Prima pagină / Oameni / Societate  /  Scriitorul Teodor Ajder: „Mă interesează să traduc texte care reverberează atât cu artele vizuale, cât și cu fenomenul migrației”

Scriitorul Teodor Ajder: „Mă interesează să traduc texte care reverberează atât cu artele vizuale, cât și cu fenomenul migrației” imprimare

27.11.2017  

Poeme care migrează, prin traducere, dintr-o limbă în alta, dintr-o cultură în alta, în diferite ţări, după care să revină (transformate) de unde au pornit, în limba maternă a autorului. Ce reprezintă iniţiativa „Vorbind transformări”, de ce o simplă postare pe reţelele de socializare a provocat imediat interes ne spune scriitorul Teodor Ajder, stabilit în Polonia, unul din editorii revistei „Mămăliga de Varşovia”.

Revista apare în română/engleză/poloneză şi reuneşte mai mulţi autori originari din spaţiul românesc. Este una din cele mai bune reviste editate de cetăţenii moldoveni stabiliţi peste hotare. Teodor Ajder s-a născut la Chişinău în 1978, a absolvit Facultatea de psihologie în România, la Cluj, la Universitatea Babeş-Bolyai, a făcut studii de masterat şi doctorat la Universitatea de Stat din Yokohama, Japonia. A publicat câteva cărţi: „Hour of love", în 2001 (în engleză), „Vurda - înlocuitorul de inimi" (2003), romanul „Obrăzaru-i pentru o japonez[c]ă" (2008), reportajul „Mo[Po]JaRo" etc. 

- Lucrezi împreună cu artistul plastic Ghenadie Popescu asupra unui proiect de lectură „vizualizată" a unor poeme. În ce constă acest proiect?

- Este vorba despre expoziția „Vorbind transformări" în care sunt combinate trei arte - poezia, traducerea și video. Ideea aparține Ricardei Vidal și Manuelei Perteghella, curatoare, teoreticiene active în mediul academic britanic. Proiectul vizează impactul pe care îl are fenomenul migrației asupra noțiunii de „acasă" atât în Marea Britanie, cât și în câteva țări care formează traseele migrației spre și dinspre Regatul Unit - în Polonia și în România, respectiv, în Franța și Spania.

Din câte înțeleg, curatoarele subscriu la discursul care susține că consecințele Brexitului sunt strâns legate de teama englezilor față de migranți și de schimbările bruște pe care aceștia le-au adus la nivel local, mai ales în ideea de „acasă/vatră". În opinia lor, în Anglia termenul „acasă" își pierde treptat stabilitatea și devine tot mai mult un concept fluid, transformat fiind de migrația cantitativă fără precedent în istoria Europei. Această transformare se întâmplă și datorită unor tensiuni semantice la nivelul limbii vorbite, unde se impune o dihotomie tot mai acută dintre limba maternă și cea străină, iar la mijloc se înfiripă un proces continuu și intensiv de traducere din limba maternă în cea străină și viceversa. Lucrurile se mai complică și prin aceea că adesea limba străină e doar un concept-umbrelă sub care sunt adunate mai multe sisteme lingvistice. Engleza, pe de altă parte, este și o limbă cu o istorie colonizatoare, inclusiv în hotarele insulei. Până în prezent, fricțiunile dintre englezi, scoțieni, irlandezi și galezi sunt la ordinea zilei, deși, în mare, toate aceste popoare sunt anglizate. Cu toate că majoritatea galezilor, în rând cu majoritatea englezilor, și spre deosebire de scoțienii și irlandezii din Regatul Unit, au votat totuși pentru părăsirea Uniunii Europene.

Ricarda Vidal și Manuela Perteghella au inițiat, de facto, o „migrație" textuală și vizuală, care mimează anumite circuite de migrație ale corpurilor umane. Poeziile călătoresc practic, traduse fiind în diferite limbi și în diferite viziuni cinematice. Fiecare traducere textuală a fost tradusă și în mod vizual. Lucrările video create în baza poeziilor sunt și ele înţelese ca tălmăciri. Poeziile în sine sunt proiecte de artă colectivă. Au fost compuse în urma unor ateliere de creație, la care a participat mai multă lume, ghidate de un poet sau poetă, care și-a pus numele sub textele generate în grup.

