Prima pagină / Știri Pozitive / Comunicate de presă  /  Adjuncta Secretarului General ONU, Directoarea Executivă UN Women, Phumzile Mlambo-Ngcuka, va vizita în premieră Republica Moldova

Adjuncta Secretarului General ONU, Directoarea Executivă UN Women, Phumzile Mlambo-Ngcuka, va vizita în premieră Republica Moldova imprimare

09.06.2017  

Pe 11-12 iunie 2017 va avea loc prima vizită în Republica Moldova a doamnei Phumzile Mlambo-Ngcuka, adjuncta Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite (ONU) și Directoarea Executivă a Entității Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women). Cu această ocazie, Mlambo-Ngcuka va reafirma sprijinul oferit de UN Women în avansarea egalității de gen și abilitarea femeilor și fetelor în Moldova.

În contextul misiunii sale în Republica Moldova, Adjuncta Secretarului General ONU, Directoarea Executivă UN Women, Phumzile Mlambo-Ngcuka, va avea mai multe întâlniri bilaterale pentru a discuta progresul Moldovei în avansarea egalității de gen și drepturilor femeilor, precum și prioritățile țării în acest domeniu.

De asemenea, Directoarea Executivă UN Women va avea întrevederi cu deputatele din Parlamentul RM, pentru a discuta implicarea lor în promovarea egalității de gen și a femeilor în politică și în procesele de luare a deciziilor.

De altfel, UN Women în Moldova susține activ participarea politică a femeilor și a contribuit la adoptarea Legii nr. 71 din 2016, prin care, pentru prima dată, introduce cota de gen de reprezentare minimă de 40 la sută a ambelor sexe pe listele de candidați ale partidelor politice și la formarea Guvernului. 

În prima zi a vizitei oficiale, dna Mlambo-Ngcuka va avea o întâlnire cu Grupul Consultativ al Societății Civile al UN Women Moldova, constituit din 15 organizații ale femeilor din grupuri subreprezentate, care militează pentru o societate mai incluzivă și echitabilă.

Pe 11 iunie, Directoarea Executivă va vizita orașul Căușeni și va participa la inaugurarea obiectului de artă „Pentru un viitor luminos", ce simbolizează o viață luminoasă, fără violență, față de femeile și fetele din Republica Moldova. Totodată, dna Mlambo-Ngcuka se va întâlni cu autoritățile locale, cu femeile supraviețuitoare ale violenței domestice și cu tinerii din or. Căușeni, care s-au implicat activ în Campania internațională „16 zile de activism pentru eliminarea violenței în bază de gen" (25 noiembrie-10 decembrie).

Pe 12 iunie, adjuncta Secretarului General ONU, Directoarea Executivă UN Women va fi prezentă la un dialog de nivel înalt „Femeile aduc soluții în combaterea violenței", unde femeile supraviețuitoare ale violenței vor vorbi deschis despre cum ajută alte femei să facă primii pași spre o viață fără violență.

Pentru a marca 10 ani de cooperare continuă dintre Guvernul Suediei și UN Women Moldova, Phumzile Mlambo-Ngcuka se va întâlni cu Ambasadoarea Suediei în Moldova, Signe Burgstaller. Cu această ocazie, directoarea executivă își va exprima recunoștința pentru sprijinul oferit de către Suedia în avansarea egalității de gen și abilitarea femeilor atât în lume, cât și în R. Moldova.

Vizita Adjunctei Secretarului General ONU, Phumzile Mlambo-Ngcuka, în R. Moldova are loc în contextul misiunii sale oficiale în Europa de Est și Asia Centrală.

Pentru informaţii suplimentare, contactați:

Marina Vatav, specialistă în comunicare UN Women Moldova, marina.vatav@unwomen.org, 069779149. 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.