Prima pagină / Evenimente / Timp liber  /  Petrecere „πcinste” cu Sergiu Beznițchi și Igor Guzun

Petrecere „πcinste” cu Sergiu Beznițchi și Igor Guzun imprimare

27.01.2020  

Cărțile își întâlnesc autorii, autorii își cunosc cititorii și răspunsurile își vor găsi întrebările. Este vorba despre o petrecere mai diferită, „Party de carte”, desfășurată de Sergiu Beznițchi și Igor Guzun, la Librarius Cafe.

Elena Gheorghița, PR manager Librarius, a menționat importanța unor astfel evenimente pentru cititorii librăriei: „vrem să fim mai aproape de ei și cu sufletul nu doar cu cărțile, pentru interacțiune și pentru promovarea scriitorilor autohtoni”.

Alături de Sergiu Beznițchi și Igor Guzun au fost prietenii acestora și prietenii de carte ai acestora.

Jurnalistul Andrei Porubin ne-a relatat despre jocurile de cuvinte care stau la baza cărții „πcuvânt” și le-a definit ca fiind „o altă lume a cuvintelor, o lume paralelă a lor”, menționând că nu oricine poate să întrevadă într-un cuvânt un înțeles sau alte două cuvinte sau altceva decât vrea să spună cuvântul prin sine.

„Mie mi se pare combinația aceasta dintre Sergiu Beznițchi și Igor Guzun foarte interesantă, datorită materialului foarte interactiv pe care ei îl au în cărți, sunt niște cărți care te surprind”, a completat Stela Botez, interpretă de muzică populară.

Cei mai activi, dar și norocoși fani ai lecturii au primit cadouri de la autori și card de reducere, „Librarius”.

Una dintre câștigătoarele tombolei, Victoria Petrov, referitor la înscripția de pe tricou, „Ce e de făcut când s-a spart un termometru cu mercur retrograd”, afirmă că cel mai important este să ai încredere în forțele proprii, dar urmează totuși să găsească soluția între paginile cărții.

Valentina Volontir, interpretă de muzică populară, a ținut să menționeze „reuniunea de oameni frumoși la suflet care pun preț pe cuvânt” prezenți la Party de carte. „Eu chiar am venit la o sărbătoare de suflet și știam că o să se întâmple lucruri frumoase”, a precizat Valentina Volontir.

Din motiv că „autorilor și cărților le este bine să fie împreună” nu doar în Republica Moldova, scriitorii au anunțat lansarea cărții „πcuvânt” la București, la data de 7 februarie.

Reporter: Vlada Popsuico

Imagini video: Alexei Gurduza

 

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.