Prima pagină / Oameni / Cultură  /  Laura Muruzuc: Poezia este ritmul meu

Laura Muruzuc: Poezia este ritmul meu imprimare

11.03.2019  

Laura Muruzuc este o tânără extrem de talentată care a reuşit să dea poeziei o altă formă decât cea de rânduri aşezate pe hârtie. Este vorba despre o poezie care nu doar se citeşte, dar care se vede, se aude şi indiscutabil te face să simţi.

 

Laura Muruzuc este licenţiată a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării în cadrul USM, la moment face un master în acelaşi domeniul, la Bucureşti. Şi se pare că le reuşește pe toate în lume, în Moldova a făcut parte din proiecte cum ar fi 60plus, HaiBun.md; a lucrat ca specialist în comunicare la Keystone Moldova, o organizaţie care oferă suport persoanelor cu dizabilități. Actualmente face parte dintr-o echipă care realizează documentare. Găsind în fiecare activitate o sursă de inspiraţie:

Domeniul în care activez e comunicare socială, jurnalism social. Aşa i-aş spune eu, mizez pe interacţiunea umană şi poveştile de viaţă ale celor din jurul meu, asta mă şi inspiră cel mai des.  Mă inspiră fragilitatea dintre om şi om, asta cred că mă minunează cel mai mult. Vulnerabilitatea noastră în ceea ce simţim, în gânduri, în fapte. Dorinţa de a fi lângă celălalt, a i te împărţi. Relaţionarea umană în toată sinceritatea, stângăcia şi dăruirea ei. Astea ar fi primele şi după vin celelalte...”

În 2018 ia naştere proiectul de poezie audio-vizuală MAUD, a cărui fondator şi autor de versuri este Laura:

 Eram eu acasă pe canapea, într-un moment de plină plictiseală în care stai la telecomandă şi aştepţi să vezi pe ecranul televizorului - ceva mai altfel. Asta sunt vremurile noastre, inconştienţi în aşteptarea unui - ceva mai altfel. Şi m-am oprit la un cadru, era un personaj feminin, cu un chip cuminte care spală rufele, m-am simţit acolo, am crezut-o că-s eu. M-ai târziu am aflat că filmul se numeşte „Suffragette” iar personajul principal poartă numele de Maud. Îmi place filmul şi cred că e suficient să-l vezi ca să înţelegi de ce numele ăsta e potrivit pentru ceea ce fac acum. 

Din pură întâmplare, când o pronunţi în română mai apare şi sensul de „mă aud”. De asta mi-am dat seama mai târziu, în troleibuz, împărţind ideea proiectului cu o prietenă. În troleibuz... acolo unde apar mai toate ale noastre – „mi-am dat seama”.

Ce urmează?

„Ce-a fost şi înainte. Tot eu, tot creştere, tot viaţă.”

 Crezi că audio-vizualul face ca mesajele dintre rânduri să ajungă mai uşor la cititor?

„O da, şi asta îmi pare frumos. Să poţi plasa în ochii celuilalt vederea ta, să faci doi paşi într-o parte ca să-l laşi pe el să vină în colţul/unghiul din care vezi tu lucrurile. Eu îmi explic cumva că frumuseţea acestei vieţi e în detalii şi totul este despre dimensiunea la care alegem să observăm lucrurile. Ziua chiar poate fi altfel, dacă îţi faci timp să vezi un nor, să te opreşti lângă un copac cu creangă seacă din care răsare un mugur verde. Cred că un produs audio/video face asta, tot lumea ta îţi arată, dar care: Vai! E altfel, neaşteptat de plină.”

 

Cui sunt adresate versurile tale?

„Ţin minte când am început să scriu. Mai bine zis ţin minte omul care eram atunci când scriam. Un copil, o fată. Amintirea mea preferată a pornit în una din zilele în care am mers cu mama la piaţă ca să cumpărăm lucruri necesare pentru şcoală, era înainte de 1 septembrie. Şi ne-am oprit cu mama lângă o masă de carnete, ea mi-a zis să-l aleg pe cel pe care-l vreau, ca să-mi scriu poeziile în el, până atunci le scriam la capătul caietelor de fizică, matematică, limbă română. Îmi plăcuse unul cu o copertă verde, moale, avea fluturi şi flori pe foile din interior. Eu ştiam că e scump, la acea vreme şi la banii pe care îi aveam, dar tot mama zâmbindu-mi m-a făcut să simt că-l merit, că e al meu. Era încrederea ei pe care mi-o acorda, era felul în care îmi spunea că îmi aprobă alegerea de a fi. E şi în asta o stare uimitoare, să ştii în calitate de copil că părintele tău te place aşa cum eşti.

Nu ştiu exact cui i se adresează poeziile mele, dar mie mi-e drag acel copil, copilul care şi-a ales un carnet verde cu fluturi şi flori. Fată visătoare, care a crezut într-un drum şi făcea totul cu o sinceritate a firii. De asta nu mă las de poezie, pentru că acea fată vedea lumea într-un mod firav şi eu vreau să păstrez ochii ei.”

Ai afirmat că te înveţi a te poziţiona ca poet atunci când te prezinţi, dacă ar fi să facem o enumerare a determinativelor pentru Laura Muruzuc, cum ar arăta enumerarea?

„Fiinţă, fiică. Până când sunt atât. Îmi place simplitatea vieţii umane şi rolurile pe care le avem în vieţile celorlalţi, pentru că atunci apar rolurile, când suntem în lume/cu lumea. Eu tind spre sinceritatea unor astfel de lucruri. Să duc o viaţă umană, în toată frumuseţea obişnuinţei sale.”

Poezia-refugiu sau evadare?

„Nici una şi nici alta. Eu nu cred în refugii sau evadări, îmi par pretexte pe care le inventăm cu mintea şi ar fi bine să nu o mai facem. Noi foarte des alegem contexte şi contextele astea ne stăpânesc, deşi am putea să fim mult mai mult înafara lor. Poezia este ritmul meu şi felul meu de trăire. Nu mă desprind, nu pot fi în afara ei, nu sunt fără ea şi cu inima/gândul meu cred că nici ea fără mine.”

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.