Prima pagină / Oameni / Cultură  /  El Radu: „Eu m-am ghidat mereu după un principiu, să nu fiu clona cuiva, am fost mereu eu însumi, nu am mizat să plac la toată lumea”.

El Radu: „Eu m-am ghidat mereu după un principiu, să nu fiu clona cuiva, am fost mereu eu însumi, nu am mizat să plac la toată lumea”. imprimare

19.10.2017  

S-a născut în orașul Ungheni, într-o familie de pedagogi. Deja la 4 ani, el era o celebritate a oraşului, în scenă se simţea cu adevărat fericit. În copilărie a avut două pasiuni: muzica şi fotbalul, dar ambele nu în detrimentul învăţăturii. La un moment dat visul lui de a fi artist a devenit prioritatea numărul unu a vieţii sale. Au trecut mai bine de zece ani de când a crescut, muzical și artistic, sub ochii noștri, iar prin munca asiduă și sârguință, prin 2008, El Radu îşi începe cariera muzicală. Care sunt ingredintele necesare pentru a atinge înaltele culmi ale succesului, aflăm chiar de la el în interviul ce urmează.

Care a fost primul contact decisiv cu muzica?  

Interesantă întrebare... contact decisiv? Atunci când am luat o decizie importantă, să lansez piesa mea de debut. Era prin 2008, mă leagă amintiri frumoase, primele piese, mai la nivel de amator, mai stângaci, însă totul se învață.

Vorbind despre evoluția ta muzicală de la început până în prezent, care simți că au fost principalele tale transformări? Cum percepi evoluția industriei muzicale de atunci și până acum?

Proiectul meu muzical a apărut prin 2008, am experimentat cu multe stiluri muzicale, am acumulat experiență de-a lungul timpului, am cunoscut lume nouă, am colaborat cu diverse echipe, atât în Moldova cât și peste hotarele ei. Industria muzicală din Republica Moldova a cunoscut o ascensiune, vrei nu vrei, apar proiecte noi, se dezvoltă, totuși, acest domeniu și la noi, chiar de unele proiecte nu rezistă mai mult de câteva luni. E admirabil că există acel tupeu pozitiv, că omul vrea să se lanseze.

Ai lansat piese  în Republica Moldova, cât și în România. Ai sesizat diferențe sau asemănări între cele două piețe, sau între reacțiile pe care le-ai primit din partea publicului?

Cei din România au un respect aparte pentru interpreții originari din Moldova ce muncesc mult, respectiv, chiar recent am fost fericit să lansăm la cel mai tare show matinal de la Antena 1, „Neatza cu Răzvan și Dani”, cel mai nou single/clip, „Зов любви, chiar dacă e în limba rusă, atât publicul din Moldova cât și România, iubește sinceritatea artistului. Am cântat și la Suceava, și la Iași, și la Cluj, și la București, diferite zone ale României, peste tot e la fel. Lumea iubește sinceritatea artistului și simplitatea acestuia.

Ești interpret, redactor-prezentator la Radio Moldova Actualități & Radio Moldova Muzical, unde prezinți emisiunea ta matinală, „Express Muzical”, mai  scrii și versuri, cum le reușesti pe toate?

Îmi doream să ajungem și aici, eu nu cânt doar . Fac parte din familia TRM, de prin 2008, la fel, am îmbrățișat și meseria de om de radio, la moment și emisiunea mea a crescut, mă mândresc cu faptul că sunt unicul DJ de radio de la noi ce realizează interviuri, regulat, „ON AIR”, prin telefon, cu starurile de peste Prut. Pe la mine „au trecut” Smiley, Andra, Voltaj, Alex Mica, Nick Kamarera, Phelipe, Bere Gratis, ProConsul, Mellina, Cortes, 3 SUD EST, Nicole Cherry, Lidia Buble, Claudia Pavel, Marcel Pavel, Deepcentral, Radu Sîrbu, Doddy etc. Alte ocupații? Mai sunt și producător muzical-PR, am lansat tineri de la noi, atât acasă cât și peste Prut, cum ar fi Leenah D, Adryana Unciuc, Liana și alții. Sunt și textier, am fost și om de televiziune, nu neg că mă voi întoarce într-o bună zi pe ecrane. Ca o concluzie, totul e simplu, trebuie să vrei foarte mult să realizezi ceva.

Ce crezi tu că definește în prezent un artist de succes în Republica Moldova? Care este raportul succesului național vs internațional?

Artist de succes în Moldova? Să fii invitat pe la nunți și cumetrii cu piese tipice. Glumesc... nu știu! Eu m-am ghidat mereu după un principiu, să nu fiu clona cuiva, am fost mereu eu însumi, nu am mizat să plac la toată lumea. Dacă vrei să țintești peste hotare, ai nevoie de piese în engleză, sau rusă, depinde unde îți este target-ul.

Raportîndu-ne la trecut, ce a însemnat pentru tine concursul „Eurovision 2008”? Dar Festivalul International de muzică  „Slavyanskaya Zvezda” din Rusia, când ai obținut premiul special pentru „Cea mai originală piesă”?

Eurovision - 2008, frumoasă experiență. Mă înscrisesem cu o baladă de dragoste „Let me love you”. Exista atunci entuziasmul debutului, știi? Când vrei și vrei, și vrei, dar nu ai un plan concret, o strategie al proiectului tău. Piesa respectivă nu a ajuns în etapa finală, însă a fost aperciată de fanii ESC de peste hotare. În Rusia am participat la Festivalul „Slavyanskaya Zvezda”, acum nu mai există acest festival, din câte cunosc eu, a fost o altă experiență deosebită, obținusem Primul Premiu Special pentru „Cea mai originală piesă și Măiestrie artistică Deosebită”. Era vorba de piesa „Dor de tine”și acolo a fost o prestație și un moment de neuitat!

Care este în opinia ta, cea mai frumoasă parte a meseriei de artist?

Atunci când ești în fața unui public de zeci de mii de oameni sau în fața a 50 de persoane și tu dai totul în clipa când evoluezi pe scenă, înseamnă că ești sincer cu spectatorul. Asta e cel mai important.

Cristina Dogot

Foto: Arhiva personală

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.