Prima pagină / Oameni / Societate  /  O tânără din Moldova, Tatiana Fabian, a primit o diplomă de mulţumire de la Preşedintele american Barack Obama

O tânără din Moldova, Tatiana Fabian, a primit o diplomă de mulţumire de la Preşedintele american Barack Obama imprimare

06.06.2017  

Tatiana Fabian este studentă la Medicină, la Chişinău. Datorită implicării sale în proiecte de voluntariat, în Statele Unite, unde s-a aflat timp de un an, când încă era elevă în clasele superioare de liceu, a fost distinsă cu o diplomă de gratitudine semnată de Preşedintele american de atunci, Barack Obama.

Votează: 5.0/5 (1 Vot )

- Când ai ajuns în SUA şi cum a fost experienţa trăită acolo?

- Am ajuns în Statele Unite în august 2009, după ce am câştigat o bursă în cadrul unui program de schimb academic pentru liceeni, FLEX (Future Leaders Exchange). Am avut parte de o experienţă de neuitat graţie familiei-gazdă unde am locuit în Peoria, Illinois, şi rămân mereu surprinsă de impactul pe care l-a avut asupra mea această experienţă interculturală de un an: creşterea şi maturizarea, luarea deciziilor şi planificarea viitorului.

Tatiana Fabian

Îmi amintesc cu mare drag ziua plecării în Statele Unite şi toate emoţiile trăite atunci: entuziasmul pentru o nouă aventură, teama de a-mi părăsi zona de confort, familia şi prietenii, necesitatea de a ma încadra într-o lume nouă. Complet nouă! Însă nu am regretat nici pentru o secundă luarea acestei decizii de a pleca într-un schimb de experienţă, pentru ca în final s-a dovedit a fi doar o mutare - de acasă la... acasă!

- Cum ai obţinut diploma de voluntar semnată de Preşedintele american din acea perioadă - Barack Obama?

- Anul de schimb intercultural m-a expus la cultura voluntariatului şi trăirea unor experienţe în acest domeniu (într-un număr de peste 200 de ore) pentru care voi rămâne mereu recunoscătoare, începând de la organizarea evenimentelor caritabile, colectarea de fonduri pentru copii cu dizabilităţi, ajutorul pentru persoanele vârstnice, campanii de donare a sângelui şi campanii de luptă cu cancerul, organizarea diferitor evenimente în cadrul bisericii şi până la activităţi dedicate ecologiei şi protecţiei animalelor. Aşa am primit o diplomă de mulţumire de la Preşedintele american Barack Obama.

- Ai mai avut experienţe de activitate peste hotare? Cunoşti dacă au mai primit şi alţi cetăţeni moldoveni astfel de diplome, semnate de preşedintele Obama sau eşti singura?

- Până la acel moment, nu ştiam ce înseamnă şi ce presupune activitatea de voluntar, însă mulţumită programului de schimb, familiei-gazdă şi liceului american în care am învăţat am realizat cât de plăcută şi cât de importantă este această experienţă în viaţa unui om!

Despre alţi colegi din Moldova nu cunosc cu siguranţă dacă au primit astfel de diplome, însă sunt încredinţată că mai sunt şi alte persoane, deoarece unul din scopurile programului de schimb este motivarea şi dezvoltarea spiritului de voluntariat în fiecare elev/student care merge în Statele Unite.

- Ce faci acum şi ce planuri de viitor ai?

- Acum îmi fac studiile în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu" la Facultatea de Stomatologie. În viitorul apropiat planific să absolvesc cu brio facultatea şi să îmi împlinesc marele vis de a profesa ca medic stomatolog.

- Mult succes în tot ceea ce faci.

Ecaterina Deleu

O tânără din Moldova, Tatiana Fabian, a primit o diplomă de mulţumire de la Preşedintele american Barack Obama
 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.