Prima pagină / Evenimente / Timp liber  /  Audițiile „La La Play Voices 2019” continuă în toată țara

Audițiile „La La Play Voices 2019” continuă în toată țara imprimare

13.06.2019  

Audițiile proiectului „La La Play Voices 2019” continuă în toată țara. De această dată, localități unde copiii și tinerii au impresionat prin talent, voce și abilități artistice au fost în raioanele Ungheni și Călărași.

Proiectul este o inițiativă a Moldovan National Youth Orchestra, și urmărește incluziunea socială prin  muzică. Acesta se află la cea de a doua ediție și este destinat tuturor copiilor de la 10 la 16 ani ce iubesc muzica.

Scopul proiectului este de a întâlni peste 700 de copii cu aptitudini muzicale, dintre care vor fi selectați 101 de beneficiari finali. De asemenea, sunt încurajați să participe la audiții copiii cu autism și/sau cu dizabilități locomotorii.

Echipa „La La Play Voices” va ajunge în 18 locații, acoperind toate cele 32 raioane din Moldova, inclusiv Găguzia și regiunile din partea stângă a râului Nistrului pe parcursul a 4 luni, pentru perioada 20 aprilie - 6 iulie 2019.

Agenda preselecțiilor:
15 iunie – raionul Criuleni, raionul Dubăsari și raionul Dubăsari (malul stâng)
16 iunie – raionul Hîncești și raionul Ialoveni
22 iunie – raionul Anenii Noi, orașul Bender și orașul Tiraspol
23 iunie – raionul Leova și raionul Cimișlia
29 iunie – raionul Cahul și raionul Cantemir
30 iunie – raionul Taraclia, raionul Comrat și raionul Basarabeasca
6 iulie – raionul Căușeni și raionul Ștefan Vodă
7 iulie – municipiul Chișinău

Acest proiect este finanțat de UNICEF Moldova, Ambasada Suediei la Chișinău, Fundația Est-Europeană și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.

Proiectul de incluziune sociala „La La Play Voices” este la a 2-a ediție, prima având loc în anul 2018. În cadrul acesteia, au fost selectați 20 de copii talentați care au pus baza corului „La La Play Voices”, ce reprezentă diversitatea etnică și socială a Moldovei. Activitatea și noutățile din cadrul proiectului pot fi urmărite atât pe pagina evenimentului, cât si pe pagina Moldovan National Youth Orchestra.

 

Reporter: Ana Fomov

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.