Prima pagină / Oameni / Fabule moderne  /  Fabula modernă despre şanse de Tatiana Ţîbuleac, Paris

Fabula modernă despre şanse de Tatiana Ţîbuleac, Paris imprimare

03.03.2014  

„Nu oricine rezistă să vadă atâta găinăraie moartă toată ziua. Acestea fiind spuse, e clar de ce la Paris, Antonina, se simțea ca în vacanță”, povesteşte Tatiana Ţîbuleac în noua sa fabulă modernă.

Votează: 5.0/5 (1 Vot )

Tonea, pe vremuri Antonina, e o femeie lipsită de imaginație. Asta o spune chiar ea, cu mândrie o spune. Femeile serioase nu au imaginații. 12 ani lucrați la secția „decupare” a unei fabrici de păsări din Ucraina au calit-o și mai mult. Nu oricine rezistă să vadă atâta găinăraie moartă toată ziua. 

Acestea fiind spuse, e clar de ce la Paris, Antonina, se simțea ca în vacanță. Cele câteva ore de curățenie pe zi în casa unor francezi bogați, care nici nu fac murdărie, nu se puteau numi lucru. De bani, nici vorbă. Chiar decuparea a trei tone de găini proaste pe zi nu i-ar fi adus atâta bănet. Tonea era fericită.

Într-o zi fericirea Tonei s-a înmulțit. Un bărbat pe care ea îl știa demult, i-a propus să iasă cu el în week-end. 

Și pregătirile au început. Marți Tonea s-a tuns. Miercuri și-a luat sutien nou. Joi și vineri nu a mâncat nimic, ca să mai dea jos burta. Și-a făcut manichiură. Nu la salon, că oricum unghiile erau scurte. Sâmbătă și-a amintit când a făcut sex ultima dată. 

Duminică au ieșit. S-au plimbat pe malul apei. Sebastien i-a arătat rațile, le-au hrănit, au mâncat mere. Au stat în parc, el i-a cântat pe bancă. I-a propus să meargă să ia masa. În sfarșit. Au luat o formulă cu vin alb, farfurie mare cu cartofi şi peste. Brânzeturi, dulce – tiramisu cu căpşună. Le era bine, au luat şi cafea. Chiar dacă nu intra în formulă.

Tonea își aranja, în cap, viața. S-a mărita... Nu-i el tare tânăr, dar nici ea. Va fi o soție bună, știe de toate – curat, mâncare, tot. Barba desigur că va trebui rasă, dar asta cu timpul, o sa-i spună.

- Iată partea mea. Nu am mărunte, lasă tu vreun euro acolo...

Cuvintele lui au readus-o la viață imediat. Totul – planuri, vise, investiții – s-a spulberat într-o secundă. Tonea a pus pe masă 12 euro și 50 de cenţi, plus un euro bacşis şi a tras linie. La toate.

- Tonea, poate îi mai dai o şansă, îi zic, murind de râs de toată povestea.

- Care şansă, care şansă? Şansele se dau cui merită, nu la oricine...

Într-un fel, poate are dreptate? Despre șanse...

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.