Prima pagină / Știri Pozitive / Comunicate de presă  /  Rectorul Universităţii de Stat „Alecu Russo”(USARB), Ion Gagim, a fost decorat de Academia de Științe a Moldovei(AȘM)

Rectorul Universităţii de Stat „Alecu Russo”(USARB), Ion Gagim, a fost decorat de Academia de Științe a Moldovei(AȘM) imprimare

17.01.2018  

Dr. hab. în științe pedagogice, prof. univ., rectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB), Ion Gagim, a fost decorat cu medalia „Nicolae Milescu Spătaru”, conferită de Academia de Științe a Moldovei (AȘM).

Distincția înaltului for științific din țară i-a fost conferită rectorului Universității din Bălți „pentru rezultate deosebite în cercetarea științifică, management eficient și promovarea imaginii științei pe plan național și internațional."

Medalia „Nicolae Milescu Spătaru" este una din cele șase distincții cele mai importante ale AȘM și se conferă colaboratorilor ştiinţifici cu titlul de doctor în ştiinţe, doctor habilitat, membru-corespondent sau membru titular ai AȘM, pentru realizarea cercetărilor ştiinţifice fundamentale şi aplicative de excelenţă în domeniul ştiinţei, culturii şi artei, implementarea în economia naţională a materialelor noi şi a tehnologiilor avansate, recunoaşterea performanţelor obţinute de către comunitatea ştiinţifică internaţională.

Anterior, Ion Gagim a fost decorat cu medalia „Dimitrie Cantemir” a AȘM și distins cu Diploma de Onoare a AȘM. Ion Gagim activează la USARB din 1980. Din 2016 exercită funcția de rector al Universității din Bălți. 

 

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.