- Cine participă la „Vorbind transformări"?

- Să verific. Sunt nume care nu sună prea familiar pentru urechea noastră. Numele poeților sunt versuri și ritm fascinante care rămân intraductibile de cele mai multe ori.

Întâi, Deryn Rees-Jones a organizat, încă în primăvară, două „șezători" în Hereford și Londra, în Anglia. Acestea i-au furnizat materialul necesar pentru a scrie o poezie despre cum e ideea de „acasă" în Anglia, sau, mai bine zis, sau poate doar în cadrul unui grup din Hereford și din Londra. Nu știu prea multe despre ce categorii sociale au format aceste colective. Vom afla asta în momentul expoziției. Abia atunci aceste nume pe care le trec aici în revistă vor obține un conținut complex.

După care, Kate McMillan a produs o lucrare care, precum spuneam, a tradus poezia Derynei Rees-Jones într-un format video. Apoi, Elise Aru a tradus poezia Kateei MacMillan în franceză. Ulterior, Benoît Laffiché a vizualizat traducerea Elisei Aru printr-o lucrare video, în timp ce Timothy Mathews a tradus traducerea Elisei Aru înapoi în engleză, iar Silvia Terrón a tradus versiunea Elisei Aru în spaniolă, după care Domingo Martínez a creat o vizualizare a acestei traduceri.

În finalul circuitului, Noèlia Diaz Vicedo a tradus acest poem călător din spaniolă iar în engleză, iar Heather Connelly și Belén Cerezo au „turnat" un poem video în baza acestei traduceri din spaniolă. Listarea în sine a numelor și acțiunilor mi se pare o cimilitoare destul de sofisticată, ca și traseele reale ale multor migranți. Încearcă să zici repede aceste nume și vei vedea.

Apropo, de cimilitori, îți mai aduci aminte de Ala bala portocala lui Deleanu? Un amic mi-a povestit cum a auzit recent în Viena, un domn ce părea a fi din Orientul mijlociu, care vorbind pe stradă cu doi copii în arabă, a zis dintr-o dată - ala-bala-portoc... Amicul meu a resimțit un șoc. Credea că „ala bala" e una din chestiile inedite ale culturii noastre populare. În arabă, însă, există 'alā bāb allāh, ceea ce înseamnă - „cu ocrotirea lui Alah", un fel de „cu voia domnului". Așadar, cimilitoarea copilăriei multora dintre noi, pe care o credeam numai a noastră, este probabil un giuvaier migrat cine știe câte sute de ani în urmă în comoara limbii noastre, să zicem, prin intermediul limbii turce. Iar fiul de crai Talion (din latină - răzbunătorul/pedepsitorul), pomenit în mai multe versiuni ale poeziei din folclorul românesc - imediat dobândește o gamă întreagă de nuanțe noi - așteptând fetița la portiță. În lumina conflictelor contemporane, e curios că tocmai Liviu Deleanu, un poet român de origine evreiască, a fost cel care a gravat expresia în mințile generației noastre. Cartea lui era super populară printre copii în anii 70-80. Ca să fie și mai întortocheată treaba, traducerea rusească sună Алла-бала запевала - scrisă cu dublu „l" - Ala-bala cânta - adică, se poate interpreta  - „cu ocrotirea lui Allah, cânta". Puțin probabil că Deleanu nu era conștient de această posibilă etimologie a expresiei. Cartea e ilustrată într-o lumină realmente multiculturală. Băiețeii și fetițele pictate în paginile ei sunt de toate culorile. În anii 70-80, membrii uniunilor de creație ale URSS, inclusiv din RSSM, expuneau în mai multe țări din Orientul Mijlociu. Ala bala putea fi o chestie cotidiană pentru unii dintre ei.

Dar să revenim la ale noastre. Al doilea traseu poetico-migrant a pornit dinspre Polonia. Am fost un fel de fixeur dintre curatoare, poeți și artiștii video. Întâi, a trebuit să găsim poetul sau poeta de limbă polonă, doritor sau doritoare să se implice în organizarea unor ateliere de creație, iar apoi să adune toate contribuțiile într-un text ermetic.

