Prima pagină / Oameni / Societate  /  Victoria Secu: „Oamenii au nevoie de servicii sociale”

Victoria Secu: „Oamenii au nevoie de servicii sociale” imprimare

06.10.2020  

Victoria Secu este Director executiv al Asociației Obștești „Femeia și Copilul – Protecție și Sprijin” din raionul Criuleni. În acest material, ne-a povestit despre importanța prestării serviciilor sociale pentru diferite categorii de populație și despre nevoia creării și menținerii parteneriatelor dintre societatea civilă și administrațiile publice astfel încât serviciile sociale să ajungă la fiecare om, la fiecare familie care are nevoie de acestea.

Votează: 3.5/5 (2 Voturi )

 Ce reprezintă Asociația Obștească „Femeia și Copilul – Protecție și Sprijin”?

– Dacă vorbim despre Asociația „Femeia și Copilul – Protecție și Sprijin”, mereu simt că e o provocare atunci când trebuie să povestesc pe scurt despre activitatea ei, pentru că tot ceea ce facem este atât de complex!

Asociația a fost creată în anul 2000 de către un grup de entuziaști și profesioniști în domeniul educației, care se preocupau atunci de problema copiilor ce întâmpinau dificultăți în procesul de învățare și nu aveau servicii de suport. Îi numeam convențional „elevii din ultima bancă” și motivam necesitatea serviciilor prin prisma ajutorării lor, ca să poată depăși barierele, unele temporare, și să devină „ca toți”.

Evident că printre acești copii erau și cei ce aveau nevoi speciale, dizabilități. Mulți dintre ei aveau experiența plasării în instituții rezidențiale, sau abia revenise în familii după ce acestea începură să se închidă, rând pe rând. Separarea de familie a afectat enorm calitatea vieții lor, erau mult prea pesimiști, fără șanse de participare activă în viața comunității.

Peste ani, am devenit un punct de reper pentru alte organizații similare, cu aceleași preocupări.

Ne bucurăm să vedem cum crește lista partenerilor care ne solicită opinia și experiența, a autorităților care ne caută pentru colaborări și a finanțatorilor care ne propun uneori proiecte, datorită bunei reputații și a rezultatelor evidente.

În prezent, asociația reprezintă o echipă de profesioniști, unită pentru misiunea de a contribui la îmbunătățirea vieții persoanelor cu dizabilități și dezvoltarea comunităților în spiritul incluziunii.

Reprezentanți ai patru ONG-uri din or. Cernăuți, Ucraina – în vizită la FCPS, pentru un schim de experiență, anul 2019.  

 Ce tip de servicii prestează Asociația Obștească „Femeia și Copilul – Protecție și Sprijin”?

– Asociația și-a propus să dezvolte inițial servicii de suport pentru copii cu necesități speciale, inclusiv cu dizabilități, și familiile lor, astfel încât să le ofere această șansa de a participa activ, de a dezvolta abilități și de a-și schimba modul de gândire.

Și astfel, în anul 2000 au început a fi create, rând pe rând, un șir de servicii sociale de suport educațional, care să susțină acești copii. Primul și cel mai mare „copil” al organizației a fost Centrul „Speranța”, a urmat Centrul de Resurse pentru Tineri „UniT”, ulterior Centrul pentru Persoane Vârstnice, centre comunitare, serviciile de asistență educațională în școli.

Deci, ne-am propus ca prin tot efortul nostru să creăm un traseu, așa încât persoanele care se confruntă cu o anumită problemă să aibă la îndemână, aproape de locul de trai, acele servicii care să le poată sprijini, pe ele și familiile lor, pentru o viață decentă, beneficiar de toate drepturile și libertățile asigurate de Constituție. Suntem privilegiați, în urma muncii noastre, să urmărim istoriile de succes a multor copii și tineri, astăzi devenite persoane adulte, care își construiesc viața independent și reușesc.

Ne bucură faptul că am putut asigura durabilitatea multor servicii dezvoltate, acestea fiind luate la balanța autorităților.

