Prima pagină / Oameni / Cultură  /  (INTERVIU) Ana Lungu: Totul a început dintr-o joacă, până atunci nu am fost niciodată fanul versurilor

(INTERVIU) Ana Lungu: Totul a început dintr-o joacă, până atunci nu am fost niciodată fanul versurilor imprimare

23.08.2017  

Originară din s. Chișcăreni, r-ul Sîngerei, Ana Lungu este tânăra cu o fire mai lirică, iubește să citească romane de dragoste, de aventură, dar și unele cărți pentru dezvoltarea personală. Scrie poezii cu scopul de a ajunge la sufletele oamenilor, de a sensibiliza și invita să descopere frumusețea și profunzimea versului.

Votează: 5.0/5 (2 Voturi )

-Ești studentă în cadrul Academiei de Muzică Teatru și Arte Plastice (AMTAP), specialitatea design vestimentar iar în trecut ai avut performanțe și în domeniul muzicii. Cum se împacă muzica, design-ul vestimentar și rolul de scriitoare?

-De mică am fost atrasă de artă, de frumos. Designul, la fel ca muzica și poezia este o cale de a transmite emoții, povești, sentimente și mesaje. Aș zice că nu sunt un scriitor în adevăratul sens al cuvântului, nu am făcut un „ritual" din asta, iar poezia apare și dispare din viața mea. Tot ce trebuie să fac este să las o fereastră deschisă și pentru ea, pentru că știu sigur că va reveni. Momentan, sunt îndreptată mai mult spre design, îmi place să creez lucruri frumoase, iar muzica și poezia sunt o sursă primă de inspirație pentru ceea ce fac.

-Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru scris?

-Pasiunea pentru scris a apărut la orele de limbă română, iar mai apoi s-a înrădăcinat mai puternic în sufletul meu, în cadrul ședințelor Cenaclului Literar  «Pasărea din noi», condus de doamna Raisa Pupăză, profesoara mea de limba română.

-Scrii doar când simți că ai o idee destul de concretă în minte sau încerci să scrii de fiecare dată când timpul îți permite?

-Mai degrabă aș zice că scriu atunci când timpul îmi permite, iar inspirația e mereu lângă mine.

-Cum te-ai simțit când ai ținut în mână prima ta realizare, anume cartea?

-Prima mea realizare a fost in clasa a 6-a, când doamna profesoară impresionată de poeziile scrise de mine, a venit cu ideea de a le aduna pe toate într-o broșură, pe care am intitulat-o „Mamei". Apoi, la finele clasei a 12-a, a apărut și a doua broșură în care am cules poeziile cele mai apropiate sufletului meu. M-am simțit mândră de mine, fericită că țin în mână o mare realizare a mea, dar și un sentiment de mare recunoștință față de cei care au văzut în mine talent, m-au încurajat și m-au susținut în ceea ce fac.

-Care este povestea din spatele cărții „Terapia cuvintelor"?

-Denumirea cărții "Terapia cuvintelor", este una sugestivă, ce redă dragostea mea față de poezia, lupta dintre bine și rău, urât și frumos, dar și puterea cuvântului de a învinge și a vindeca răni. Cartea e o confesiune lirică, pătrunsă de la un capăt la altul de scântei menite să sensibilizeze suflete.

-Ce grilă de valori urmărești în timpul procesului de creație?

-În timpul procesului de creație sunt îndreptată mai mult spre promovarea și apărarea valorilor naționale.

-Care au fost sursele de inspirație în scrierea cărții tale? Dar oamenii care te-au susținut și încurajat?

-În scrierea cărțuliei mele am fost inspirată de operele marilor scriitor, de natură , de plaiurile natale si oamenii frumoși din jurul meu. Am fost norocoasă de a întâlni în viața mea niște oameni minunați, care m-au susținut și încurajat necondiționat. În primul rând aș vrea să îi mulțumesc mamei mele, ea fiindu-mi și principala sursă de inspirație și persoana care m-a susținut în absolut tot ce fac. O altă doamnă, căreia îi sunt recunoscătoare este doamna profesoară, despre care am vorbit mai sus, d-na Raisa Pupăză. Datorită dumneaei am ajuns să obțin aceste succese și am cunoscut dragostea de frumos, de vers.

-E important pentru un scriitor să citească ? Și dacă da, atunci care sunt scriitorii pe care îi ai ca exemplu?

- Este foarte important pentru orice persoană să citească. Profesoara mea mereu îmi spunea: " chiar dacă nu vei deveni în viață o mare scriitoare, o persoană cultă trebuie să fii ", de aceea mereu am fost motivată să citesc ca să îmi îmbogățesc bagajul de cunoștințe. Am fost inspirată mereu de poeziile  marelui poet G. Vieru. Versurile sale atât de simple la prima vedere, sunt atât de pline de sens și emoție, încât și-au pus amprenta pe întreaga mea viață.

-Unii spun că succesul se măsoară în bani. Alții în prieteni. Alții în amintiri dragi. Pentru tine în ce se măsoară succesul?

-Pentru mine succesul se măsoară în amintiri frumoase. Contează ceea ce lași în urma ta.

-Ce recomandări practice ai pentru oamenii care își doresc să (se) redescopere și să aprindă acea scânteie din interior de creativitate și pasiune care îi fac să „prindă'' viață?

-Să nu aibă frică de a încerca ceva nou. Trebuie să fim mereu în căutare de sine, să ne reinventăm și să ascultăm ce ne cere sufletul. 

Autor: Tatiana Munteanu 

 

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.