-Speram să putem plia atelierul pentru Vorbind transformări" pe clubul nostru de carte pentru copii, în română

-Inițial, am încercat să „ochesc" doi iepuri odată. Căutam pe cineva care are experiența scrierii de poezie pentru copii. Speram să putem plia atelierul pentru „Vorbind transformări" pe clubul nostru de carte în română pentru copii din Varșovia. Dar timpul se scurgea rapid, iar poeții pe care îi contactaserăm tot nu ne răspundeau, cu toate că era în joc și un onorariu. Era și întortocheată invitația, cel puțin la o primă vedere.

În fine, în Varșovia, a fost dificil să găsim pe cineva la timp. În schimb, salvatori, ne-au scris Joanna Kosmalska, care se ocupă de mai mulți ani de studiul poeziei autorilor migranți, și poetul Rafał Gawin, din Łodż, care ne-au anunțat că fac și atelier, și că Rafał, autor al câtorva volume de poezie și laureat al mai multor premii naționale, va concluziona atelierul cu o poezie.

Odată atelierul încheiat, iar poezia scrisă - Casa în proces de judecată de Rafał Gawin a ajuns la artista Zuzanna Janin, care a răspuns printr-o plutitoare lucrare video. (Nota bene: acum câțiva ani, lucrările Zuzannei Janin au fost expuse în Pavilionul Românesc, în cadrul Bienalei de la Veneția, dar și în mai multe spații expoziționale atât în România, cât și în Republica Moldova).

În timp ce Zuzanna Janin își crea lucrarea, eu am tradus poezia în română și i-am trimis-o lui Ghenadie Popescu. Unul dintre efectele șocului artistic produs de video-ul său a adus între timp și la interviul ăsta.

Concomitent, Anna Blasiak a tradus poemul lui Rafał Gawin din poloneză în engleză. Traducerea mea i-a fost direcționată Jozefinei Komporaly. (A fost o mare surpriză și bucurie să o cunosc!) Iar ea, la rândul ei, l-a tradus în engleză. După care, Sally Waterman a produs o lucrare video în baza traducerii englezești a Jozefinei, ca mai apoi, Marta Dziurosz să traducă această poezie - călătoare prin română și engleză - înapoi în poloneză.

Precum vezi, suntem un detașament întreg de artiști și tâlcuitori implicați în „Vorbind transformări".

Îndrăznesc să cred că expoziția va ajunge cândva și în România, și în Republica Moldova.

- Când și unde urmează să fie prezentat?

- Suntem în așteptarea orarului expozițional. Expoziția, la fel ca și poeziile și lucrările video, va hoinări și ea prin mai multe țări. În Marea Britanie, din câte se pare, vor avea loc trei-patru expoziții. Îndrăznesc să cred că expoziția va ajunge cândva și în România, și în Republica Moldova. Dacă nu în cadrul unui spațiu expozițional consacrat, cel puțin prin preajma paginii http://www.talkingtransformations.eu/, unde vor fi publicate treptat toate aceste lucrări. Se vorbea și despre tipărirea unui catalog, dar asta mai rămâne de văzut.

Mulți participanți la proiect, fiind rugați să se prezinte în câteva propoziții, au zis că sunt și/sau poeți, și/sau traducători, și/sau artiști vizuali. O seamă dintre ei au muncit adăugător. Unii traducători au simțit că vor să contribuie cu ceva mai mult decât doar cu însușirile lor în ale traducerii, și înregistrări audio cu lecturi, contribuind cu imagini, video-uri sau, prin extinderea rutei, către alte teritorii lingvistice. Curatoarele sunt puse acum în fața unei noi dileme, au de prezentat o expoziție mai mare decât era plănuit inițial.

Printre altele, lucrarea video semnată de Ghenadie Popescu s-ar putea să ajungă la un festival de poezie contemporană din Rotterdam, iar traducerea semnată de mine, „Casa în proces de judecată" a lui Gawin, ar putea să migreze și în neerlandeză, datorită neobositei poete, traducătoarei, curatoarei și artistei Zoe Daniela Cochea.

- Subsemnezi la ideea curatorilor din spatele proiectului Vorbind transformări"?