În prezent, suntem unicul ONG din țară care prestează Serviciul Social „Echipă Mobilă”, acreditat acum 4 ani, serviciu care constă în deplasarea unei echipe de specialiști la domiciliul familiilor care educă copii cu dizabilități severe și poate oferi un spectru de servicii specializate, astfel ca procesul de recuperare să decurgă mult mai bine, iar familia să cunoască cum să intervină eficient și să devină un bun partener. Pentru întreținerea parțială a acestui serviciu, pe parcursul a trei ani consecutiv, am obținut bani din bugetul raionului, fapt care denotă un parteneriat matur, credibil și angajat pentru a servi necesităților persoanelor cu dizabilități.

În fotografie este Marius în grija psiholgului Nina Ciubuc. Marius nu vorbea deloc, până nu a fost luat în asistența Serviciului Echipă Mobilă, și nu avea deloc abilități de comunicare cu oameni din afara familiei. După un an de asistență, de recuperare a cunoștințelor lipsă, Marius a plecat la școală. În acest an e deja clasa a II și pronunță clar și bine unele cuvinte. 

 Ce beneficii aduc serviciile sociale prestate de către asociația dumneavoastră pentru tineri?

– Este foarte important ca în anumite momente din viață, un serviciu anume, fie din sfera socială, educațională sau medicală, să fie accesibil și pe potriva necesităților. Din tot șirul de servicii pe care FCPS le-a dezvoltat de-a lungul timpului, am ajuns acum să lucrăm asupra unui serviciu cu care, de fapt, ar fi trebuit să înceapă totul. Este vorba despre serviciul de intervenție timpurie, un serviciu socio-medical, destinat copiilor nou-născuți și până la trei ani. Este vorba de Centrul de Intervenție Timpurie „Lăstărel”, care are menirea de a ajuta specializat familiile în cea mai decisivă etapă a dezvoltării pentru viață a copilului lor.

Este foarte important ca familiile să înțeleagă necesitățile copiilor, modul în care pot interveni și tehnicile pe care le pot folosi pentru recuperarea lor, ca ulterior să poată efectua cu succes tranziția lor în grădiniță, școală. Este un serviciu care cu timpul va reduce foarte mult din cheltuielile pe care statul le face pentru a susține persoanele cu anumite tulburări de dezvoltare. Acum suntem în parteneriat foarte strâns cu Centrul de Sănătate Criuleni în încercarea dezvoltării și acreditării acestui model.

La 12 februarie, 2020, AO FCPS, în parteneriat cu Consiliul Raional Criuleni și Centrul de Sănătate Criuleni, din sursele acordate de Uniunea Europeană și SOROS Moldova, a dat în exploatare Centrul de Intervenție Timpurie (CIT) „Lăstărel”, care acordă servicii familiilor din raioanele Criuleni și Dubăsari, ai căror copii, în vârstă de la 0 la 3 ani, întâmpină dificultărți de dezvoltare. 

Copilul, despre care părintele are dubii în privința dezvoltării lui, este evaluat complex de către echipa de Specialiști CIT (pediatru, psihopedagog, asistent social), în prezența și cu participarea unui sau a ambilor prăinți. 

 Care sunt cele mai mari impedimente pentru un ONG local în prestarea serviciilor sociale în Republica Moldova?

– Un impediment este faptul că după ce ONG-urile accesează prin intermediul unor granturi și proiecte fonduri pentru crearea serviciilor sociale ce contribuie la dezvoltarea comunității, aceste servicii trebuie dezvoltate în continuare prin asigurarea unui parteneriat între ONG-uri și administrațiile publice locale. O provocare ar fi responsabilizarea, angajamentele pe care ar trebui să și le asume autoritatea publică locală, astfel în situația când ONG-urile investesc bani pentru dezvoltarea unui serviciu, autoritatea să fie responsabilă să-l preia și să-i asigure durabilitatea financiară și instituțională,  fie să contracteze ONG-ul pentru ca acesta să presteze servicii de calitate.

Multe organizații neguvernamentale, deși sunt prestatoare de servicii, nu au acreditare - și aceasta este, de asemenea, un impediment. O altă dificultate ar fi că nu toate organizațiile prestatoare au și statut de utilitate publică, dar acest document cumva facilitează relațiile cu autoritatea publică locală și cu ceea ce se poate construi împreună.

 Ce vă motivează să prestați în continuare servicii sociale?

