă în universități, inclusiv prin a face universitățile mai bune ca să poată pregăti o forță de muncă mai calificată și mai adecvată cerințelor lor. Din acest parteneriat putem câștiga atât noi, universitățile, cât și mediul de afaceri… Și suntem în așteptarea altor cerințe pe care să ni le înainteze mediul economic”, spune Rectorul.

În opinia experților, un element-cheie pentru formarea unui specialist bun sunt valorile personale a fiecăruia, care se dobândesc de-a lungul vieții.

„Avem marea bucurie când studentul merge să se angajeze în câmpul muncii și noi așteptăm că el o să vină la oră la serviciu, să fie foarte responsabil și să respecte termenii limită ai unui proiect, pe când acest om niciodată nu a făcut acest lucru până atunci. Nu a fost responsabil, nu a fost punctual și noi credem că dacă o să îi oferim un salariu onorabil de 20000 de lei, el o să înceapă să fie un bun angajat la acest capitol. Însă chiar să fie această dorință, peste noapte el nu va avea posibilitatea să se schimbe pentru că trăsăturile comportamentale se formează de-a lungul timpului”, afirmă Vlaentina Olaru, directoarea Liceului Teoretic „Lucian Blaga”. În acest sens, doamna directoare reamintește despre rolul familiei în formarea tinerei generații: „Noi tare astăzi ar trebui să ne gândim cum să facem ca cea mai bună universitate din Moldova, care se numește universitatea părinților, să apară undeva în harta sistemului educațional al Republici Moldova”.

„Concluzia noastră de astăzi este că valorile autentice, totuși, se formează și se dezvoltă pe tot parcursul vieții, pornind de acasă, implicit societate și deja educația formală – sistemul universitar, preuniversitar, dar și în câmpul muncii. Dacă ați observat, angajatorii își doresc oameni care să lucreze în echipă, care sunt responsabili și punctuali”, a mai adăugat și directoarea Liceului de Creativitate și Inventică Prometeu-Prim, Tatiana Verdeș.

Doleanțele mediului de afaceri sunt de a avea specialiști pe măsura așteptărilor, care să poată lucra în echipă colegial și să posede calități morale corespunzătoare. „În prezent, putem asista la o situație când există o relație între învățământul superior și companiile foarte mari, care au capacitatea de a investi financiar în anumite facilități din cadrul universității, iar respectiv aceste companii pot beneficia prin studenți mai buni care ulterior se pot angaja în cadrul companiei lor. În același timp, companiile mici și mijlocii sunt destul de marginalizate din acest punct de vedere. Ele nu dispun de aceste resurse financiare pentru a realiza investiții. Ele nu sunt invitate la discuții cu universitățile, nu există o platformă clară și transparentă prin care nevoile companiilor mici și mijlocii ar putea găsi o corespondență în programul de studii pe care îl oferă universitatea. Din experiența companiei noastre, asistăm la o situație când există pe piață foarte mulți tineri care nu sunt suficient de calificați chiar pentru sarcini foarte minore, iar pe lângă aceasta există o motivare foarte scăzută de a munci în general” afirmă Mihai Bologan, Vicepreședinte AIM, director al Companiei iData.

În contextul mobilizării opiniei publice în favoarea unei educații universitare de calitate și racordării acesteia la cerințele economiei naționale un rol esențial îl au factorii de decizie, fără de care ideile propuse n-ar putea fi puse în aplicare, fapt care este confirmat și de experta în educație, Ana Vivdici. „Acele echipe, comisii, comitete și grupuri de lucru care se ocupă de punerea în discuție a subiectelor ce țin de educație ar trebui să colaboreze mai mult și cu mediul de afaceri, iar problemele care există pe acest segment să fie abordate într-un mod deschis, dar și să ajungă la factorii de decizie”, spune experta.

Atelierul de discuții „Educația în viziunea mediului de afaceri” a fost organizat de Comunitatea pentru o Educație de Calitate (COMpEC), cu sprijinul Fundației Soros-Moldova, în parteneriat cu Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova și Conciliul Rectorilor din Moldova.

COMpEC este o inițiativă a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare, ce își propune să consolideze o comunitate constituită din diverși actori societali, din sistemul educațional și din afara acestuia, pentru a găsi soluții aplicabile de creștere a calității educației. 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.