Prima pagină / Oameni / Există viață și fără țigări!  /  Există viaţă şi fără ţigări! (4): Lectorul universitar Terentie Carp

Există viaţă şi fără ţigări! (4): Lectorul universitar Terentie Carp imprimare

05.06.2013  

Nu este la prima tentativă, de aceea lumea era sceptică. „Însă peste câteva luni unii dintre ei s-au alăturat nefumătorilor”, povesteşte Terentie Carp, pentru care, iată, există viaţă şi fără ţigări.

Votează: 5.0/5 (3 Voturi )

Are 24 de ani, este lector superior la Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare", iar în cei peste 8 ani în care a fumat a trecut prin două tentative de a renunţa la ţigări. Recent, de Ziua Mondială Antifumat, Terentie Carp a marcat aniversarea celor 175 de zile fără ţigări şi este dispus să continue această poveste personală, mai ales că prin acest gest i-a inspirat şi pe alţii. „Puţini, dar totuşi", spune Terentie Carp, care este şi Preşedintele Alianţei Studenţilor din Moldova, cei care îi îndeamnă pe tineri să boxeze pentru drepturile lor prin intermediul proiectului Boxa.md.    

Atunci când l-am întrebat care este lucrul cel mai frumos în toată această poveste cu renunţatul la fumat, Terentie a răspuns, vorbind despre oamenii apropiaţi: „Cel mai bun prieten al meu are aproape o lună de când nu fumează. Maică-mea e fericită. Una dintre tentativele eșuate de a lăsa fumatul era de ziua mamei mele".

„Ce este important aici?" „Perseverența și răbdarea", crede Terentie. „ Personal, nu am reușit să las fumatul din prima tentativă. Mai avusem una de două luni și încă una de o lună. Însă, în fiecare tentativă eșuată, am identificat câte un moment trigger, care trebuia eliminat pentru ca în final să simt acum că am pierdut interesul şi dorința de a fuma".

Iniţiativa „Există viaţă şi fără ţigări!" este susţinută de Biroul Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Uniunea Europeană în cadrul Campaniei naţionale antifumat

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.