Prima pagină / Evenimente / Știri pozitive de la vizitatori  /  Promo: Start pentru Festivalul de Film AMATORUL în comunitățile românești din afara granițelor!

Promo: Start pentru Festivalul de Film AMATORUL în comunitățile românești din afara granițelor! imprimare

Mesajul acestei ediții a Festivalului de Film „AMATORUL” este: „Apasă pe REC!”

09.11.2013   Amatorul.eu

La 9 noiembrie, de Ziua Căderii Zidului Berlinului, a fost dat startul aplicării la cea de-a V-a ediție a Festivalului de Film „AMATORUL” și în comunitățile românești din afara granițelor. Mesajul acestei ediții este: „Apasă pe REC!”

Votează: 5.0/5 (3 Voturi )

Ziua de 9 noiembrie a fost aleasă pentru debutul aplicaţiilor la Festivalul de Film „AMATORUL” pentru a recunoaște importanța căderii cortinei de fier de acum 24 de ani pentru întreaga Europă.

„Românii pot urma exemplul german de reunificare pas cu pas prin consolidarea relațiilor dintre comunitățile care acum sunt separte și prin implicarea intelectualilor și a oamenilor de artă în activități comune, indiferent de locul de trai al acestora”, afirmă organizatorii celei de-a V-a ediții a Festivalului de Film „AMATORUL”.

„Recunoaștem meritul Internetului în a stabili conexiuni între comunități separate de hotare statale. Totodată, menționăm aportul acestuia în promovarea filmului și a cineaștilor începători. Datorită rețelei globale, cinematografia se împrospătează, se deschide spre reţelele de socializare, care permit o difuzare în masă, inclusiv a filmelor realizate de amatori”, spun organizatorii „AMATORUL”-ui. „Acest lucru este important pentru țările unde se fac investiții nesemnificative în cultură și cinematografie, iar cetățenii nu au posibilitatea reală de a învăța și practica arta cinematografică”.

Lansat în 2010, „AMATORUL” oferă tuturor pasionaților de imagini video o platformă gratuită de lansare a filmelor în spațiul public. Festivalul „AMATORUL” a fost creat ca să spargă tiparele.

La concurs poate participa oricine, indiferent de vârstă, loc de trai, opțiuni religioase și politice. Aplicanții sunt încurajați să suprindă ceea ce li se pare interesant cu ajutorul unui telefon mobil, aparat foto sau cameră video și să aplice în concurs. Formularul de participare poate fi accesat AICI.

Practica edițiilor anterioare arată că ceea ce participanții consideră a fi o încercare stângace și nesemnificativă, e anume ceea ce dă bine pe marele ecran.

Organizatorii se așteaptă ca în acest an să fie o participare masivă a vorbitorilor de limbă română din afara Republicii Moldova - din România, Italia, Grecia, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Ucraina etc.

Cele patru categorii competiționale vin să acopere toată gama de tematici ce pot fi abordate:

# Film de un minut / Spot social
# Film Civic
# Reportaj TV
# Film fără categorie

Amatorii de film se pot înscrie în concurs, cu unul sau mai multe filmulețe, începând din 29 octombrie 2013, doar completând formularul de aplicare pe pagina Festivalului.

Date de contact:

Anastasia Cucuruz - coordonator proiect
Tel: +373 69498786 / 68681880
E-mail: festivalul.amatorul(@)gmail.com
Site: www.amatorul.eu

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.