Prima pagină / Oameni / Societate  /  Maria Manoli: „Lideră nu te naști, dar te formezi pe parcursul vieții”

Maria Manoli: „Lideră nu te naști, dar te formezi pe parcursul vieții” imprimare

17.04.2019  

Maria Manoli este prima femeie primară în satul Zubrești, iar abilitățile de lideră o ajută să facă față provocărilor zilnice și să mobilizeze femeile din localitate. Primara a participat în cadrul proiectului Academia de Liderism Feminin „Women 4 Leadership” și ne-a povestit despre experiența pe care a obținut-o în urma instruirilor.

Votează: 5.0/5 (2 Voturi )

Maria Manoli este de părerea că abilitățile de lideră nu sunt înnăscute, dar cultivate și dezvoltate pe tot parcursul vieții. În cazul ei, spiritul de lideră i-a fost promovat încă din copilărie: Am fost o mare norocoasă în viață, pentru că întotdeauna cei care m-au înconjurat au participat la formarea mea ca lideră. În copilărie, fiind și cea mai mare, am fost încurajată și susținută în activitățile mele. Capacitatea de lideră vine din copilărie, pentru că au investit foarte mult în mine și mi-au dezvoltat încrederea în sine că eu pot”.

Provocările din administrația publică locală o fac să găsească resursele necesare pentru a soluționa problemele cetățenilor. La fel, colegii de muncă găsesc sprijin atunci când apelează la ea cu idei sau propuneri, iar rezultatele finale pot fi văzute de către cetățeni.

În cadrul sesiunilor Academiei de Liderism Feminin a obținut cunoștințe noi despre rolul femeii în politică, despre cât de important este ca femeile să aibă funcții de conducere pentru a fi respectată dimensiunea de gen, cât și instrumentele pe care să le aplice în procesul de gestiune comunitară.

Un subiect interesant din cadrul Academiei de Liderism Feminin a fost dezvoltarea comunitară și instrumentele pe care le folosim, comunicarea politică, cum se face o campanie electorală și care trebuie să fie mesajul unui candidat care accede la o funcție. Faptul că am fost instruiți de profesioniști a contat foarte mult pentru mine”.

Pe parcursul celor 4 ani din mandatul de primară a încercat să schimbe percepția femeilor din comunitate și să le încurajeze să îndrăznească la funcții de conducere.

Femeile sunt privite din punctul de vedere a stereotipurilor, noi trebuie să fim mame, soții și să avem grijă de treburile casnice, și plus la asta mai ești și angajată. Noi încercăm la Zubrești să creăm o altă imagine a femeii, pentru că ea nu trebuie să fie doar casnică. Încercăm să găsim echilibrul pentru a împăca cele trei părți ale femeii”.

Recomand femeilor, inclusiv fetițelor care își evidențiază calitățile de lideră, niciodată să nu cedeze.

Proiectul „Women 4 Leadership” este realizat de Asociația Institutum Virtutes Civilis (IVC) și IP CRAION Centrul CONTACT-Cahul, în parteneriat cu UN Women în Moldova (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor) și finanțat de Suedia. 

 

 

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.