Prima pagină / Evenimente / Timp liber  /  Termoelectrica S.A., premiată cu Medalia de aur la Gala Businessului Moldovenesc

Termoelectrica S.A., premiată cu Medalia de aur la Gala Businessului Moldovenesc imprimare

04.06.2018  

Termoelectrica S.A. a fost premiată cu Medalia de Aur la categoria „MARCA COMERCIALĂ RESPONSABILĂ SOCIAL” și laureată pentru realizările din domeniul calității. Premiile au fost acordate joi, 31 mai, la Gala Businessului Moldovenesc, în cadrul concursurilor Marca Comercială a Anului 2017, la categoria „Produse și Servicii în domeniul energeticii și construcțiilor” și Premiul pentru realizări în domeniul calității.

Potrivit directorului general al Termoelectrica S.A., Veaceslav ENI, premiile primite de către întreprindere la Gala Businessului Moldovenesc, al doilea an consecutiv,  confirmă încă o dată că toate proiectele inițiate de Termoelectrica S.A. dau roade:"Ne bucurăm că au fost apreciate atât realizările pe care le avem la capitolul îmbunătățirea calității, cât și cele pe care le facem pentru oameni și pentru mun. Chișinău. Acest lucru ne dă puteri să fim mai buni și mai competitivi".

Anul trecut, în cadrul aceluiași concurs, Termoelectrica S.A. a fost premiată cu Medalia de Aur la nominația „Marca Locală", dar și cu o diplomă de merit pentru realizările în domeniul calității, înregistrate pe parcursul anului 2016.

Concursul "Marca comercială" este organizat anual de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie (CCI).

Termoelectrica" S.A este principalul producător de energie electrică în regim de cogenerare; producător și furnizor de energie termică în or. Chișinău și suburbii. Compania asigură cu servicii de termoficare peste 5600 de imobile, inclusiv peste 210 000 de apartamente și livrează în Sistemul Energetic Național circa 16% din consumul total de energie electrică al Republicii Moldova. 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.