Prima pagină / Știri Pozitive / Comunicate de presă  /  Ignite Chisinau: The Spirit

Ignite Chisinau: The Spirit imprimare

06.02.2018  

Tonul ediției a IV-a va fi dat de spiritul oamenilor simpli din Moldova pe 9 februarie. Istoriile adevărate și pline de viață ale moldovenilor sunt ingredientele venirii pe lume a Ignite Chișinău.

Ignite Chișinău, pentru a patra oară, vine să pună publicul pe jar. Întotdeauna există speranță și mult entuziasm atunci când începem ceva nou, de aceea, dorim să împărtășim această energie tangibilă cu voi, într-o nouă ediție Ignite Chișinău „The Spirit".

20 de oameni deosebiți din Moldova, profesori, agricultori, doctori, oameni simpli care trăiesc și muncesc cu pasiune la ei acasă, vin să aprindă scena cu emoții. Nu o să-i auzi încurcându-se în filozofii, mai degrabă vor povesti sincer despre viețile lor, vor vorbi despre trecut, ici-colo despre cum să crești măcieș la Nord și cum să scrii cărți în troleibuz, vor arunca câte o anecdotă piperată și vor anina vreun sughiț de la o rudă ori prieten care nu este alături de ei atunci când dau să închine un păhărel de sănătate. Ceea ce este frumos în ei, accesibil ca solnița pe masă, este însuflețirea lor inconfundabilă: vigoarea cu care muncesc, energia cu care își deapănă poveștile, grija înalt expusă despre ce o să creadă vecinii și flerul, ah, flerul!

Prin desfășurarea Ignite: The Spirit dorim să promovăm oamenii simpli plini de spirit din țară, să conectăm punctele dintre noi și să ne mândrim că suntem moldoveni.

Permite acestei ediții să te conducă într-o experiență autentică.

Ignite se desfășoară în mai multe orașe ale lumii. Specificul său constă în prezentări dinamice și atent cronometrate, punând la dispoziția vorbitorilor 20 de slide-uri care se schimbă la intervale de 15 secunde. Provocarea constă în faptul că fiecare prezentare nu durează nici mai mult, nici mai puțin decât 5 minute.

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.