Prima pagină / Oameni / Societate  /  Diana Tanas: „Academia de Liderism Feminin valorifică potențialul femeilor”

Diana Tanas: „Academia de Liderism Feminin valorifică potențialul femeilor” imprimare

07.09.2019  

Diana Tanas vine din domeniul pedagogic, însă dorința de a se implica în rezolvarea problemelor comunitare au adus-o la Academia de Liderism Feminin. Cum a fost această experiență, ne spune în materialul ce urmează.

Întreaga activitate a Academiei de Liderism Feminin a fost accentuată de valorificarea potențialului femeilor care urmează să fie încadrate în viața politică atât la nivel local, cât și la nivel central”, ne spune Diana Tanas, beneficiară a proiectului „Women 4 Leadership”. 

Participarea în cadrul Academiei de Liderism Feminin i-a oferit posibilitatea de a obține informații și cunoștințe de la cei mai buni specialiști din domeniu.

Cunoștințele au fost dezvoltate în lanț cât se poate de abil de către formatori și acest lucru mă bucură foarte mult. Consider aceste instruiri foarte oportune și motivante pentru doamne și nu trebuie să ezităm să participăm”, concluzionează Diana Tanas. 

Proiectul „Women 4 Leadership" este realizat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis" (IVC) și IP CRAION CONTACT-Cahul, în parteneriat cu UN Women în Moldova (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor) și finanțat de Suedia, și contribuie la abilitarea femeilor pentru participare în procesele decizionale la nivel local și național.

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.