Prima pagină / Evenimente / Timp liber  /  Conferința anuală de evaluare a proiectului „Women 4 Leadership”

Conferința anuală de evaluare a proiectului „Women 4 Leadership” imprimare

18.12.2018  

Cele 40 de femei beneficiare ale Academiei de Liderism Feminin „Women 4 Leadership” s-au reunit la Chișinău, în cadrul unui eveniment cu participarea partenerilor proiectului pentru a împărtăși experiențele de care au avut parte pe durata sesiunii 2018 a acestei inițiative de abilitare a femeilor pentru participare în procesele decizionale.

„La acest eveniment am venit cu sentimentul de fericire pentru că am trecut acest curs de instruire și sunt mulțumită că am putut să particip la toate etapele instruirii, la toate cursurile, la tot ce a fost în acest proiect. Desigur că toate cunoștințele care le-am acumulat aici le voi implementa și plus la toate, fiind președinta organizației de femei voi încerca să le transmit doamnelor ceea ce am învățat aici” afirmă Aliona Doroș, una dintre beneficiarele proiectului.

La eveniment a fost prezentă Ambasadoarea Republicii Italiene în Republica Moldova, care lansat un mesaj motivațional pentru participante după o sesiunea de networking.

 „Mesajul pe care astăzi am încercat să îl transmit femeilor este încurajarea de a nu le fi frică să zboare și să utilizeze această experiență pentru a fi active în viața politică la toate nivelurile, local, național, să fie active și să-și facă vocile auzite” a declarat Excelența Sa.

Zinaida Popa, beneficiara proiectului este de părerea că: „Acest proiect după părerea mea este organizat extraordinar, începând de la organizarea fizică, materiale, săli, până la alegerea foarte bună a moderatorilor și a temelor. Am învățat cum să inițiem o campanie electorală, cum să participăm la o dezbatere publică, chiar și am simulat acest lucru, am învățat cum să ne identificăm alegătorii, cum să scriem mesajul, adică foarte multe lucruri utile.”

În cadrul Academiei de Liderism Feminin „Women 4 Leadership” participantele la proiect au beneficiat de ghidarea formatorilor și mentorilor în ceea ce privește participarea la viața publică la nivel de comunitate și de țară. 

Realizatorul emisiuniii „Bună Seara” la TV Moldova 1, Mircea Surdu a venit cu o evaluare pozitivă asupra reușitelor participantelor la proiect: „Foarte pozitiv au prins din mers niște lucruri pe care eu le știu de ani de zile, ele au prins foarte repede. Sunt un aluat foarte bun din care se va modela cu siguranță femei politice, femei care vor conduce țara pe viitor.”

„Însuși ideea proiectului pune la dispoziție o platformă pentru schimb de experiență între diferite generații de femei care au diferite obiective. Femeilor li s-au oferit noi tehnici și strategii din partea mentorilor și trainerilor participanți la proiect” a menționat reprezentanta de țară UN Women în Republica Moldova, Ulziisuren Jamsran.

Atât cunoștințele teoretice cât și experiența practică, după spusele Victoriei Marian-Bogos, au îmbinat utilul cu plăcutul: „De exemplu au rămas cele mai interesante experiențe din cadrul proiectului care au fost dezbaterile, aceasta a fost cireașa de pe tort. Dacă la celelalte seminare luam notițe , făceam teorie, mai puțină practică, atunci dezbaterile publice ne-au scos la tablă și am simțit-o pe pielea noastră cu ce se mănâncă bucătăria vieții politice.”

„Probabil că din ce am văzut noi astăzi ne-am convins încă odată că femeile care și-au propus să vină în proiect pentru a învăța, pentru a acumula noi cunoștințe și experiențe pleacă chiar cu mai multe așteptări îndeplinite decât au venit” punctează coordonatoarea de programe UN Women, Svetlana Andrieș.

Proiectul „Women 4 Leadership” oferă în continuare instruire și consultanță pentru 10 organizații neguvernamentale locale și regionale pentru a dezvolta capacitățile lor de advocacy în dialogul cu autoritățile publice în scopul dezvoltării și implementării politicilor publice locale sensibile la dimensiunea de gen.

Liliana Palihovici, președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis” relatează: „Acest proiect este orientat să susțină, să încurajeze, să inspire să instruiască femeile care doresc să se implice în procesele de luarea deciziilor, au nevoie de asistență și susținere și noi ne exprimăm încrederea că ele vor reuși în următorii ani să dovedească că au învățat bine în cadrul proiectului  și au obținut rezultatul pe care și l-au planificat.”

„Astăzi în cadrul proiectului „Women 4 Leadership” a fost conferința anuală în care am făcut evaluarea rezultatelor intermediare de proiect. Un moment foarte important a fost că beneficiarele au avut posibilitatea să se expună vis-a-vis de acele momente, cunoștințe și abilități pe care le-au acumulat în cadrul academiei” a menționat directoarea executivă IP CRAION CONTACT-Cahul, Silvia Strelciuc.

Evenimentul de finalizare a sesiunii de instruire iunie-septembrie 2018 aduce în prim plan emoțiile, experiențele și lecțiile învățate ale participantelor la Academia de Liderism Feminin pentru a fi împărtășite cu partenerii proiectului, experții și mentorii implicați și în contextul următoarei sesiuni, care va dura până în mai 2019.

Proiectul „Women 4 Leadership” este realizat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis” (IVC) și IP CRAION CONTACT-Cahul, în parteneriat cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) în Moldova și cu sprijinul Guvernului Suediei.

 

Reporter: Ana Fomov
Imagini: Alex Gurduza

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.