Prima pagină / Știri Pozitive / Comunicate de presă  /  Hai Moldova anunță mobilizare generală pentru colectarea și reciclarea deșeurilor electronice

Hai Moldova anunță mobilizare generală pentru colectarea și reciclarea deșeurilor electronice imprimare

22.08.2019  

Ani la rând, ajungem să colectăm acasă baterii, acumulatoare, telefoane și alte echipamente electronice, cu care nu știm ce să facem după ce acestea au ieșit din uz. Doar o baterie mică aruncată la nimereală poluează 500 litri de apă sau 1 mp de sol pentru o perioadă de 50 de ani. Mai mult, majoritatea deșeurilor electronice conțin substanțe toxice (plumb, zinc, nichel, bariu, crom, substanțe ignifuge, etc.), iar aruncate în natură, în termen lung conduc la afecțiuni precum cancer, disfuncții ale sistemului nervos central, ale sistemului respirator, imunitar, endocrin, digestiv și reproductiv, probleme în dezvoltarea cerebrală, presiune arterială ridicată, etc.

Anul acesta, Hai Moldova anunță mobilizare generală pentru colectarea și reciclarea deșeurilor electronice de dimensiuni mici.

Astfel, între 15 septembrie și 15 octombrie vom organiza o lună de curățenie națională ca să adunăm și să reciclăm electronicele ieșite din funcțiune din gospodăriile oamenilor. Vom colecta la nivel de centre raionale baterii, telefoane, acumulatoare, cabluri, televizoare, calculatoare, imprimante, mașini de fax, aparate de fotografiat și filmat, roboți de bucătărie și orice alte deșeuri electronice de dimensiuni mici.

Hai Moldova organizează Campania națională de colectare a deșeurilor electronice. În acest sens, dăm startul unui concurs pentru toate școlile din țară, pentru ca acestea să devină puncte de colectare a deșeurilor. Școlile care reușesc să colecteze cât mai multe electronice ieșite din uz vor fi premiate.

Concursul va avea loc în patru etape:

Etapa I. Înscrierea în concurs (20 august - 10 septembrie):

1. completarea formularului și a cererii de exprimare a interesului (le descărcați aici - http://bit.ly/2ZkWGWO )

2. semnarea și ștampilarea acestora de către directorul instituției

3. scanarea formularului și cererii și trimiterea lor la adresa info.haimoldova@gmail.com

4. desemnarea a câte un coordonator de proiect, din rândul elevilor și din rândul profesorilor

Etapa II. Instalarea containerelor pentru colectarea deșeurilor (10 - 20 septembrie):

 1. semnarea contractului de colaborare

2. instalarea containerelor

3. crearea echipei responsabile

Etapa III. Implementarea proiectului (15 septembrie - 15 octombrie)

1. monitorizarea colectării deșeurilor

2. informarea echipei Hai Moldova despre numărul de obiecte adunate

Etapa IV. (luna octombrie)

1. participarea la evenimentul de închidere pentru premierea celor mai active școli

Ce se întâmplă după colectare? Întrucât în Moldova nu avem instalații autorizate pentru procesarea deșeurilor electronice, la finalul campaniei, deșeurile colectate vor fi transportate către Green Group Buzău, o companie din România care deține autorizație integrată de mediu și autorizație IPPS cu privire la emisii.Reciclatorul a fost ales după principiul proximității, fiind cea mai apropiată fabrică performantă în raza de 1500 km. În luna septembrie, echipa Hai Moldova va merge în vizită la Green Group pentru a vedea cum se realizează procesul de gestionare a deșeurilor electronice. Campania Hai Moldova este susținută de Facilitatea de Asistență Tehnică a Fondului Green for Growth (GGF TAF) și finanțat de Uniunea Europeană în cadrul inițiativei EU4Energy, GEF Programul de Granturi Mici, MOLDREC, Bemol, AVD - Revista „Managementul Deșeurilor”, EcoVisio.

Pentru mai multe detalii, contactați-ne la:

Telefon: Cătălina Hasnaș: +373 60296296

Nadejda Cebotari: +373 60112929

Alina Gîrneț: +373 60418216

E-mail: info.haimoldova@gmail.com alina.girnet@gmail.com

DESCOPERIŢI MAI MULTE LA

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.