Prima pagină / Evenimente / Societate  /  Dezvoltarea mecanismelor de finanțare directă a proiectelor OSC din bugetul public – concluzii și recomandări

Dezvoltarea mecanismelor de finanțare directă a proiectelor OSC din bugetul public – concluzii și recomandări imprimare

02.12.2019  

Cancelaria de Stat, Asociația „Institutum Virtutes Civilis” și Centrul European pentru Legislație Non-profit au reunit reprezentanți ai sectorului asociativ, experți naționali și internaționali în cadrul unei mese de discuții cu subiectul „Dezvoltarea mecanismelor de finanțare directă a proiectelor OSC din bugetul public”. Totodată, au fost prezentate concluziile și recomandările studiului privind finanțarea directă a Organizațiilor Societății Civile de către stat în Republica Moldova.

„Ne dorim să avem un mecanism clar și bine definit la nivel de cadru normativ. Cum are loc dezvoltarea și susținerea financiară a organizațiilor societății civile, pentru că de-a lungul istoriei s-au identificat mai multe mecanisme însă ele creează mai multe provocări și pe partea autorităților, și pe partea societății civile. Astăzi la masă avem implicați toți actorii implicați în acest proces așa ca să reușim să identificăm un mecanism confortabil pentru toate părțile care să poată asigura durabilitatea financiară a organizațiilor societății civile”, a declarat Adrian Ermurachi, Secretarul general adjunct al Guvernului. 

Liliana Palihovici, Președinta AO Institutum Virtutes Civilis, a subliniat importanța dialogului dintre cele două părți, actorii societății civile și autoritățiele centrale, în vederea îmbunătățirii acestor mecanisme. 

„Astăzi am participat la un eveniment care a relansat discuțiile între societatea civilă și autoritățile publice cu privire la cum ar trebui să fie mecanismul de finanțare directă a organizațiilor societății civile de către stat. Desigur că avem experiențe pozitive și mai puțin plăcute, într-un studiu realizat în 2018 am analizat toate modelele existente în Republica Moldova de finanțare a proiectelor atât în domeniul tineret, domeniul culturii, în domeniul social, al educației, sport, precum și finanțări oferite de autoritățile centrale, cât și finanțări oferite de către autoritățile locale”, a declarat Liliana Palihovici. 

În cadrul discuțiilor, de asemenea, au fost prezentate bunele practici de finanțare a proiectelor societății civile în țările din Europa Centrală și de Est. 

„Cred ca este foarte important acest eveniment în schimbările politice, dat fiind faptul că aceasta întâlnire are loc, este un semn de important pentru Cancelaria de stat. Sunt bucuros că își pun această poblemă. Sunt foarte multe exemple bune despre cum guvernul reglementează fondurile pentru Organizațiile Societății Civile. Este important ca procesul să fie transparent și public, prioritar să fie organizate consultații cu societatea civilă. Bineînțeles, rezultatele să fie publicate și accesibile pentru fiecare”, a spus Luben Panov, expert, Centrul European de Legislație Necomercială. 

Pe de altă parte, membrii organizațiilor non-guvernamentale au punctat care este importanța acestor discuții și cum ar trebui să fie asigurată buna funcționalitate a mecanismelor de finanțare. 

„Acest eveniment a prezentat un interes major, pentru că ne-am dorit să vedem cum stau lucrurile concentrate într-un raport. Să vedem care sunt granturile, ce se întâmplă, care este procesul de contractare a serviciilor, în mod special pe domeniul social”, spune Catinca Mardarovici, Președinta Fundației  „AGAPEDIAMoldova. 

„Majoritatea organizațiilor care lucrează în cadrul coaliției sunt prestatoare de servicii, adică acordă suport victimelor violenței în familie, femeilor și copiilor. Evident că statul are un rol foarte mare, pentru că sarcina și responsabilitatea primară de a acorda suport victimelor violenței aparține în primul rând statului. Organizațiile vin doar să ajute statul în această misiune”, ne spune Veronica Teleucă, Coordonatoarea Coaliției Naționale Viața fără Violență în Familie. 

Acest eveniment este organizat ca parte a Suportului de Asistență Tehnică în Moldova, gestionat de Centrul European pentru Legislație Non-profit (ECNL). Proiectul este posibil datorită Centrului International pentru Legislație Non-profit (ICNL) prin Inițiativa Spațiu Civic, finanțat de Suedia. Opiniile exprimate nu coincid neapărat cu opiniile sau părerile finanțatorilor și partenerilor.


 

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.