- Nu neapărat. Spațiile lingvistice nu se suprapun de cele mai multe ori cu spațiile ocupate de statele naționale. Nu știu nici cât de britanice, englezești, românești, spaniole, catalane, etc. naționale, pot fi anumite cuvinte. Tind să cred că fiecare om își vorbește propria limbă (o idee argumentată de o vreme de către Richard Kayne). Mă și mir cum de ne putem înțelege în atâtea chestii unii pe alții. Aceste înțelegeri vin din citiri mutuale, prin urmărirea unor și acelorași șiruri de propoziții. Comunitatea și înțelegerea reciprocă se formează atunci când oamenii citesc împreună, dar și critic anumite texte.

Mi se pare tot mai plauzibilă existența unor module din astea traducătoare din limba mamei, din a tatei, din a amicilor, a învățătorilor, a unor autori. Așa-zisa știință a pragmaticii, dar și lingvistica socială, cu asta încearcă să se ocupe, printre altele. Pe de altă parte, conceptul de acasă, sau de cămin, de baștină etc. mi se pare deja destul de fluid, sau cel puțin așa e în româna (mea). Mi se pare că suntem inerent mai hoinari, mai mlădioși în sensul ăsta decât englezii, dacă-mi permiți să mă autocontrazic. Limbile sunt sisteme vii și schimbătoare, fluide prin definiție. Inclusiv și limba engleza a trecut câteva perioade radicale de transformare pe parcursul istoriei sale. Azi puțină lume mai pricepe scrisurile originale ale lui Chauser. Au și ei, avem și noi o tradiție de scriitori hoinari care cutreierau pădurile, impunând transformarea limbilor lor natale. În fine, nu-mi dau seama cât de puternică este ideea de acasă, ca nucleu comun în firile noastre. De asta e foarte importantă comunitatea. Limba devine un imens proiect creator colectiv, la care trebuie să participăm, inclusiv în mod creator.

Pentru cei ce vorbesc polona par să fie și ei mai flexibili în ceea ce privește ideea de acasă, dacă e să ne ținem, cel puțin de conținutul poeziei lui Rafał Gawin. Apropo, participanții la atelierul pe care l-au organizat Joanna Komalska și Rafał Gawin au fost studenți, cu alte cuvinte, un grup de drumeți în plină cale, care și-au părăsit cuibul, adesea, pentru prima oară. Acest lucru se poate percepe clar în textul poeziei. Iar ca să merg și mai departe, în românește, „căminul" este sinonim cu „acasă", dar, fără a intra prea mult în etimologie, mai poate însemna și un loc unde trăiesc studenții. În engleză, acest loc e desemnat de alt cuvânt - dormitory - care vine de la latinescul „dormitorium" - spațiu destinat somnului. Avem și noi în românește cuvântul „dormitor", care este doar un fragment -  unde se doarme  și se face dragoste - dintr-o locuință. Pe de altă parte, în poloneză, căminul se traduce cu - akademik, deci, e un loc unde se studiază înainte de toate.

Nu știu dacă aș plasa neapărat ideea de „acasă/cămin" în nucleul ideii de ceea ce e local. Nu știu dacă e posibilă schițarea unui model impecabil al acestor concepte - cămin, acasă, casă părintească, baștină, vatră, țarină, familie etc. Sau poate „acasă" al meu a devenit între timp hiperfluid, un „acasă" de imigrant. Poate că nu mai sunt în stare să percep lumea prin ochii unui sedentar. Dar acest proces de traduceri lingvistice și video a fost și este unul împlinitor. Sunt foarte curios să văd și celelalte traduceri ale poeziilor din „Vorbind transformări". Mai ales pe cele vizuale.

- Ce incertitudini ai avut când traduceai poezia lui Gawin?

- Curatoarele vorbeau despre ideea de „acasă" prin prisma unei migrații, pe care eu o înțelegeam în termenii unei dezrădăcinări interculturale la toate nivelurile, or, poemul lui Gawin mi se părea mai curând despre „casa părintească", sau casa din care s-a plecat, nu un acasă curent. Nu o glie, nu o baștină. Am discutat acest detaliu cu autorul. Mi-a acceptat interpretarea. Astfel, poezia lui în versiunea românească e „casă", nu „acasă". În polonă nu există o diferență dintre cele două cuvinte, și una și alta sunt „dom". 

