Prima pagină / Oameni / Fabule moderne  /  Fabulă modernă despre cireși de Tatiana Ţîbuleac, Paris

Fabulă modernă despre cireși de Tatiana Ţîbuleac, Paris imprimare

26.03.2014  

Noua fabulă modernă de Tatiana Ţîbulea este despre Japonia şi despre cireşi. Şi este, în primul rând, despre Dumitriţa care „a vrut să plece. Undeva. Nu neapărat departe. Dar în altă parte” pentru că se simţea „ca o creangă de cireş, care a fost altoită pe un tei”.

Votează: 4.0/5 (1 Vot )

Dumitriţa s-a născut toată numai ochi. Aceşti ochi ai ei, cu o viaţă proprie, au apărut pe lume gata miraţi.

Şi uite aşa, creştea. La sat, cu fraţi, cu lipsuri. Cu vise despre zări şi mări, despre mai bine şi mai sătul. Diferită de alţi copii. De ţărani. De Moldova.

Un pic stranie şi nelalocul ei în toată această vânzoleală crudă, care era viaţa.

De când se ţine minte, Dumitriţa a vrut să plece. Undeva. Nu neapărat departe. Dar în altă parte.

Unde sunt ape, munţi, cireşi. Cireşii îi plăceau tare, dar în grădina lor nu se prinsese nici un copac. Desigur, ea mâncase cireşe, din furat. Dar cât de minunat ar fi fost să aibă un copac al ei!

Dumitriţa a crescut. Şi-a împachetat ochii şi visele şi a mers la oraş. Să se facă scriitoare. Credea că la Jurnalism, unde se aduna lumea un pic altfel, se va regăsi.

Nu. Acolo, şi mai mult decât acasă, se simţea străină. Rochia ei albă cu buline albastre şi cu fundă la spate, nu era o rochie pentru fetele de la universitate. Felul ei tăcut, zâmbetul ei timid, mişcările ei calme, prea calme – totul părea din altă parte.

Dumitriţa era ca o piesă de puzzle, care îşi caută găoacea. Ca o creangă de cireş, care a fost altoită pe un tei.

Anii au trecut. Cei doi ochi albaştri au văzut multe. Fata care fura cireşe a dispărut. S-a făcut femeie. O femeie care nu-şi găsea locul.

Într-o zi, la Moscova – cel mai departe loc în care Dumitriţa a reuşit să plece – a întâlnit un bărbat. Japonez. Şi totul a prins contur. Toate întrebările ei, adunate de-a lungul anilor în cei doi ochi miraţi – au primit răspuns.

Japonia a primit-o ca pe un copil rătăcit. Zâmbetul ei timid era acolo la locul său. Calmul părea rupt din munţii din jur. Albastrul din ochii ei era de aceeaşi nuanţă cu acel cer nou.

Şi peste tot erau cireşi. Si toţi erau ai ei.

„M-am pierdut şi nu ştiu unde-s încă,

într-o boabă de orez

sau pe un colţ de stâncă”

A fost primul ei haiku. Un haiku cu miros de gutui.

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.