Prima pagină / Oameni / Cultură  /  „Oamenii m-au făcut să cred că este posibil”: Vitalie Vovc

„Oamenii m-au făcut să cred că este posibil”: Vitalie Vovc imprimare

21.06.2017  

Vitalie Vovc este omul care, atunci când nu organizează şi optimizează fluxuri pentru mari grupuri industriale la Paris, scrie. Iar din iunie 2017 este și autorul cărții „Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole”, apărută la Chișinău editura „Prut Internațional”.

- Apariția unei cărți este întotdeauna o veste bună. Iar „Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole" de Vitalie Vovc - moldoveanul de la Paris - sigur că ne bucură mult. Poți să ne spui pe scurt, dragă Vitalie, povestea apariției acestei cărți? Cum s-a născut? Și - ca să cităm o întrebare aproape clasică - de ce tocmai acum?

- Povestea acestei cărți e lungă și mă îndoiesc că poate fi povestită pe scurt. Sunt o mână de persoane fără de care, factual, ea nu ar fi văzut lumina zilei. Cartea s-a scris lung. Primele texte din această carte au fost scrise hăt în 2010! Niciodată nu am crezut că numele meu poate să apară pe o copertă. Și acest lucru a fost probabil cel mai mare obstacol pe care a trebuit să-l depășesc.

De mic copil am fost obișnuit să venerez Cartea. E un sentiment aproape religios. Nu puteam nici îndrăzni să mă gândesc la așa ceva! Dar acei oameni despre care vă spuneam, prin încurajările lor constante, prin tenacitatea cu care îmi adresau o întrebare, mereu aceeași - „Când apare cartea?" - m-au făcut treptat să cred că este posibil și că nu aș comite o blasfemie prea mare față de Măria Sa, Cartea, dacă este publicată.

Mai departe a fost Luminiţa Dumbrăveanu care mi-a cerut, aproape ultimativ, manuscrisul şi l-a dus „cu mâna ei" la Editura „Prut" care a propus cartea pentru concursul anual al Ministerului Culturii (care alocă 4.000.000 de lei în fiecare an pentru publicația noilor volume!) și... cartea a văzut lumina zilei.

Nu aș putea să vă răspund de ce a apărut anume acum. E legat mai degrabă de acest lung proces de maturație... Acum a fost să fie. Acum s-a copt și i-a venit timpul să fie culeasă de cititor. Mi-ar place să știu că este citită, căci sunt conștient că este unica carte de acest gen pe care am scris-o și altele, câte și dacă vor mai fi, nu vor putea fi la fel.

- Dacă ai fi restrâns de cele 140 de litere dintr-un mesaj pe Twitter, cum ai explica despre ce este această carte?

 - „O carte despre mine. O carte despre tine. O carte despre noi. O încercare de a înțelege ce se întâmplă cu oamenii pe acest petec de pământ" Îmi dau seama că este extrem de pretențios ce am scris, dar nu există spațiu mai pretențios decât rețelele de socializare, precum Twitter. Aș putea s-o întorc și altfel: „Cititorule! Te vei regăsi printre rândurile acestei cărți, cum te-ai uita în oglindă, și nu sunt sigur că o să-ți placă neapărat ce vei vedea... Te rog de mă iartă..."

- Știm ce nu este această carte. Afirmi în prefață că, de fapt, cartea nu trebuie citită ca o ficțiune. Nici ca pe niște memorii. Și nici ca pe un jurnal. Acum, când ai în mână propria carte și au ajuns deja la Paris primele ecouri de lectură, ce crezi că este această carte?

 - Nu este nimic din toate acestea tocmai fiindcă sunt toate la un loc! Dar în acel „Îndrumar de lectură" de la începutul cărții, încercam să-i sfătui pe cititori să se detașeze de persoana autorului. Povestea mea, la drept vorbind, nu contează deloc în economia lecturii. Ceea ce contează este proiecția narațiunii peste experiențele fiecăruia din cititori.