- Cât de mare a fost impactul pe care l-a avut parcursul tău de la Chişinău, spre Cluj, apoi spre Yokohama, şi acum în Varşovia, asupra felului în care practici traducerea?

- Prima carte pe care am citit-o în viața mea, la Chișinău, a fost o culegere de poezie despre copilăria lui Lenin de Bonci-Bruevici - o traducere din limba rusă. Am găsit-o în pod, într-o cutie cu cărți vechi. (Mulți ani mai târziu am descoperit că versiunea rusă putea fi o traducere în sine, Bonci-Bruevici provenea dintr-o familie de lituanieni, că a fost imigrant, că a ajutat și a reușit să ofere glas unor grupuri sectante, publicând mai multe lucrări despre ei, și că le-a oferit ajutor în exodul lor dinspre Rusia, unde erau persecutați de clericii bisericii ortodoxe, spre America de Nord.) Am urmat lecturi a tot felul de cărți de proză, care erau accesibile doar în rusă. Aventuri. SF. Nu prea se găseau cărți în limba română. Pe la noi se tot incendiază sau se dau la maculatură bibliotecile. Traduceam, în gând, de pe atunci, pentru uz personal. Mă aflam într-un continuu și febril proces de traducere. După destărmarea URSS, am făcut rost de câte ceva cărți în română, prin cei care mergeau prin România.

Ajuns la Cluj, prima carte pe care mi-am cumpărat-o a fost o poveste SF în engleză. A fost și prima carte în engleză pe care am citit-o din scoarţă-n scoarţă, fără să înțeleg prea multe. Îmi aduc aminte și de „Frica de libertate" de Eric Fromm, pe care am citit-o imediat după aia, în sala de lectură a bibliotecii facultății, tot în engleză. Ne era cerută la un curs, iar în română erau împrumutate toate. N-am înțeles nici din aceasta mare lucru, dar mi-am făcut multe notițe.

Exista la Cluj pe atunci, poate și acum mai e, o extraordinară bibliotecă de științe sociale în limba engleză, ce ținea de fundația Soros. Clujul a însemnat schimbarea limbii din care traduceam mintal și în mod consecvent - de la rusă în engleză - adevărat, cu o mică excepție. Mai citeam totuși și în rusă. Aveam săptămânal o oră de rusă, la care mergeam și primeam volume scrise de clasicii ruși în rusă.

Dacă e să nu considerăm manualele și notele de curs, lecturile mele erau totalmente instantanee de traduceri din limbi străine. În speranța că lucrurile se vor mai ameliora, am început să-mi cumpăr multe cărți de prin anticariate, în românește. Dar așa și nu am avut timp să le citesc pe multe dintre ele. Mă așteaptă la Chișinău.

Practicarea traducerii pentru semeni a fost inițiată odată cu plecarea în Japonia. Întâi a fost mai mult o obligație de traducere culturală, și mai puțin lingvistică, pe care o resimțeam continuu. Despre Japonia, Thailanda, Laos, Africa de Sud, prin care am călătorit pe atunci, nu existau decât câteva volume scrise de jurnaliști sovietici. Lucrurile nu mai erau exact așa cum le descriau ei. Genul reportajului nici nu era prea prezent în discursul public. Am început, așadar, să „traduc" cultura japoneză în română pentru cititorul din Basarabia. Textele mele au apărut în Flux, apoi Accente, Contrafort, Arthoc. A fost și un text despre speciile de greieri și cântările lor dintr-un renumit haiku semnat de Mațuo Bașio.

În altă ordine de idei, șocul cufundării în cultura japoneză a rezultat într-un volum de poezie. Poezia, ca formă, ca o abstractizare a unor trăiri, pare să fie un gen la îndemâna multor migranți. În Marea Britanie, poezia migranților e realmente un fenomen. Există mai multe studii pe tema asta. Poeziile mele au fost și ele scrise în limba „progresivă", străină, engleză. Era lingua franca tuturor studenților străini. Eram colonizat aproape totalmente, din punct de vedere lingvistic. Noroc că trebuia să învăț și japoneză, foarte diferită sintactic de limbile pe care le cunoșteam, la care se mai adăuga și o dimensiune complet proaspătă a scrisului ieroglific și apoi, a caligrafiei.