– Oamenii au nevoie de servicii sociale. Serviciile sociale este un domeniu la care noi ca organizație atragem foarte multă atenție. De ceva timp FCPS a început a dezvolta servicii pentru tinerii cu dizabilități. Vorbesc aici despre angajarea asistată, deoarece unul dintre drepturile esențiale care este încălcat se referă la dreptul la muncă și o viață decentă. Știm care este rezistența angajatorilor cu privire la angajarea unei persoane cu dizabilități și în acest sens, deja de 7 ani avem, un program de autoreprezentare și suport în angajare. În cadrul acestui program tinerii cu dizabilități, pe care luăm în asistență, sunt ajutați să-și dezvolte capacități personale, sociale, după care încercăm să-i includem în câmpul muncii. Evident că avem și cazuri de eșec, și cazuri de succes, dar experiența înseamnă multe lecții învățate și ne dă curajul și speranța să continuăm ceea ce facem. Faptul că persoana capătă un loc de muncă, schimbă accentele în familie. Familia începe să ia decizii împreună cu tânărul și nu în locul lui. Toate rezultatele pe care le vedem la tineri, în familiile lor, ne motivează să luăm în asistență noi tineri. Un alt serviciu pe care îl dezvoltăm, este atelierul protejat, în care, cu ajutorul unui set de ustensile pentru croitorie, încercăm să le dăm fetelor cu dizabilități deprinderile necesare de a coase, a crea articole necesare în gospodărie, a repara haine, iar scopul nostru este să dezvoltăm un brand al FCPS, pe acest domeniu, și să oferim locuri de muncă acelor fete sau băieți, care vor avea cel mai mare drag de acest domeniu.

Eleonora este o beneficiară a AO FCPS. A fost asistată inițial de Centrul „Speranța”,ulterior traseul vieții sale a fost ghidat de FCPS spre a căpăta o profesie. Azi ea este mândria noastră, și a satului său de baștină, Izbiște. Iar izbiștenii i-au încredințat ce au mai scump – copiii. Pe ei, Eleonora îi învață croșetarea și alte lucruri minunate, în cadrul cercului „Mâini de aur”, creat și ghidat de ea în gimnaziul din sat. Prin ironia sorții, ea însăși nu a avut posibilitatea să fregventeze acest gimnaziu, beneficiind doar de instruire la domiciliu.

Mariana nu a învățat nici la o școală. În familie nici nu știau, că ea poate avea multe alte abilități, care să-i prindă bine în viață. Cu ajutorul asistentului în angajare, Mariana a învățat să prepare bucate, prin ce și-a uimit mama. După câțiva ani de asistentță pentru dezvoltarea personală, Mariana este angajata întreprinderii municipale în sectorul salubrizare. Criulenenii o salută zilnic pe străzi și îi mulțumesc pentru muncă. 

Ion este unicul beneficiar care, în pofida dorinței sale arzătoare și a multor ani de asistență, nu a fost încă angajat, pentru că el vede foarte slab. Dar speranța lui e mare! Acum el este învățat să lucreze la un distrugător de documente. Îl ajută un alt autoreprezentant, Macar. Apropo de Macar: el la fel ca și Mariana, este angajat legal la salubrizare, prin același mecanism de dezvoltare personală și suport în angajare. 

Marina a făcut prima dată o felicitare pentru mama sa. Este luată recent în asistență, urmează cursul de dezvoltare personală, cu scopul angajării în câmpul muncii în afara organizației, sau în atelireul protejat.

Acest articol a fost elaborat în cadrul proiectului „Building partnerships for transparent and improved state support offered to CSOs in the Republic of Moldova 2020”, implementat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, în parteneriat cu Centrul European pentru Legislație Non-profit (ECNL), ca parte a Asistenței Tehnice pentru Moldova, gestionat de ECNL, și cu suportul Agenției Suedeze de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare. Proiectul este posibil datorită Centrului International pentru Legislație Non-profit (ICNL) prin Inițiativa Spațiul Civic. Această publicație este finanțată de către Guvernul Suediei. Guvernul Suediei nu împărtășește neapărat opiniile exprimate de autori. Autorii își asumă întreaga responsabilitate pentru conținut.

Fotografii: Arhiva personală

Zinaida Capațina 

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.