Dar, mă rog, dacă consideră careva că o capră care vorbește cu o țigară în dinți e ceva real sau ține de realitățile potențiale de la noi, o fi, nu am cum să contrazic un cititor. Mi-ar place să fie considerată această scriere, extrem de eteroclită, deloc lineară, care se aruncă în extreme stilistice de la un text la altul, scolastică și doctă pe alocuri, extrem de naivă și simplistă altminteri, tragică și burlescă în același timp, drept un hronic al timpurilor noastre, o tentativă de a înțelege de unde am pornit și în ce punct, temporal, istoric, valoric, am ajuns.

De altfel, întrebarea esențială pentru această carte este enunțată din start, din chiar primul text: „CE TREBUIA SĂ ÎNȚELEG?"...

Vitalie Vovc și Tatiana Țâbuleac.

Vitalie Vovc și Tatiana Țâbuleac.

- În sistemul codurilor de pericol, alerta oranj indică un pericol, dar nu foarte mare precum codul roșu și nici atât de grav precum starea de alertă ori, și mai rău, starea de urgență. Noi ca țară, noi ca oameni am trecut de ceea ce e mai rău și mergem spre codul verde, atunci când nu sunt prognozate fenomene periculoase? Ori invers? Ce spune despre asta experiența ta și intuiția de scriitor?

 - Titlul cărții este și titlul unui text din această culegere, scris în ianuarie 2013. Cartea conține patru „alerte oranj", o serie de texte care sunt ceva mai diferite de celelalte, în primul rând stilistic. Nu este un titlu de conjunctură, căci volumul era trimis deja la tipografie când a nins năprasnic peste țară... Recunosc însă că această coincidența m-a tulburat...

Mi-a părut un titlu care se potrivește de minune, căci noi trăim într-o stare de alertă continuă cam de la 1987 încoace... Ne-am și obișnuit într-un fel. Am pierdut acuitatea simțurilor. Nu mai știm să depistăm gradualităţi... Noi nu mai suntem în stare să depistăm un „cod roşu" și nu vedem pericolele care ne amenință. Dar exact la fel nu suntem capabili să identificăm și să utilizăm la maximum acele perioade de acalmie care ne-ar permite să deplasăm măcar puțin cursorul spre „verde". Am pierdut capacitatea să delimităm acceptabilul de inacceptabil. Noţiunea însăşi de „bine" şi, respectiv, de „rău" a fost alterată...

Noi nu știm să evaluăm nici măcar dacă mergem spre „mai bine" ori ba, căci suntem alimentați zi la zi cu „alerte" și „dezvăluiri", majoritatea fiind jumătăți de adevăr și prin asta manipulatorii, care ne mențin în această stare de „alertă oranj" în mod continuu. Însă această stare este extrem de istovitoare și uzează. Ea generează lehamite și abandon, chiar dacă acei copleșiți de aceste simțuri nu le pot întotdeauna explica.

Întrebări de Igor Guzun 

„Eseurile din carte sunt o radiografiere foarte interesantă a realității moldovenești... Un eseist cu multe aptitudini scriitoricești, un călător neobosit prin pustiul tranziției moldovenești. Eseurile din această carte conțin o sumedenie de personaje emblematice pentru Moldova ultimelor decenii.”

Iulian CIOCAN

„În cartea Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole, care reprezintă debutul său în literatură, Vitalie Vovc alege să propună cititorului un nou tip de proză, o proză non-ficțională... Sunt povestiri, istorii, întâmplări, care, trecute prin temperamentul, structura, experiența de viață a naratorului cu dublă focusare, încep să se metabolizeze în substanța literaturii autentice”.

- Maria Șleahtițchi

Vitalie Vovc poate fi găsit pe BLOG, iar cartea „Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole” poate fi găsită și AICI.

„Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole”
 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.