Într-o bună zi fui plăcut surprins să descopăr că o parte din placheta mea de versuri a fost tradusă de un necunoscut în limba rusă și plasată în ceva forum pe internet.

Treptat, mi-am dat seama că simt plăcerea textului, așa cum o descria Barth, și el pasionat de Japonia, ca și mulți alți teoreticieni francezi ai scrisului, dar și că mă împiedic în text, vorba lui Deleuze și Guattari, despre care am auzit și pe care i-am citit în Japonia, traduși în engleză.

A venit și timpul să pășesc în anticariatele japoneze. Începui să cumpăr cărți în japoneză, care se citesc din perspectiva noastră „pe invers" - în mare cărțile se deschid încă spre dreapta.

În Japonia am tradus și primele poezii - și din engleză, și din japoneză. Îmi trebuiau câteva inserturi pentru „Obrăzaru-i pentru o japonez[c]ă." Întregul roman pare să fie, de altfel, un text tradus.

Apoi am ajuns în Varșovia. O altă limbă, un nou început. Tot intram prin librării și mă uitam la titlurile de pe coperțile cărților de aici. Nu înțelegeam ce era scris pe ele. Dar neînțelegerea se diminua treptat. La un moment dat, am luat o revistă de pe un raft, am deschis-o și... am putut înțelege ce era scris acolo.

Învățând poloneză, am început să traduc: Cartea cu Apolodor de Gellu Naum, din română în engleză. Știu că există și o traducere polonă. A urmat poemul Libertate de Marion Bloem. Am lucrat și la producerea versiunei rusești. A mai fost un poem de Eugen Cioclea în polonă pentru o emisiune radiofonică, în care conform tradiției, fiecare invitat/ă citește o poezie în limba lui/ei natală și o explică în polonă. Apoi, au fost câteva poeme trimise lui Anatol Mătăsaru pe când era în închisoare și era în derulare o campanie internațională de susținere a lui pe matasaruart.blogspot.com., care trebuiau traduse. A venit și debutul meu în poloneză - un text lung despre daravelele lui Mătăsaru, publicat în Martie, 2009, în revista Lampa...

Când poezia ajunge totuși în mariaj cu artele vizuale, precum s-a întâmplat și cu „Vorbind transformări", se pot naște reflexii impresionante. Ghenadie Popescu a mai produs, apropo, o serie excepțională de vizualizări, pentru un proiect poetico-vizual, când împreună cu sculptorița, timișoreană, cred, Ligia Seculici, a ilustrat o serie de poeme semnate de artiști basarabeni - Poezia la obiect.

Mă interesează să traduc texte care reverberează cu artele vizuale și fenomenul migrației. De fapt, suntem la a doua colaborare cu Ghenadie. El a mai ilustrat traducerea mea  - „Lotta pleacă de acasă" de Astrid Lindgren - realizată împreună cu Lars Bokander.

Mai traduc câte ceva pentru clubul nostru de carte pentru copii. Lectura „Piticilor în jobenuri" - de Wojciech Widłak - a fost, cred, o revelație, când a fost prezentată. Apropo, ilustrațiile originale făcute pentru această carte și semnate de Paweł Pawlak au inspirat o serie întreagă de sculpturi cu pitici în fața unui teatru de păpuși din Wroclaw. Au urmat Notițele unui soldat - un manifest pacifist de pe vremea primului război mondial - de fapt o serie de acuarele și notițe scurte trimise fiicei de către un pictor devenit soldat - Renefer. Cele mai multe traduceri pe care le semnez actualmente sunt pentru revista noastră - Mămăliga de Varșovia.

- În Polonia te-ai stabilit de mai mulţi ani. Cum e să te afirmi pe plan literar/cultural în Varşovia, încercând totuşi să menţii şi scrisul în limba română?

- „Mămăliga de Varșovia" este înainte de toate o publicație de limba română. Ne-am dat seama că trebuie să încercăm să ne plămădim o sferă literară locală. Suntem vreo două-trei sute de persoane prin Varșovia, care sunt puse în fața unor situații de traducere zilnică dintre româna-maternă și polona-străină. Apropo, se poate vorbi despre mii de vorbitori de română în Polonia. În 2016 au fost emise circa 7613 permise de reședință cetățenilor Republicii Moldova și peste 21.000 de permise de muncă. Este o nouă și importantă destinație a migrației din Republica Moldova.

Cu timpul, Mămăliga a început să scrie și despre chestiuni pe vorba tuturor celora care se află în această situație de tranzit continuu din românește în altă limbă străină. O parte din texte le traducem și în engleză - limba multor expatriaţi/ migranți români aici, dar şi în polonă. Uneori mai colaborez și cu câteva reviste de specialitate polone. S-a întâmplat de câteva ori ca textele publicate inițial în Mămăliga să fie preluate de către publicații din Republica Moldova, România sau din Polonia.

- Colectivul „Mămăligii" ține mult să fim auziți și acasă...

-Mizăm pe faptul că o publicație de limbă română, interesantă din punct de vedere grafic - scoatem ediții bibliofilice în tiraj limitat - apărută în Polonia, putea deveni interesantă pentru localnici, ceea ce și s-a întâmplat. Almanahurile noastre sunt cumpărate și de către polonezi, mai mult pentru felul în care arată și mai puțin pentru textele pe care de multe ori nu le pot citi. Colaboratorii noștri au avut mai multe invitații din partea mass-mediei din Polonia. Nu voi uita niciodată cum Katy Bentall - autoarea unui eseu poetic, sau poate că, de fapt, e un poem în vers alb, despre imposibilitatea studierii limbii polone - și-a citit eseul în polonă pe undele postului TOK FM drept introducere la o dezbatere în jurul prezenței scriitorilor ne-poloni în Polonia, cu participarea câtorva autori de-ai noștri. Am început să primim invitații inclusiv și de la politicieni polonezi. Am revenit recent dintr-o vizită de studiu din Bruxelles, la invitația europoarlamentarului Michał Boni, actualmente situat în opoziție. Actuala guvernare care, pe de o parte declară că xenofobia și rasismul nu-și au locul în Polonia, iar pe de altă parte permit unor organizații neo-naziste să mărșăluiască prin centrul Varșoviei de ziua independenței. Despre Michał Boni s-a scris acu ceva timp în mai multe publicații de la Chișinău, când Publica a fabricat o știre falsă pornind de la niște afirmații ale sale făcute în cadrul Parlamentului European. Din câte cunosc, nimeni nu s-a grăbit să ofere scuze.

Continuăm să inițiăm tot felul de acțiuni, inclusiv de artă situaționistă. Am încercat, de pildă, să-i oferim un tablou președintelui României, Iohannis, pe care pictaserăm un decalog de întrebări la care dumnealui nu a avut timp să răspundă în timpul vizitei sale la Varşovia. Așa ni s-a explicat, cel puțin. Nu ni s-a permis, însă, nici să-i dăm tabloul. Probabil, tabloul cu colțurile sale puteau deveni o „armă periculoasă" în mâinile noastre. În schimb, o galerie poloneză (lokal_30, galeria care o reprezintă și pe Zuzanna Janin) a fost interesată să îl prezinte publicului larg și ne-a invitat să îl expunem într-o expoziție Magazynszum.pl. Colectivul „Mămăligii" ține mult să fim auziți și acasă, orice ar însemna asta. Suntem interesați de dialogul la toate nivelurile.

Cu toate că variabila migrație pare să adauge o notă anume textelor noastre, care le face prea complicate pentru decidenții din structurile responsabile cu susținerea publicațiilor românești peste hotarele României, deși am publicat și texte despre ie sau ardei umpluți, ca să nu mai subliniez titlul revistei.

Un interviu realizat de Ecaterina Deleu 

Revista Mămăliga de Varșovia poate fi cumpărată în librăriile Cartier sau citită pe Mamaligadevarsovia.wordpress.com.

Note:

1. http://www.oberliht.org.md/cronici/CronicileLuiPopescu.pdf

 
DESCOPERIŢI MAI MULTE LA

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.